FOTO | Parfumuri susceptibile a fi contrafăcute, purtând însemnele unor celebre mărci, ridicate de polițiștii din Alba: Percheziții domiciliare și dosar penal pentru doi bărbați din județ
FOTO | Parfumuri susceptibile a fi contrafăcute, purtând însemnele unor celebre mărci, ridicate de polițiștii din Alba: Percheziții domiciliare și dosar penal pentru doi bărbați din județ
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au ridicat parfumuri, în valoare de peste 4.700 de lei, susceptibile a fi contrafăcute, în urma a două percheziții.
Citește și: VIDEO | Percheziții și acțiuni în sistem integrat pe raza municipiului Sebeș: Polițiștii acționează pentru depistarea persoanelor urmărite în temeiul legii
La data de 19 decembrie 2024, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sebeș au efectuat două percheziții, ambele pe raza municipiului Sebeș, într-un dosar penal privind infracțiunea de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu marca înregistrată, faptă prevăzută și pedepsită de art. 102 din Legea 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice.
Din cercetări a reieșit faptul că doi bărbați, în vârsta de 38 de ani, respectiv 49 de ani, ar fi deținut și comercializat parfumuri.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile bărbaților, de pe raza municipiului Sebeș, au fost identificate și indisponibilizate 94 de parfumuri, în valoare de 4.700 de lei, purtând însemnele unor celebre mărci, susceptibile a fi contrafăcute. Acestea au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor.
Polițiștii Serviciului de Investigarea a Criminalității Economice au fost sprijiniți de polițiștii din municipiul Sebeș și de polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
20-21 martie 2026 | Etapă zonală a Olimpiadei Naționale de Interpretare Instrumentală – ciclul gimnazial, la Alba Iulia: Participă peste 100 de elevi
20-21 martie 2026 | Etapă zonală a Olimpiadei Naționale de Interpretare Instrumentală – ciclul gimnazial, la Alba Iulia: Participă peste 100 de elevi Liceul de Arte „Regina Maria” din Alba Iulia va găzdui etapa zonală a Olimpiadei Naționale de Interpretare Instrumentală (ciclul gimnazial). „Este un eveniment care va transforma școala noastră într-un veritabil punct de […]
FOTO | Slujbă de binecuvântare a demisolului bisericii parohiale ortodoxe din Livezile: Care va fi noua funcțiune a acestui spațiu
Slujbă de binecuvântare a demisolului bisericii parohiale ortodoxe din Livezile: Care va fi noua funcțiune a acestui spațiu În seara zilei de 15 martie 2026, în Duminica a treia din Sfântul și Marele Post, numită și „a Sfintei Cruci”, credincioșii din parohia Livezile, protopopiatul Aiud, au trăit momente de aleasă bucurie duhovnicească. Începând cu ora […]
FOTO | Rezultate notabile pentru elevii Colegiului Național “Inochentie Micu Clain” Blaj la Concursul Interjudetean de Matematică “Pitagora” 2026
Rezultate notabile pentru elevii Colegiului Național “Inochentie Micu Clain” Blaj la Concursul Interjudetean de Matematică “Pitagora” 2026 Elevii Colegiului Național “Inochentie Micu Clain” Blaj au obținut rezultate notabile la Concursul Interjudetean de Matematică “Pitagora” 2026. „Concursul Interjudetean de Matematică “Pitagora”, desfășurat la Școala Gimnazială “Vasile Goldiș” din Alba Iulia, provoacă în competiție cei mai talentați […]
