FOTO: Podul de peste Mureș între DN1 și localitatea Radești, peste 80% finalizat. Au fost montate grinzile peste pilonii de susținere
După aproximativ 7 luni de când s-a dat startul investiției la podul ce va traversa Râul Mureș, care va deschide circulația între DN 1 și localitatea Rădești, lucrările de construcție se apropie de finalizare.
În prezența proiectantului, a constructorului, a unor oficiali ai administrației județene și ai primăriei Rădești, a avut loc montarea celor 9 grinzi, pe cei 4 piloni de susținere ai construcției. Un moment important în opinia primarului Comunei Rădești, Alin Nicula, care susține că prin această operație, 80% din lucrare este deja gata, fapt ce prezintă premizele că până în luna decembrie 2017 se va putea circula pe noul pod.
Deși termenul de finalizare a investiției prevăzut în contract este de 18 luni (octombrie 2018), constructorul, cunoscuta firmă ,,Dacia Faber” din Cluj -Napoca, dotată cu utilaje performante, avându-l la cârmă pe dirigintele de șantier ing. Gheorghe Goriță, a atacat serios lucrarea și în mai puțin de șapte luni a realizat peste 80% din investiție.
Prezent la eveniment, președintele Consiliului Județean Alba, ion Dumitrel a ținut să-I felicite pe constructor, pe edilii locali și pe toți care s-au implicat în această perioadă, astfel încât mult așteptata construcție să fie aproape terminată cu 10 – 11 luni mai devreme. ,,Prin realizarea noului pod vor avea acces de circulație și mașinile de mai mare tonaj, care vin de pe DN 1, obligate să evite până acum circulația pe podul din lemn și să folosească ruta Aiud – Ciumbrud – Sâncrai și localitățile învecinate, adică pe un traseu ocolitor de peste 15 km.”, ne-a declarat Ion Dumitrel.
De menționat că podul vechi construit din lemn, în urmă cu aproximativ 10 ani a ieșit din perioada de garanție, fapt ce i-a determinat pe edilii comunei să se zbată pentru realizarea unuia nou, construit din beton armat, lung de 90 metri, cu două benzi de circulație, pe o lățime de 5 metri. În urma demersurilor făcute de primărie, s-au obținut aproape 1.000.000 euro, prin depunerea unui proiect de finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală(PND).
,,După montarea grinzilor de susținere urmează turnarea materialului pe suprafața de rulare, montarea balustradelor și alte anexe necesare, după care va avea loc, cum este firesc…tăierea panglicii inaugurale”, a conchis primarul Alin Nicula.
Constantin PREDESCU
[nggallery id=4735]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
INCENDIU în Șard: O anexă gospodărească a fost cuprinsă de flăcări. Intervin Pompierii
INCENDIU în Șard: O anexă gospodărească a fost cuprinsă de flăcări. Intervin Pompierii Un incendiu a izbucnit la o anexă gospodărească, astăzi, 16 decembrie, în localitatea Șard. Pompierii din Alba Iulia intervin de urgență. Potrivit ISU Alba, detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru stingerea unui incendiu în loc Șard. Din informațiile preliminare ar fi […]
FOTO | Două perechi de la Clubul Top Dance 2007 din Alba, campioni și vicecampioni la Campionatul Național de Dans Sportiv: ,,Rezultate de excepție”
Două perechi de la Clubul Top Dance 2007 din Alba, campioni și vicecampioni la Campionatul Național de Dans Sportiv: ,,Rezultate de excepție” Reșița a fost capitala dansului sportiv în acest weekend, 12–14 decembrie 2025, găzduind Campionatul Național de Dans Sportiv pe clase valorice. Citește și: VIDEO | Aiudeanca Avram Andreea Daniela, vicecampioană la Campionatul Naţional […]
16 decembrie 2025 | COD GALBEN de CEAȚĂ în Alba: Vizibilitate redusă, ghețuș și chiciură. Localitățile vizate
16 decembrie 2025 | COD GALBEN de CEAȚĂ în Alba: Vizibilitate redusă, ghețuș și chiciură. Localitățile vizate ANM a emis marți dimineața o atenționare meteo cod galben de ceață, cu vizibilitate redusă, ghețuș și chiciură, până la ora 10.00. Se vor semnala ceață ce determină vizibilitate redusă, local sub 200 m și izolat sub 50 […]