Curier Județean

FOTO: O provocare pentru elevii din județ – Festival de Film Școlar la Alba, într-un proiect de aproape 50.000 de euro

Bogdan Presecan

Publicat

în

Miercuri, la sediul Consiliului Judetean Alba a avut loc lansarea proiectului „Cetațenie si educație prin media în context european”, proiect derulat de CJ Alba, în parteneriat  cu Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Alba Iulia, Colegiul Tehnic „Apulum”, Casa Corpului Didactic Alba și Asociația Alba Manche Împreună – AMI.

Potrivit coordonatorilor acestui proiect, Lenica Bucur și Elena Anghel, obiectivul principal al proiectului, care va implica judetul Alba și regiunea Manche din Italia,  vizează îmbunătățirea colaborării între instituții în vederea deschiderii școlii la noi experiențe pentru dezvoltarea cetățeniei participative și a aptitudinilor elevilor privind inițiativa, creativitatea, expresia artistică, spiritul antreprenorial, voluntariatul, incluziunea socială,  prin/cu instrumente media.

Practic, vor fi organizate  două Festivaluri de Film Scolar (unul in Italia si altul in judetul Alba), mai multe deplasări în Italia, câteva workshop-uri, seminarii șli expoziții pe tema Anilor Europeni.

Perioada de implementare a proiectului este septembrie 2013 – iulie 2015. Bugetul proiectului, de 48.100 euro, este format din  finanțarea europeană de 41.075 euro și contribuția Consiliului Județean Alba de 7.025 euro

Proiectul este finantat de Comisia Europeana in cadrul Lifelong Learning Programme (Programul Invatare pe tot parcursul vietii), subprogramul Comenius, Parteneriate Comenius Regio.

 [nggallery id=715]

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

FOTO | Sophie Dahinten, elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, calificare la etapa națională a Olimpiadei de Limba Germană: ,,Orice limbă învățată este ca o fereastră spre o nouă cultură”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sophie Dahinten, elevă a Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, calificare la etapa națională a Olimpiadei de Limba Germană: ,,Orice limbă învățată este ca o fereastră spre o nouă cultură” Eleva Colegiului Național „Lucian Blaga” din Sebeș, Sophie Dahinten, va reprezenta județul Alba la etapa națională a Olimpiadei de Limba Germană modernă, care se va […]

Citește mai mult

Curier Județean

INCENDIU de vegetație uscată în localitatea Spătac: Flăcările se manifestă pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați

Bogdan Ilea

Publicat

în

INCENDIU de vegetație uscată în localitatea Spătar: Flăcările se manifestă pe o suprafață de 3.000 de metri pătrați Pompierii din Blaj intervin, miercuri, 18 martie 2026, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în localitatea Spătac, flăcările afectând o suprafață de aproximativ 3.000 de metri pătrați. Potrivit ISU Alba, stația de pompieri Blaj intervine […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Lucrările de întreținere și investițiile în drumurile din Alba continuă: Transapuseana, podul de pe DJ 107, din localitatea Colibi și DJ 762, vizate

Bogdan Ilea

Publicat

în

Lucrările de întreținere și investițiile în drumurile din Alba continuă: Transapuseana, podul de pe DJ 107, din localitatea Colibi și DJ 762, vizate Investițiile și lucrările de întreținere în infrastructura rutieră din județul Alba continuă în această perioadă, vizate fiind podul de pe DJ 107 din localitatea Colibi, DJ 762 și Transapuseana. Potrivit vicepreședintelui Consiliului […]

Citește mai mult