FOTO: Noi treceri de pietoni înălțate, funcționale în Alba Iulia, pe Bulevardul Încoronării și pe strada Lalelelor. Urmează alte două, în vecinătatea unor școli
Marți, 31 octombrie, au fost finalizate lucrările de înălțare a altor două treceri de pietoni din Alba Iulia, menite să sporească siguranța persoanelor care traversează strada în zonele cu risc ridicat de accidente. Una pe Bulevardul Încoronării, iar alta pe strada Lalelelor.
Primarul municipiului a anunțat, într-un mesaj pe facebook, că alte două astfel de treceri vor fi amenajate în această perioadă în vecinătatea unor școli.
”Pentru a evita disconfortul pe perioada unor lucrări ce se vor executa începând de azi (n.a. marți), adăugați la lista de recomandări pentru traficul local următoarele detalii: am finalizat trecerile înălțate de pe Bulevardul Încoronării si Lalelelor, iar de azi trecem la alte două treceri în vecinătatea unor școli. Este vorba de Liceul Sportiv și Școala 1, de pe strada Călărași.
Toate deciziile, oricât de neplăcute ar putea părea pentru unii, le-am luat la aceeați masă cu IPJ Alba.
Cu timpul, sunt convins că ne vom acomoda și vom trece la a accepta că e pentru binele tuturor. Urmează și alte asemenea înălțări de treceri, în toate zonele cu probleme”, transmite edilul.
Reamintim că astfel de lucrări au mai fost efectuate în fața sediului Electrica, pe strada Nicolae Bălcescu, în fața Colegiului Economic, pe strada Octavian Goga, în fața Poliției Alba, pe Ion I.C. Brătianu, pe Bulevardul Republicii, zona Ampoi 3, în dreptul Casei Județene de Pensii Alba, pe strada Tudor Vladimirescu și pe strada Cloșca, în apropiere de intersecția cu strada Ansberg.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
AVERTIZARE RO-ALERT la Baia de Arieș: A fost semnalată prezența unui URS în satul Muncelu
AVERTIZARE RO-ALERT la Baia de Arieș: A fost semnalată prezența unui URS în satul Muncelu Prezența unui urs a fost semnalată în cursul serii de sâmbătă, 19 mai 2024, în satul Muncelu, Baia de Arieș. Oamenii au fost informați trimis prin RO-ALERT cu privire la apariția unui urs în zona satului Muncelu. Sfaturi care le-ar […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
Efectele miraculoase ale ceaiului negru: Ajută la slăbit, combate ridurile și menține dantura sănătoasă
-
Actualitateacum 3 zile
Micii producători, taxați de la 1 iulie 2024 pentru transportul propriilor produse la piață: Noul impozit este impus de ANAF
-
Sportacum 3 zile
Liga 3, etapa a 9-a, se apropie vacanța: jocuri interne pentru Metalurgistul Cugir și Industria Galda, deplasări pentru albaiuliene
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
16 mai – Cuviosul Teodor cel Sfințit, un mare sfânt al cărui nume îl poartă foarte mulţi români
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
15 Mai: Ziua Naţională a Medicului Veterinar
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
16 mai: Ziua Internațională a Luminii