Actualitate

FOTO | Persoană în vârstă, cu probleme medicale, coborâtă în siguranță de salvatorii montani, dintr-o zonă greu accesibilă, la Arieșeni. A fost predată unei ambulanțe SAJ

Ioana Oprean

Publicat

în

Persoană în vârstă, cu probleme medicale, coborâtă în siguranță de salvatorii montani, dintr-o zonă greu accesibilă, la Arieșeni. A fost predată unei ambulanțe SAJ

O persoană în vârstă, cu probleme medicale, a fost coborâtă în siguranță cu spirjinul Salvamont Alba, dintr-o zonă greu accesibilă de pe valea Cobleșului, la Arieșeni. 

Salvamont Alba a venit în sprijinul ambulanței SAJ care a intervenit la cazul medical, dar care nu a putut ajunge până la pacient din cauza vremii nefavorabile și a zonei greu accesibile.

Persoana în vârstă a fost predată în siguranță echipajului medical și va fi transportată la spitalul din Câmpeni.

,,Echipajul de salvatori montani de la Arieșeni-Vârtop a intervenit în sprijinul ambulanței cu medic de la SAJ Câmpeni, la un caz medical într-o zonă izolată și inaccesibilă pe valea Cobleșului (Arieșeni), de unde a fost coborâtă în siguranță la ambulanță, o persoană în vârstă”, au transmis reprezentanții Salvamont Alba.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Profesorul Cristian Păun, despre ratingul Fitch acordat României: ,,Dacă se face rotativa, ne așteaptă prăpastia”

Ioana Oprean

Publicat

în

Profesorul Cristian Păun, despre ratingul Fitch acordat României: ,,Dacă se face rotativa, ne așteaptă prăpastia” Profesorul Cristian Păun a sintetizat cinci idei care reies din ratingul acordat României de către Fitch, subliniind că, dacă se va face rotativa premierilor la guvernare, țara noastră pică în prăpastie, pentru că astfel se ridică gradul de incertitudine și […]

Citește mai mult

Actualitate

Ministrul Sănătății: Veniturile personalului din spitale și din serviciile de ambulanță și urgențǎ nu vor fi reduse cu 10%.

Bogdan Ilea

Publicat

în

Ministrul Sănătății: Veniturile personalului din spitale și din serviciile de ambulanță și urgențǎ nu vor fi reduse cu 10%. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că veniturile personalului din spitale și din serviciile de ambulanță și urgență nu vor fi reduse cu 10%. Într-o postare publicată pe o rețea de socializare, ministrul a explicat că reducerea […]

Citește mai mult

Actualitate

David Popovici, cel mai bun sportiv din Balcani în 2025. I-a depășit pe Giannis Antetokounmpo și Nikola Jokic

Bogdan Ilea

Publicat

în

David Popovici, cel mai bun sportiv din Balcani în 2025. I-a depășit pe Giannis Antetokounmpo și Nikola Jokic Înotătorul român David Popovici, dublu campion mondial la Singapore, a fost desemnat cel mai bun sportiv din Balcani în anul 2025, potrivit anunțului făcut luni de agenția bulgară de presă BTA, organizatoarea celei de-a 52-a ediții a […]

Citește mai mult