FOTO| Peste 70 de persoane au donat sânge de 1 Decembrie, la Zlatna. Colecta mobilă a inițiat campania națională ”Avem același Sânge”
Ieri, 1 Decembrie, s-a desfășurat la Zlatna o colectă mobilă de sânge. S-au prezentat 100 de persoane, dintre care au donat sânge 73.
”Considerăm că a fost pentru noi un succes, având în vedere faptul că la CTS Alba, media zilnică de donatori este de 30.
Colecta mobilă de sânge nu ar fi fost posibilă fără sprijinul, în primul rând a DIGI TV, care, cu această ocazie, a inițiat campania națională ”Avem același Sânge”.
De asemenea, trebuie să amintim de sprijinul și susținerea pe carea ne-au acordat-o: Primăria Zlatna, Consiliul Județean Alba, Protopopiatul Ortodox Alba Iulia și Serviciul Județean de Ambulanță Alba, cărora le mulțumim foarte mult. Dar, în primul rând, dorim să mulțumim locuitorilor din Zlatna și împrejurimi, care au donat sânge, dovedind că le pasă de suferința bolnavilor din spitale.
Sângele este un țesut VIU, format din celule și plasmă. Administrarea componentelor sanguine la un pacient aflat în stare gravă, produce efecte benefice imediate, ducând la îmbunătaățirea stării acestuia sau chiar la vindecare.
Sângele are în el VIAȚĂ. Astfel, donând sânge dăruiești viață. Ce poate fi mai frumos decât să dăruiești o mică parte din tine persoanelor aflate în suferință. Vă așteptăm la donare!”, au transmis reprezentanții Centrului de Transfuzie Sanguină Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | Start într-o campanie de ecologizare pe Valea Vințului: Primarul Simona Cazan, consilieri locali și mai mulți preoți s-au alăturat voluntarilor. „Ne propunem ca ziua de azi să fie doar o primă etapă”
Start într-o campanie de ecologizare pe Valea Vințului: Primarul Simona Cazan, consilieri locali și mai mulți preoți s-au alăturat voluntarilor. „Ne propunem ca ziua de azi să fie doar o primă etapă” Sâmbătă, 14 martie 2026, s-a desfășurat o amplă acțiune de ecologizare a Văii Vințului. Concret, au fost strânse deșeurile aruncate în albia văii. […]
UPDATE FOTO | INCENDIU în Gârbova de Sebeș: Ard sute de baloți de paie. Intervin pompierii din Sebeș și Miercurea Sibiului, dar și SVSU Gârbova
INCENDIU în Gârbova de Sebeș: Ard sute de baloți de paie. Intervin pompierii din Sebeș și Miercurea Sibiului, dar și SVSU Gârbova Incendiu în Gârbova de Sebeș, sâmbătă după amiază. „Detașamentul de pompieri Sebeș intervine in cooperare cu Detașamentul de pompieri Mircurea Sibiului pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Gârbova. Din informațiile preliminare este […]
FOTO | Nadir Saleh, elev la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj, calificat la faza națională a Olimpiadei de Informatică 2026
Nadir Saleh, elev la Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj, calificat la faza națională a Olimpiadei de Informatică 2026 Colegiul Național „Inochentie Micu Clain” din Blaj se mândrește cu o calificare la faza națională a Olimpiadei de Informatică 2026. Nadir Saleh, elev în clasa a X-a la colegiul blăjean, s-a calificat la faza națională […]
