Ştirea zilei

FOTO| Pedeapsă blândă pentru șoferul din Alba care a ucis o fetiță de 13 ani cu mașina. Ce au decis magistrații

Ioana Oprean

Publicat

în

Șoferul care a pătruns pe contrasens și a accidentat mortal, o minoră de 13 ani, în iulie 2019, în localitatea Ponorel din judeţul Alba, este judecat pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă. N. V. a fost condamnat la Judecătoria Câmpeni, la pedeapsa de 2 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere pe un termen de 2 ani.

De asemenea, instanţa i-a interzis dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a deciziei.

Tragedia a vut loc în 9 iulie 2019. Potrivit anchetei poliţiei, şoferul cu domiciliul în din Vidra, în timp ce conducea un autoturism, nu a adaptat viteza pe un sector de drum în curbă, a pierdut controlul autovehiculului, a pătruns pe sensul opus de mers şi a acroşat o minora de 13 ani, din Vidra, care se deplasa pe bicicletă.

În urma accidentului, fata nu a mai putut fi salvată. A fost transportată la spital, dar rănile grave suferite au fost incompatibile cu viaţa.

Ancheta ulterioară a arătat că şoferul a intrat pe contrasens unde circula regulamentar un alt autoturism, iar în încercarea de a evita coliziunea cu acesta a lovit minora care se deplasa regulamentar pe bicicletă. Maşina de teren condusă de acesta a intrat, ulterior, în gardul unei locuinţe pe care l-a distus şi s-a răsturnat pe şosea. Bicicleta fetei a fost proiectată la peste 10 metri distanţă de locul tragediei.

Bărbatul în vârstă de 32 de ani a fost obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 80 zile lucrătoare la Primăria Comunei Vidra sau Primăria Oraşului Cîmpeni.

O societate de asigurare a fost obligată să plătească daune morale în valoare de 140.000 de euro părinţilor minorei, plus daune materiale.

Hotărârea Judecătoriei Câmpeni a fost contestată la Curtea de Apel Alba Iulia, unde procesul va începe în luna septembrie 2021.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | ”Statu la vase” 2026, obicei unic în țară în lunea Paștelui la Șugag, aduce împreună credința, familia și valorile autentice românești. Cinci tinere familii au pregătit bucate alese şi au primit daruri pentru casă în acest an

Ioana Oprean

Publicat

în

”Statu la vase” 2026, obicei unic în țară în lunea Paștelui la Șugag, aduce împreună credința, familia și valorile autentice românești. Cinci tinere familii au pregătit bucate alese şi au primit daruri pentru casă în acest an ”Statu la vase” este un obicei unic în țară ce are loc în lunea Paștelui la Șugag. Cinci […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

CRIMĂ în Alba, în noaptea de Paște: Un bărbat de 47 de ani DECEDAT în urma unui conflict la beție între mai multe persoane 

Ioana Oprean

Publicat

în

CRIMĂ în Alba, în noaptea de Paște: Un bărbat de 47 de ani DECEDAT în urma unui conflict la beție între mai multe persoane Un bărbat de 47 de ani a decedat în noaptea de Paște, în urma unui conflict iscat între mai multe persoane, în localitatea Cenade. Potrivit unor surse ziarulunirea.ro ar fi vorba […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

REORGANIZARE în Primăria Alba Iulia: NU pleacă nimeni acasă, dar se înființează posturi noi de director 

Ioana Oprean

Publicat

în

REORGANIZARE în Primăria Alba Iulia: Nu pleacă nimeni acasă, dar se înființează posturi noi de director Pe ordinea de zi a ședinței extraordinare de miercuri, 15 aprilie 2026 a Consiliului Local Alba Iulia se află și proiecte de hotărâri privind aprobarea reorganizării aparatului de specialitate al Primarului municipiului Alba Iulia, aprobarea organigramei şi statului de […]

Citește mai mult