Curier Județean

FOTO/ Peste 80 de persoane au donat sânge, la Cugir

Ioana Oprean

Publicat

în

Acțiunea a avut loc în cadrul campaniei organizate de spitalul din localitate în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Alba și Arhiepiscopia Alba Iulia

Încă de la primele ore ale dimineții de astăzi ( marți, 9 aprilie), mai bine de 100 de persoane s-au prezentat la Spitalul din Cugir pentru a lua parte la campania de donare de sânge organizată de unitatea locală de sănătate în parteneriat cu Centrul de Transfuzie Sanguină Alba și Arhiepiscopia Alba Iulia.

Potrivit doctorului chirurg Terezia Mureșan – director medical la spitalul orășenesc Cugir, demersul a fost o acțiune de succes, cu rezultate peste așteptări. A fost un eveniment bine organizat, bine popularizat și mediatizat din partea bisericilor din Cugir și Vinerea, de către instituția locală de sănătate și de alți factori implicați în campanie. O reușită care a avut la bază, bunăvoința și spiritul de solidaritate civică al cetățenilor.

,,Sincer, nu ne-am așteptat să se prezinte atâta lume, începând de la elevi de liceu până la persoane de vârsta a treia. Este un lucru deosebit care presupune un interes major pentru comunitatea locală. Doresc să specific faptul că din cei peste 100 de cetățeni care și-au manifestat dorința să doneze sânge, la peste 80 dintre ei s-a reușit recoltarea fluidului viu care salvează vieți. Urmează ca în perioada următoare să ne preocupăm pentru organizarea la Cugir a unei noi campanii, la care vor avea ocazia să ia parte atât cei care n-au mai prins locuri pentru donare, precum și alți binevoitori. Vreau să le mulțumim celor care au înțeles că donarea unei unități de sânge face diferența dintre viață și moarte!”, nea declarat dr. Terezia Mureșan.

De reamintit că în conformitate cu legea, donatorilor li se acordă o zi liberă (în ziua donării). Aceștia vor primi 7 tichete de masă, pentru produse alimentare ( 1 tichet= 9,57 lei) și vor beneficia de reducere de 50% la abonamentul pentru transportul comun pentru o perioada de o lună. De asemenea, donatorul, poate primi, la cerere, un buletin de analize, cu rezultatele testelor efectuate cu ocazia donării.

   (C.P.)

[nggallery id=6974]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Andra Bunea, elevă a Colegiului Național „Titu Maiorescu” Aiud, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Limba și literatura română

Ioana Oprean

Publicat

în

Andra Bunea, elevă a Colegiului Național „Titu Maiorescu” Aiud, calificată la etapa națională a Olimpiadei de Limba și literatura română Andra Bunea, elevă în clasa a XI-a C la Colegiul Național „Titu Maiorescu” Aiud, s-a clasat pe locul I la etapa județeană a Olimpiadei de Limba și literatura română, obținând astfel calificarea la etapa națională.  […]

Citește mai mult

Curier Județean

Opt elevi de la Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia calificați la etapa națională a Olimpiadei de Interpretare instrumentală pentru gimnaziu 2026

Ioana Oprean

Publicat

în

Opt elevi de la Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia calificați la etapa națională a Olimpiadei de Interpretare instrumentală pentru gimnaziu 2026 Opt elevi de la Liceul de Arte „Regina Maria” Alba Iulia s-au calificat pentru etapa națională a Olimpiadei de Interpretare instrumentală pentru gimnaziu. Etapa zonală a fost găzduită chiar de liceul vocațional […]

Citește mai mult

Curier Județean

Suplimentarea compensaţiei acordată de la bugetul local al municipiului Alba Iulia către STP, la aprobare în Consiliul Local

Ioana Oprean

Publicat

în

Suplimentarea compensaţiei acordată de la bugetul local al municipiului Alba Iulia către STP, la aprobare în Consiliul Local Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 26 martie 2026 a Consiliului Local Alba Iulia se află și un proiect de hotărâre privind suplimentarea compensaţiei acordată de la bugetul local al municipiului Alba Iulia către […]

Citește mai mult