FOTO| Poveste de suflet din Apuseni. Cuvintele Petruței Pop, despre viața tihnită din munți. „Astfel de oameni sunt pe cale de dispariţie”

Viața rurală din Munții Apuseni nu poate fi comparată cu nici o altă destinație din țara noastră sau din Europa, când vine vorba de peisaje superbe, obiceiuri populare și oameni buni la suflet.

Preşedintele Asociaţiei „Artă şi Tradiţii Meşteşugăreşti” Alba, Petruţa Pop, a scris despre sentimentul pe care o întâmplare petrecută în urmă cu 10 ani pe acele meleaguri, care a determinat-o să facă un pas înapoi și să se uite în trecut.

„În urmă cu 10 ani surprindeam sufletește o imagine pe care am fixat-o în scris. Suntem contemporanii punții de legătură cu lumea arhaică, de odinioară.

Poveste de suflet din Apuseni
S-a ivit să merg în Apuseni în urmă cu o săptămână. N-am mai fost de aproape un an şi chiar îmi era dor. Destinaţia era Vadu Moţilor. Voiam să iau o gură de aer, dar şi să evadez din prozaicul cotidianului.
Pe drum mă rugam să văd ceva frumos, să întâlnesc oameni deosebiţi, să văd peisaje care să mă lase cu gura căscată şi după care să oftez ori de câte ori îmi aduc aminte. Prin Tăuţi am zărit ceva frumos. Un bătrân ţinea de căpăstru doi boi ce trăgeau la car. Mi-a plăcut mult imaginea şi am admirat mersul agale al bătrânului în pas cu cel al boilor. Pentru ce să se grăbească? Boii erau blânzi, omul părea liniştit, fără grijă, iar ziua suficient de lungă.

Dacă bătrânul ar fi fost cuprins de viteza societăţii de azi, cu siguranţă şi-ar fi luat un cal. Dar nu e contaminat, din moment ce e conştient că treaba la munca câmpului se termină oricum, mai târzior, dar se termină, iar blândeţea boilor săi e în asentimentul său. E clar că astfel de oameni sunt pe cale de dispariţie.
Ei sunt atemporali. Îşi trăiesc viaţa într-un mod cu totul deosebit de curat, aşa cum au moştenit de la strămoşii lor şi cum au fost crescuţi.

Nu e vorba de sărăcie, căci dacă era nevoiaş, omul ar fi avut o mârţoagă de cal, dar avea o pereche de boi graşi şi foarte frumoşi. Aici, cred că, e vorba despre cum percep unii oameni viaţa, fiecare având libertatea să aibă zile tihnite sau stresante, să fie înţelepţi sau nu, să aibă un trai sănătos sau mai puţin sănătos, să fie buni sau răi, să iubească sau să urască. Până la jumătatea veacului trecut, în societatea satului românesc, ţăranii au ştiut foarte bine cum să-şi contureze viaţa lor.
Erau reguli, nu neapărat scrise, dar recunoscute în conştiinţa oamenilor ca fiind sănătoase, trainice. Dovadă că, în martie 2011, zăresc în lumea satului oameni care trăiesc arhaic, fără jenă, cu o demnitate întipărită pe faţă, şi, care, neintenţionat, ne dau lecţii de viaţă.

Viaţa arhaică a fost distrusă grav de colectivizare, asta e clar, dar tăvălugul tehnologizării şi al degradării sociale şi morale ce a venit după, a distrus aproape în totalitate viaţa sănătoasă de la ţară. Urme ale acestei existenţe, manifestate arhaic, găsim şi astăzi, mai rar, aşa cum am întâlnit şi eu la Tăuţi. Imaginea surprinsă devine tulburătoare, când vezi carul vechi tras de boii mândri şi foarte îngrijiţi ai ţăranului îmbătrânit, mergând agale pe asfaltul făcut din fonduri europene.

E un paradox aici. Sigur, bietul ţăran trebuie să ducă boii des la „călădău”(locul unde se potcovesc boii), dacă mai există, căci bătrânul este nevoit să meargă o bucată de drum pe şoseaua ce străbate satul. Viitorul acestor urme de viaţă arhaică este stins, căci o dată cu plecarea din această lume a acestor bătrâni, se încheie o poveste devenită de mult istorie. De boi nu va mai fi nevoie, iar carele vechi, mai nou, s-au înnoit, stând frumos aşezate şi împodobite cu flori, lângă fântâni arteziene, în curţile vilelor pavate şi cu gazon.”, a fost mesajul Petruței Pop, pe pagina sa de socializare.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI