FOTO| Mobilizare exemplară într-un sat din comuna Șpring: Localnicii au curățat cimitirul, locul de veci al celor dragi
Mobilizare exemplară sâmbătă într-un sat din comuna Șpring. Localnicii au curățat cimitirul, locul de veci al celor dragi.
Sâmbătă, în ciuda vremii urâte de afară, localnicii din satul Vingard s-au mobilizat și cu mic cu mare au curățat cimitirul, locul unde odihnesc cei dragi lor.
Gestul sătenilor nu a scăpat nelăudat de tânăra primăriță a comunei Șpring care i-a felicitat și le-a mulțumit într-o postare pe rețeaua de socializare Facebook.
”Exemplu de mobilizare în satul Vingard, comuna Șpring! Cetățenii implicați au curățat cimitirul satului, locul unde odihnesc cei dragi. Felicitări pentru implicare, oameni harnici!”, a scris edilul.
Iulia Stănilă este primar din 2020. Când a candidat, locuia în Bucureşti, unde acorda primarilor din toată ţara consultanță pentru fonduri europene. În timp ce îi ajută pe edili să-şi dezvolte comunităţile, când ajungea la părinţi, în Șpring, mergea prin noroi şi aduna frustrări. Se uita cu admiraţie peste gard, la vecinii din Ciugud, comună aflată la doar 20 de kilometri, care a crescut uimitor cu fonduri europene. A văzut că se poate şi a vrut să fie la fel şi în satul ei natal. A candidat şi a câştigat în fata primarului de atunci, aflat în funcţie de 16 ani.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Forare pe sub carosabil pentru un sistem de semaforizare la intersecția străzii Albac cu Calea Moților din Alba Iulia: Zonă cu multe accidente rutiere
Forare pe sub carosabil pentru un sistem de semaforizare la intersecția străzii Albac cu Calea Moților din Alba Iulia Miercuri dimineață va fi predat către constructor amplasamentul și se va da ordinul de începere a lucrărilor prin care, la intersecția străzii Albac cu Calea Moților, va fi instalat un sistem de semaforizare rutieră și vor […]
VIDEO | A fost semnat contractul pentru realizarea parcului fotovoltaic de la Blaj: „În maximum 6 luni, vom produce energie verde pentru consumul public!”
A fost semnat contractul pentru realizarea parcului fotovoltaic de la Blaj: „În maximum 6 luni, vom produce energie verde pentru consumul public!” A fost semnat contractul pentru realizarea parcului fotovoltaic de la Blaj: „În maximum 6 luni, vom produce energie verde pentru consumul public!”, a anunțat, marți, 17 martie 2026 primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin […]
17 martie 2026 | Acțiune în sistem releu a polițiștilor rutieri din Alba pe DN 1: 425 de accidente, cu mai mult de 650 de victime, în 2025, pe acest drum național
Acțiune în sistem releu a polițiștilor rutieri din Alba pe DN 1: 425 de accidente, cu mai mult de 650 de victime, în 2025, pe acest drum național Marți, 17 martie 2026, în intervalul orar 11.00-15.00, polițiștii rutieri vor acționa pe DN 1, drumul național care tranzitează județul Alba, în vederea creșterii gradului de siguranță […]

