FOTO | Momente EMOȚIONANTE la Colegiul Militar din Alba Iulia: Ultima oră de dirigenție sau schimbul de clase, pentru Promoția 2025. Sunetul clopoțelului a anunțat sfârșitul vieții de licean
Momente EMOȚIONANTE la Colegiul Militar din Alba Iulia: Ultima oră de dirigenție sau schimbul de clase, pentru Promoția 2025. Sunetul clopoțelului a anunțat sfârșitul vieții de licean
Pentru absolvenții Promoției 2025 timpul s-a oprit în loc, iar emoțiile le-au cuprins sufletele. Ieri a fost ultima oră de dirigenție, numită simbolic în colegiul militar din Alba Iulia, „schimbul de clase”.
Fiecare secundă a fost mai prețioasă decât cealaltă și fiecare amintire trăită în colegiul militar pare că s-a întâmplat ieri. Absolvenții, alături de profesorii diriginți și de elevii claselor a XI-a au retrăit momentele frumoase și provocările prin care au trecut împreună, au râs, au lăcrimat, dar mai presus de toate a fost sentimentul împlinirii, al reușitei și al recunoștinței.

„Au trecut patru ani de când am pășit pe poarta acestui liceu. Timizi, plini de visuri și speranțe, dar și de frici. Eram cei care au ales un drum altfel, unul care nu conferă confort, ci unul pietruit cu disciplină și multe responsabilități, un drum care ne-a pus la încercare din primele ore petrecute aici. Astăzi a sosit momentul să plecăm. Dar nu plecăm oricum, ci mai puternici, mai maturi, mai siguri pe drumul nostru.
Plecăm cu fruntea sus, pentru că știm cât am luptat ca să ajungem ziua absolvirii. Dragi colegi mai mici, vor veni zile când veți simți că e prea greu, prea mult, prea intens. Dar acelea sunt tocmai zilele care vă vor defini. Nu renunțați! Țineți minte de ce ați ales să fiți aici.
Colegiul militar nu e doar un loc în care înveți carte, ci un loc în care vă formați ca oameni, ca lideri, ca viitori apărători ai țării. Aveți curaj, demnitate, onoare. Și, mai presus de toate, aveți visul vostru”, a spus absolvent Ioana Pătrășcan, în timp ce colegii mai mici au transmis prin vocea elevului sergent Darius Cârstea: „Fiți ambițioși! Doriți-vă să aduceți o schimbare în tot ceea ce faceți, să vă lăsați amprenta într-un mod pozitiv, dar mai ales, fiți mândri de voi, absolvenților!”.
Sunetul clopoțelului a anunțat pentru Promoția 2025 nu doar sfârșitul orelor, ci sfârșitul vieții de licean.
FOTO: elev sergent Georgiana Bozga /elev sergent Felicia Pungă/elev caporal Andrei Ghiță/elev Robert Popa/Ioana Popa
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Două străzi din municipiul Aiud, aflate în imediata vecinătate a văii Aiudului, urmează să fie reabilitate: În ce stadiu este proiectul
Două străzi din municipiul Aiud, aflate în imediata vecinătate a văii Aiudului, urmează să fie reabilitate: În ce stadiu este proiectul Primăria Aiud, prin Serviciul Public de Interes Local Administrația Patrimoniului Local, a depus la Direcția Județeană de Mediu solicitare de acord de mediu pentru proiectul care vizează reabilitarea străzilor Strâmtă și Muzicanților. Ambele străzi […]
Un nou traseu turistic în Alba, între Acmariu și Vârful Mamut: Acțiune de marcare a primilor kilometri
Un nou traseu turistic în Alba, între Acmariu și Vârful Mamut: Acțiune de marcare a primilor kilometri În județul Alba se fac primele demersuri pentru marcarea unui nou traseu turistic. Este vorba de traseul Acmariu – Piatra Tomii – Vârful Mamut – Alba Iulia. Duminică, 15 martie 2026 este programată o acțiune de marcare a […]
Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, condamnați la închisoare cu executare pentru trafic de droguri de mare risc: Decizie definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia
Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, condamnați la închisoare cu executare pentru trafic de droguri de mare risc: Decizie definitivă la Curtea de Apel Alba Iulia Trei bărbați, de 27, 31 și 36 de ani, au fost condamnați la închisoare executare pentru trafic de droguri de mare risc. Decizia de marți, 10 […]