Foto: Peste 500 de credincioși din Cugir au participat la slujba de Florii de la Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului’’
Peste 500 de credincioși s-au adunat în această dimineață la Biserica Ortodoxă ,,Adormirea Maicii Domnului’’ din Cugir pentru a lua parte la slujba de Florii. În duminica a șasea din Postul Paștelui, cunoscută în popor și ca duminica Floriilor, Biserica Ortodoxă sărbătorește intrarea triumfală a lui Iisus Hristos în Ierusalim, Floriile deschizând săptămâna cea mai importantă pentru pregătirile de Paști așa –numita Săptămâna Mare, care încheie cele 40 de zile de post.
Potrivit tradiției creștine, în această mare zi de sărbătoare, creștinii din Cugir si nu doar ei, au luat parte la Sfânta Liturghie oficiată de preoții parohi Mircea Giurgea și Mihai Gălățeanu, au împodobit cu ramuri de salcie icoanele, pentru a întâmpina Intrarea Mântuitorului în Ierusalim.
La ieșirea din lăcașul de cult, zeci de credincioși au împărțit participanților la serviciul divin, dar și trecătorilor, ramuri de salcie. Se zice că aceste ramuri sfinte trebuie păstrate tot anul, pentru că ajută la tămăduirea bolilor.
Duminica Floriilor este și prilejul de a-i sărbătorii pe cei care poartă numele de flori. Potrivit statisticilor, aproape 1,5 milioane de români își sărbătoresc astăzi onomastica.
Constantin PREDESCU
[nggallery id=265]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
27 martie 2026 | Convocare Adunare Generală a membrilor Filialei CECCAR Alba. Ordinea de zi
27 martie 2026 | Convocare Adunare Generală a membrilor Filialei CECCAR Alba. Ordinea de zi Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Alba va avea loc la sediul filialei, în data de 27.03.2026, orele 14.00, în sistem hibrid. Ordinea de zi este următoarea: 1. Raportul Consiliului filialei privind activitatea desfăşurată în anul 2025; 2. Execuția bugetului […]
10 martie 2026 | Trafic îngreunat pe Calea Moților din Alba Iulia, sectorul Kaufland-Micești: Lucrări de curățare a rigolei stradale
Trafic îngreunat pe Calea Moților din Alba Iulia, sectorul Kaufland-Micești: Lucrări de curățare a rigolei stradale Pe strada Calea Moților din Alba Iulia, pe sectorul cuprins între Kaufland și Micești, se desfășoară, marți, 10 martie 2026, în intervalul orar 9.00 – 15.00, lucrări de curățare a rigolei stradale. Din acest motiv, traficul rutier poate fi […]
FOTO | Roxana Deac, sportivă legitimată la CS Unirea Alba Iulia, rezultate impresionante la Campionatul Național de Haltere Seniori: A obținut calificarea cu un total de 143 kg
Roxana Deac, sportivă legitimată la CS Unirea Alba Iulia, rezultate impresionante la Campionatul Național de Haltere Seniori: A obținut calificarea cu un total de 143 kg Roxana Deac, sportivă legitimată la CS Unirea Alba Iulia și elevă la LPS Alba Iulia, a obținut rezultate bune la Campionatul Național de Haltere Seniori (Cupa României + Calificări), […]