FOTO: Patinoarul din Piaţa Cetăţii, luat cu asalt de iubitorii sportului pe gheaţă
Chiar dacă s-a deschis de numai câteva zile, în acest sfârşit de săptămână albaiulienii şi nu numai, cu mic cu mare au luat cu asalt patinoarul din Piaţa Cetăţii. Frigul de afară nu i-a împiedicat pe cei mici să-şi pună patinele în picioare şi să îşi exerseze mişcările pe gheaţă.
Patinoarul din Piaţa Cetăţii s-a deschis oficial de miercuri pentru iubitorii sportului pe gheaţă. Şi chiar dacă afară temperaturile sunt negative, oamenii s-au încumetat să dea o tură cu patinele. Zeci de persoane s-au recreat şi s-au bucurat de peisajul de poveste din Parcul Sărbătorilor de Iarnă.
Iubitorii de patinaj vor putea profita de luciul de gheaţă în fiecare zi din timpul săptămânii între orele 14.00 – 21.30 iar în weekend între orele 10.00 -21.30. În plus de săptămâna viitoare, în Piaţa Cetăţii vor avea loc o serie de concerte, targ de vinuri dar şi alte surprize, în cadrul Festivalului Wine Christmas. Vezi aici programul.
Programul de funcţionare al patinoarului:
Zilnic, serii de funcţionare patinoar de câte 1 oră şi jumătate, cu pauză de jumătate de oră, astfel:
De luni până vineri: 14.00-15.30; 16.00-17.30; 18.00-19.30; 20.00-21.30.
Sâmbătă şi duminică: 10.00-11.30; 12.00-13.30; 14.00-15.30; 16.00-17.30; 18.00-19.30; 20.00-21.30.
Pentru o oră şi jumătate de patinat pe gheaţă albaiulienii vor trebui să scoată din buzunare 10 lei, dacă vin cu patinele de acasă. Cei care doresc să închirieze una dintre cele 200 perechi de patine puse la dispoziţie vor trebui să plătească în plus alţi 10 lei.
Patinoarul va fi deschis până la începutul lunii februarie.
[nggallery id=877]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Tradiţii şi obiceiuri în Vinerea Mare: Ce trebuie să ştii despre Vinerea din Săptămâna Patimilor lui Iisus Hristos
Tradiţii şi obiceiuri în Vinerea Neagră sau Vinerea Patimilor lui Iisus Hristos. Tradiţii şi superstiţii din Vinerea Mare Citește și: MESAJE DE PASTELE ORTODOX. URARI de PASTE. FELICITARI de PASTE care pot fi trimise prin SMS de Învierea Domnului Unii creştini ţin post negru deoarece în aceasta zi a pătimit şi a fost răstignit Iisus Hristos. Ceremonia principală […]
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor – ziua în care Iisus Hristos a fost răstignit și a murit pe cruce, vine cu interdicții creștine sau cu diferite obiceiuri ce diferă de la regiune la regiune. Multe persoane respectă aceste obiceiuri cu speranța că […]
Legea salarizării unice | Ministrul Investițiilor: Sunt inechităţi care sunt acum mai mari decât erau în 2017
Ministrul Investițiilor: Sunt inechităţi care sunt acum mai mari decât erau în 2017 Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a declarat joi, 9 aprilie 2026, că succesul noii legi a salarizării unice depinde de elaborarea unui proiect „bun și realist”, arătând că forma adoptată în 2017 nu a respectat aceste criterii. El a adăugat […]