FOTO: Moment special pentru „câinii roșii” și Dinamo, de „Ziua dreptății” | La Alba Iulia: lansare de carte “O viață de câine – istoria unui suporter dinamovist”
O întâlnire a spiritului dinamovist, aceasta a fost lansarea cărții „O viață de câine – istoria unui suporter dinamovist”, un volum pornit din iubirea peluzei, eveniment ce a avut loc astăzi, la Baza „Winner’s Club Țălnar”, din Cetatea Marii Uniri.
4 mai reprezintă o zi specială pentru Dinamo, în condițiile în care se împlinesc 11 ani de la „Ziua dreptății”, respectiv de la meciul de poveste Dinamo – Steaua 2-1, din „Groapă”, partidă cu o încărcătură imensă, când CFR Cluj a câștigat titlul!
*Suporteri din Irlanda și meciuri de poveste!
Câteva zeci de suporteri, veniți din toate colțurile țării (Tulcea, Reșița, București – celebrul Mihnea Ionescu), dar și fani din județul Alba, au ținut să asiste la acest moment de suflet al grupării „alb-roșii”. Alături de aceștia au fost prezente foste glorii ale clubului din „Ștefan cel Mare”, nume precum Cornel Țălnar (gazda acțiunii) Lică Movilă, Viorel Radu, Ioan Mărginean „Limoniu” sau Ovidiu Tâlvan, alături de fostul arbitru FIFA Sorin Corpodean, dar și alte personalități ale fotbalului județean (Mihai Manea sau Cristian Petropulos). „Cartea reprezintă o întâmplare fericită!O echipă trăiește prin suporteri, esta practic vorba despre povestea dinamovismului prin ochii unui suporter”, a spus autorul, Sabin Dăniță.
Prezentarea volumului a fost pigmentată și cu momente aparte, respectiv derularea unor imagini din meciurile de poveste ale „câinilor”, cu eterna rivală Steaua, Inter Milano sau Liverpool, din perioada în care „Țânțarul” era protagonist pe gazon sau pe banca tehnică, proiecții video ce au declanșat amintirile celor prezenți.
Autorul este Sabin Dăniță, într-un dialog cu Silviu Ciuhulescu, despre istoria unei mari iubiri: Dinamo, prefața este semnată de reputatul antrenor albaiulian Cornel Țălnar, iar în următoarea perioadă cartea va mai fi lansată la Cluj-Napoca și București. Evenimentul a cuprins o sesiune de autografe ale autorilor și ale legendelor dinamoviste, dar și o discuție despre spiritul clubului “alb-roșu”.
[nggallery id=7069]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia, criză în zona centrală a defensivei | Vomir și Balaur, absenți în confruntarea cu Progresul Pecica
CSM Unirea Alba Iulia, criză în zona centrală a defensivei | Vomir și Balaur, absenți în confruntarea cu Progresul Pecica, programată vineri, la ora 14.00, pe „Cetate” CSM Unirea Alba Iulia, liderul Seriei 7 din Liga 3, la egalitate de puncte cu Poli Timișoara, are probleme în zona centrală a defensivei înaintea confruntării cu Progresul […]
Turneu de calificare la polo feminin, în Bazinul Olimpic, în perioada 14-16 noiembrie | Campioana CSM Unirea Alba Iulia, în preliminariile Conference Cup
Turneu de calificare la polo feminin, în Bazinul Olimpic, în perioada 14-16 noiembrie | Campioana CSM Unirea Alba Iulia, în preliminariile Conference Cup, la finele săptămânii CSM Unirea Alba Iulia va participa la Conference Cup la polo feminin, a treia competiție continentală ca importanță, în perioada 14-16 noiembrie urmând să se dispute în Bazinul Olimpic […]
FOTO | Alexandru Sibișan și Laura Bogdan, judoka CS Unirea Alba Iulia, medalii de aur și argint pentru la Campionatul Național Ne Waza U23
Alexandru Sibișan și Laura Bogdan, judoka CS Unirea Alba Iulia, medalii de aur și argint pentru la Campionatul Național Ne Waza U23 Judoka CS Unirea Alba Iulia, Alexandru Sibișan și Laura Bogdan, au obținut rezultate foarte bune la Campionatul Național Ne Waza U23, desfășurat la Cluj-Napoca, în perioada 7–8 noiembrie 2025. Alexandru Sibișan a urcat […]