FOTO: O săptămână plină de evenimente plăcute la Cugir pentru elevii unei școli germane din Wasserburg
O delegație germană formată din profesorii Monika Tluczykont și Veronica Huber, alături de 12 elevi ai școlii „Anton Heilingbrunner Realschule” din Wasserbur (localitate înfrățită cu orașul Cugir) a fost, timp de aproape o săptămână (17 – 22 septembrie), oaspete a orașului Cugir. Vizitele se repetă în mod recipropc de patru ani, în cadrul unui proiect de parteneriat în care elevii amintitei școli germane se întâlnesc cu 12 elevi ai Colegiului Național „Daid Prodan” din Cugir și cu profesori coordonatori ai acestui proiect.
Potrivit protocoalelor stabilite, oaspeții au fost găzduiți de familii cugirene – elevii români, care i-au primit pe colegii lor germani, fiind selectați pe criteriul mediei de admitere în liceu și a rezultatelor testului de limba engleză.
Săptămâna în care nemții s-au aflat la Cugir a fost plină de evenimente. În cadrul unor activități comune, copiii au vizitat Salina Turda, Cetatea Alba Carolina, Castelul Corvinilor, orașul Sibiu, au participat la deschiderea oficială a Festivalului “Toamna Cugireană”, în weekend au vizitat „Arsenal Park” din Orăștie, au fost pe Transfăgărășan, la piscină sau în drumeții pe munte. De asemenea, au vizitat firma ”S.C. Tecno Plast Group” Cugir, ocazie pentru elevii germani care studiază la o școală cu profil tehnic în Wasserburg să cunoască o parte din viața economică a orașului.
Ca fiecare mobilitate, și cea de anul acesta s-a încheiat cu redactarea unui produs final – o poveste de aventură în imagini, ilustrând o zi din cele petrecute în România. Ca și în ceilalți ani, delegația a fost oaspete de onoare a Primăriei Orașului Cugir, unde primarul Adrian Teban le-a prezentat elevilor și profesorilor planurile de modernizare și dezvoltare a localității, după care părinți ai elevilor au a organizat o „Seară românească”, la Casa Cugireană eveniment care a încheiat frumos și cu succes săptămâna petrecută de prietenii din Wasserburg la Cugir. Ei au avut prilejul să-i vadă și asculte pe talentații membri ai formației “Mlădițe Cugirene”(coordonator prof. Ionela Popa), Ansamblul “ Câmpul Pâinii“ condus de prof. Ioan Buda, grupul „Anotimpuri” (coordonator prof. Luminița Cebotari) și Trupa ,,Amurg”( Attila Doszlop), care au asigurat o atmosferă deosebită și prietenească pe tot parcursul serii. La rândul lor, copiii nemți au oferit flori familiilor gazdă și le-au mulțumit pentru ospitalitatea și primirea lor călduroasă.
Joi seara, la plecare, ei au spus emoționați “pe curând, în mai 2017”, când delegația din Cugir va fi oaspete la Wasserburg unde partenerii germani o vor aștepta cu aceeași bucurie. Echipa de proiect formată din profesorii: Maria-Cristina Pătroescu, Alina Moldovan, Cornelia Leu și directorul colegiului prof. Ionela Cozmescu dorește să adreseze, pe această cale, sincere mulțumiri părinților, autorităților locale, primarului Adrian Teban și tuturor celor care într-un mod sau altul au contribuit la reușita acestei mobilități. (C.P.)
[nggallery id=2701]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
FOTO | AMENZI de aproape 8 milioane de lei aplicate de inspectorii ANPC în urma controalelor la operatori din domeniul alimentar
AMENZI de aproape 8 milioane de lei aplicate de inspectorii ANPC în urma controalelor la operatori din domeniul alimentar Aproape 8 milioane de lei este valoarea amenzilor aplicate de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor în urma controalelor efectuate în perioada 9-13 martie 2026 la peste 1.600 de operatori din domeniul alimentar. În urma controalelor au […]
Salariul mediu, în scădere în prima lună din 2026 faţă de cel din decembrie 2025: Unde au fost cele mai semnificative scăderi
Salariul mediu, în scădere în prima lună din 2026 faţă de cel din decembrie 2025: Unde au fost cele mai semnificative scăderi INS a transmis vineri, 13 martie 2026, că, în luna ianuarie 2026, câştigul salarial mediu brut a fost 9.220 lei, cu 648 lei mai mic decât cel înregistrat în luna decembrie 2025, iar […]
Taxe 2026 pentru românii care au două sau mai multe locuințe: Există taxe suplimentare dacă locuința este închiriată? Cât ajunge impozitul la stat
Taxe 2026 pentru românii care au două sau mai multe locuințe: Există taxe suplimentare dacă locuința este închiriată? Cât ajunge impozitul la stat Din ce în ce mai mulți români dețin două sau mai multe locuințe, fie pentru investiții, fie pentru a avea o casă de vacanță sau pentru a o închiria. În 2026, proprietarii […]