FOTO: Performanța Ighiu la primul antrenament din 2018 | Buget redus în retur și nicio noutate în efectivul echipei conduse de Mihai Manea
Performanţa Ighiu, cea mai bine plasată dintre conjudeţene la mijlocul campionatului, locul secund
în Seria a 5-a a Ligii a 3-a, la patru puncte de liderul „U” Cluj, va avea un buget redus în partea secundă a campionatului.
Înaintea primei ședințe de pregătire, într-un dialog tranșant cu jucătorii, în vestiar, finanțatorul Armando Popescu le-a transmis jucătorilor situația financiară a divizionarei terțe. Performanța va avea un buget redus în partea secundă a stagiunii, se vor diminua cheltuielile, iar jucătorii care au oferte concrete vor fi lăsați să plece în condiții avantajoase pentru club. Vineri, va fi o nouă întâlnire a elevilor lui Mihai Manea cu oficialii clubului, pentru alte detalii în privința planurilor de viitor (cei care doresc să plece, dată concretă până când se vor acorda dezlegările). Înaintea primei ședințe de pregătire, a avut loc o întâlnire între oficialii divizionarei terţe şi reprezentanţii primăriei din comună, pe tema bugetului pentru retur, care trebuie asigurat de ambele părţi, în condiţiile în care unul dintre finanţatorii privaţi ce s-a implicat în 2017 s-a retras. Conform unor surse, dinspre bugetul local urmează să fie alocată suma de 150.000 de lei în partea a doua a campionatului.
Reunirea lotului a avut loc la Ighiu, iar la stadion a ajuns la un moment dat și primarul Traian Rusu. Performanța va susține miercuri întâiul amical, de la ora 13.00, în deplasare, cu Hermannstadt, ocupanta locului secund în Liga a
2-a. Fetița este curtat de „U” Cluj, dar deocamdată nu s-au avansat cu negocierile, Unguru a acceptat noile condiții financiare, iar Ludwig este dorit de Sportul Petrești și Transalpina Șugag.
*Armando Popescu: „Cel mai greu moment de când sunt în fotbal”
„Bugetul pentru retur nu îl avem asigurat, iar acesta este diminuat cu 50 la sută. Este cel mai greu moment de când sunt eu în fotbal. Există disponibitate din partea primăriei, dar și așa trebuie să reducem cheltuielile. La jucătorii care au oferte concrete nu ne opunem, însă transferul se face în condiții avantajoase
pentru club„, a spus Armando Popescu. „Două-trei luni ne va fi greu, dar trebuie să trecem și peste aceasta, să ne raportăm la situația actuală”, a comentat Mihai Manea.
Niciun nume-nou nu a fost la antrenamentul lui Mihai Manea, fiind prezenți 22 de jucători (plus Medeșan, care și-a cerut documentele), a lipsit Tineiu – învoit,
Performanța: Zăvoi, Sporea – A. Cîmpean, Olălău, Iclănzan, Potopea, Cl. Oara, Ad. Mărginean – Fetița, Trifa, E. Crișan, Hidișan, Unguru, Ludwig, Joldeș, Circov, Cl. Marcu, Tineiu (învoit) – Seiwerth, Zsigmond, Petruse, Cordoș; Antrenor Mihai Manea, plecări: Medeșan (a renunțat), M. Cristea (Industria Galda).
[nggallery id=5134]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Volei Alba Blaj – Savino Del Bene Scandicci 0-3, în Liga Campionilor | Înfrângere previzibilă contra campioanei mondiale a cluburilor
Volei Alba Blaj – Savino Del Bene Scandicci 0-3, în Liga Campionilor. Campioana României, înfrângere previzibilă contra campioanei mondiale a cluburilor În „Alba Blaj” Arena, în partida de gală contând pentru penultima etapă a grupelor Ligii Campionilor dintre Volei Alba Blaj și Savino Del Bene Scandicci, s-a impus campioana mondială a cluburilor, scor 3-0 (25-19, […]
20 februarie 2026, termenul de înscriere în procesul de evaluare a centrelor de copii și juniori, pentru participarea în competițiile AJF Alba
20 februarie 2026 este termenul de înscriere în procesul de evaluare a centrelor de copii și juniori, în vederea participării în competițiile organizate de AJF Alba Asociația Județeană de Fotbal Alba a anunțat data de 20 februarie 2026 reprezintă termenul de înscriere în procesul de evaluare în vederea participării la competițiile organizate în județ. Citește […]
Bursa transferurilor în fotbalul din Alba, printre mutări: Greapcă la Valea Frumoasei, R. Morar la Industria Galda, Șușu la VCG Vințu
Bursa transferurilor în fotbalul din Alba în această iarnă | Printre mutări: Greapcă la Valea Frumoasei, R. Morar la Industria Galda, Șușu la VCG Vințu Bursa transferurilor în această iarnă în fotbalul județean, mutări anunțate de Asociația Județeană de Fotbal Alba, în perioada 13-28 ianuarie. Inițiativa AJF Alba, o premieră pentru fotbalul amator, prezinta lista […]