Curier Județean

FOTO: Peste 100 de copii de la grădiniţele din Aiud au participat la concursul de colaje „Atenție! Circul și eu!”, în cadrul Proiectului Educaţie Rutieră – Educaţie pentru Viaţă

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgul Grădinarului

Ultima activitate cuprinsă în calendarul din acest an al Proiectului „Educaţie Rutieră, Educaţie pentru Viaţă”, a avut loc la Aiud. Toţi participanţii la concursul „Atenţie, Circul şi eu!”au dovedit că deţin cunoştinţe solide privind regulile de circulaţie rutieră.

Continuând tradiţia ultimilor ani, în cadrul Proiectului Educaţie Rutieră – Educaţie pentru Viaţă, la Grădinița „Primii Pași” din municipiul Aiud, a avut loc, azi, 11 iunie 2019, concursul de colaje „Atenție! Circul și eu!”.

La competiţie au participat peste 100 de copii de la grădiniţele din municipiul Aiud care, pentru a-și demonstra cunoştinţele în domeniul circulaţiei rutiere, au creat desene şi colaje pe care, cu sprijinul cadrelor didactice, le-au expus în holul grădiniței.

Membrii juriului, format din poliţişti de la rutieră şi prevenire precum şi reprezentanţi ai Consiliului Judeţean Alba, au fost de acord că toți participanții cunosc regulile de circulație rutieră și merită să fie răsplătiți.

Astfel, toți copiii au primit înghețată, napolitane, rechizite și diplome, puse la dispoziţie de Consiliul Judeţean Alba.

În perioada 01 – 11 iunie 2019, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Alba şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba, au  desfăşura o serie de activităţi dedicate copiilor, cuprinse în cadrul Proiectului „Educaţie Rutieră, educaţie pentru viaţă”.

Proiectul a avut peste 1.000 de beneficiari și a avut ca scop consolidarea cunoştinţelor privind regulile de circulaţie și prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicaţi minorii.

[nggallery id=7240]

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Alba Iulia are Skepsis 2026 – Stagiunea cu Skepsis, APOLLO și Zilele Medievale ale Bălgradului, obiectivele pentru 2026. Proiectul cadru, la aprobat în Consiliul Local

Ioana Oprean

Publicat

în

Alba Iulia are Skepsis 2026 – Stagiunea cu Skepsis, APOLLO și Zilele Medievale ale Bălgradului, obiectivele pentru 2026. Proiectul cadru, la aprobat în Consiliul Local Consilierii locali din Alba Iulia vor avea de aprobat în ședința ordinară de joi, 26 martie 2026, proiectul cadru Alba Iulia are Skepsis 2026, al Asociaţiei Grupul Skepsis, care propune […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Cum a pășit cu succes pe drumul cântecului Paula Medrea, o tânără născută în Cunța: Povestea unui artist crescut din rădăcini simple, dar cu visuri mari

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Cum a pășit cu succes pe drumul cântecului Paula Medrea, o tânără născută în Cunța: Povestea unui artist crescut din rădăcini simple, dar cu visuri mari Născută în satul Cunța, județul Alba, într-o familie modestă, dar plină de căldură și sprijin, Paula Medrea și-a descoperit încă de mică dragostea pentru muzică. Părinții i-au oferit tot […]

Citește mai mult

Curier Județean

Aparat radiologic nou pentru Spitalul Municipal Blaj: Achiziție de 1 milion de lei în desfășurare

Ioana Oprean

Publicat

în

Aparat radiologic nou pentru Spitalul Municipal Blaj: Achiziție de 1 milion de lei în desfășurare Spitalul Municipal Blaj a lansat, luni, 23 martie 2026, în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), procedura de achiziție prin licitație publică a unui aparat radiologic. Valoarea totală estimată a achiziției este de 988.429 de lei, fără TVA. Data limită […]

Citește mai mult