Ştirea zilei

FOTO| Planuri mari pentru sistemul educațional din Cugir: Investiții de peste 50 de milioane de lei, până în anul 2023

Ioana Oprean

Publicat

în

FOTO| Planuri mari pentru sistemul educațional din Cugir: Investiții de peste 50 de milioane de lei, până în anul 2023

Primăria orașului Cugir are planuri mari pentru sistemul educațional, astfel, până în anul 2023, urmează investiții de peste 50 de milioane de lei.

Târgul Grădinarului

„Peste 50.000.000 lei vor fi investiți în infrastructura educațională cugireană, până în 2023. Administrația locală va schimba radical condițiile în care preșcolarii și elevii cugireni vor învăța în viitor. Un număr de 13 clădiri aparținând școlilor și grădinițelor din oraș vor fi modernizate în baza mai multor proiecte europene.

În condițiile în care aceste investiții se desfășoară simultan, Primăria Cugir împreună cu conducerile instituțiilor de învățământ au analizat și au decis modul în care va fi organizată activitatea școlară pe parcursul anului 2022-2023

În momentul de față 9 clădiri sunt în lucru, în diferite etape de execuție:

Școala Gimnazială Nr 3:

-localul principal de pe strada Aleea Constructorului- sunt în desfășurare lucrări de desfacere/demolare și lucrări la instalațiile electrice. Din septembrie, activitatea scolară urmează să fie relocată la Colegiul Național „David Prodan”.

-localul de la Vinerea, de pe strada Merilor- au fost executate lucrări de desfacere/demolare. Pe parcursul lucrărilor, elevii vor învăța în cadrul clădirii de pe strada Principală.

Școala Gimnazială „Singidava”:

-localul de pe str. Al. Sahia- s-a lucrat la structura acoperișului, a fost refăcut termosistemul, s-au înlocuit ferestrele. Condițiile actuale permit desfășurarea cursurilor, astfel că elevii acestei școli se vor întoarce în băncile lor.
-localul de pe str. Ghe. Asachi- a fost montat acoperișul, inclusiv învelitoarea, au fost inlocuite parțial ferestrele, se execută lucrări de tencuieli și de refacere a instalațiilor electrice interioare. Pe parcursul lucrărilor elevii vor învăța în clădirea de pe str. Nicolae Bălcescu.

Grădinița „Voinicel”- s-a emis ordinul de începere al lucrărilor. Deocamdată două grupe de preșcolari vor rămâne în clădire, iar o grupă va fi relocată la Grădinița „Prichindel”.

Școala Gimnazială „I. Pervain”:

-Grădinița cu Program Normal nr. 2 (str. 21 Decembrie 1989) și Grădinița cu Program Prelungit nr. 3 (str.Traian Vuia)- lucrările de modernizare sunt executate în procent de 90%, respectiv 70%. Activitatea acestor două grădinițe va continua să se desfășoare până la finalizarea lucrărilor, la localul școlar de pe strada N. Bălcescu, aparținător Școlii Gimnaziale „Singidava”, unde a fost relocată încă de anul trecut.

Pe parcursul anului școlar, vor mai intra în proces de modernizare cele două clădiri ale Școlii Gimnaziale „I. Pervain” de pe str. 21 Decembrie.

Colegiul „I.D. Lăzărescu”:

-imobilul care găzduieşte cabinetele de specialitate- sunt în desfășurare lucrări de desfacere/demolări și de reabilitare a instalațiilor electrice.
-sala de sport- s-a lucrat la sistemele termice, electrice și sanitare, iar acum se termoizolează clădirea.

Începând din septembrie, întreaga activitate a colegiului va fi concentrată în clădirea şcoală, care va intra mai târziu în proces de modernizare”, au transmis reprezentanții Primăriei Cugir, prin intermediul paginii de socializare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | „Gală de box” la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia. Doi elevi și-au împărțit pumni și picioare, sub privirile și uralele colegilor

Bogdan Ilea

Publicat

în

„Gală de box” la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia. Doi elevi și-au împărțit pumni și picioare, sub privirile și uralele colegilor Un incident neplăcut a avut loc la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia, joi, 26 martie. Doi elevi și-au împărțit pumni și picioare chiar sub privirile și în uralele colegilor. Precum […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Idee inedită a elevilor de la Liceul Tehnologic Aiud: Combină grădinăritul și firmele de exercițiu într-o lecție de antreprenoriat. Povestea mascotelor Floră de Sens, Design Construct și Ursulețul Creator

Bogdan Ilea

Publicat

în

Idee inedită a elevilor de la Liceul Tehnologic Aiud: Combină grădinăritul și firmele de exercițiu într-o lecție de antreprenoriat. Povestea mascotelor Floră de Sens, Design Construct și Ursulețul Creator Antreprenoriatul este un concept tot mai des întâlnit în rândul tinerilor, însă puțini știu cu adevărat ce înseamnă sau, mai mult decât atât, cum poate fi […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

PERCHEZIȚII în Alba Iulia într-un dosar de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice: Sunt vizate 2 instituții publice și domiciliile unor funcționari

Ioana Oprean

Publicat

în

PERCHEZIȚII în Alba Iulia într-un dosar de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice: Sunt vizate 2 instituții publice și domiciliile unor funcționari Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba efectuează cercetări ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice. În cursul zilei de 27 martie 2026, […]

Citește mai mult