Sport

FOTO: Olimpia Aiud – Șurianu Sebeș 0-5 (0-1) – Foștii „olimpici” P. Muntean și Coltor au marcat împotriva fostei echipe; liderul – la a 12-a victorie la rând

Dan HENEGAR

Publicat

în

Liderul de toamnă al Ligii a IV-a, Șurianu Sebeș a repurtat a 12-a victorie din tot atâtea meciuri, impunându-se în mod categoric în deplasarea de la Aiud, cuolimpia-aiud-surianu-sebes-48 Olimpia, scor 5-0 (2-0), primele goluri fiind marcate de foștii „olimpici” P. Muntean (11) și Coltor (63). Până la final au mai punctat Trifa (76), Ludwig (84) și Cl. Marcu (85).

În alte partide, CS Ocna Mureș – CIL Blaj 2-0 (0-0), au marcat Guț (62, din lovitură liberă, o execuție de senzație), V. Rațiu (78, penalty)

Dalia Sport Daia Română – Fortuna Lunca Mureșului 5-3 (2-3): Mihălțan (5, 56, penalty), Mura (27), Deaconu (80), Brânză (90+2), respectiv Zoltan (22), I. Stoia (30, autogol), F. Divricean (38).

Nebunie de meci în care gazdele au condus cu 1-0, apoi a fost 2-1, 2-3, Mihălțan a egalat în minutul 56, iar dăienii s-au desprins în final.

Aiudeanul Paul Muntean a marcat primul său gol stagional în minutul 11, cu o reluare spectaculoasă cu capul, la centrarea lui Coltor, iar Coltor a majorat avantajul în minutul 63, după o fază creată de Trifa.

Același Trifa a finalizat în minutul 76, după o acțiune individuală și un șut în colțul lung. Ludwig a majorat avantajul cu un șut violent de la 25 de metri, iar Cl. Marcu a parafat rezultatul final după un șut surprinzător de la marginea carelui, ultimii doi marcând din postura de rezerve

Deși fără principalii marcatori, Cl. Oara și Vali. Drăgan, trupa condusă de Mihai Manea și Doru Oancea și-a dovedit iar valoarea superioară eșalonului, având maximum de puncte cu o etapă înaintea finalului turului.

[nggallery id=3007]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Enso Dojo Alba Iulia, rezultate excelente la Buzău Open | Patru perechi de competitori părinte-copii!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Reprezentanții Enso Dojo Alba Iulia, rezultate excelente la Buzău Open | Patru perechi de competitori părinte-copii! Reprezentanții Enso Dojo Alba Iulia a obținut rezultate excelente la Buzou Open 2026, o competiție care a adunat 435 de sportivi de la 27 cluburi din țară și străinătate. Citește și: Reprezentații Enso Dojo Alba Iulia, rezultate de apreciat […]

Citește mai mult

Sport

25 de cluburi din Alba, în procesul de clasificare a centrului de copii și juniori | Condiții obligatorii pentru a participa în SuperLiga Alba

Dan HENEGAR

Publicat

în

25 de cluburi din Alba, în procesul de clasificare a centrului de copii și juniori | Condiții obligatorii pentru a participa în SuperLiga Alba, termen de depunere a documentele 23 martie 25 de cluburi din Alba au depus cereri de clasificare a centrului de copii și juniori, acestea având termen până în 23 martie să […]

Citește mai mult

Sport

Vineri, Metalurgistul Cugir – Viitorul Arad, bătălie pentru accederea în play-off | CIL Blaj și CSU Alba Iulia, dispute interne, cu implicații în subsol

Dan HENEGAR

Publicat

în

Vineri, Metalurgistul Cugir – Viitorul Arad, bătălie pentru accederea în play-off | CIL Blaj și CSU Alba Iulia, dispute interne, cu implicații în subsolul Seriei 7 din Liga 3 Penultima rundă a sezonului regular din Seria 7 a eșalonului terț propune, pe lângă marele meci Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia, dispute complicate și […]

Citește mai mult