FOTO: MINUNEA ridicării cu 2 metri a fostei biserici de la MĂNĂSTIREA RÂMEŢ. Povestea spusă chiar de omul salvator, ajuns acum la 85 de ani

Într-o dimineaţă rece de toamnă am pornit spre Mănăstirea Râmeţ, o oază de linişte, un loc în care timpul parcă trece mai uşor, iar tradiţiile sunt păstrate cu sfinţenie. Am urmat drumul şerpuit prin comuna Stremţ, iar odată ajunşi la Mănăstirea Râmeţ soarele ne zâmbea timid. Am trecut pragul celei mai mari mănăstiri din Transilvania, o străveche vatră de rugăciune şi cultură, ridicată cu dragoste de Dumnezeu şi jertfă. Lăcaşul este apărat de sute de ani de credinţa celor ce-şi duc zilele aici. Am fost întâmpinaţi de Maica Stareţă şi de domnul dr. ing. Eugeniu Iordăchescu, cunoscut ca fiind singurul român care a mutat blocuri şi biserici, pentru a le salva din calea buldozerelor.

*Ctitoria călugărilor Ghenadie şi Romulus

Vechea biserică a Mănăstirii Râmeţ a fost ridicată de călugării Ghenadie şi Romulus, în anul 1375. Îmbrăţişată de culmile Munţilor Trascăului, vechea biserică de la Râmeţ ascunde în zidurile sale firave neştiute taine. La început aici au fost găzduiţi eremiţii care trăiau în peşterile munţilor din jur. Potrivit cercetărilor istorice, biserica a fost zidită de călugării eremiţi în secolul al XIII-lea sau la începutul secolului al XIV-lea. Era aici, la Râmeţ, prima şi cea mai organizată mănăstire din Munţii Apuseni, care a dăinuit până în zilele noastre, ocrotită cu trudă de maicile ce-şi duc traiul aici. Prima atestare documentară a bisericii este din secolul al XIV-lea, ea fiind identificată după inscripţia, datată 1377, în limba slavonă, descoperită în anul 1966 pe al treilea strat de pictură al vechiului lăcaş de cult: „Am scris eu păcătosul rob al lui Dumnezeu Mihu, adică zugravul de la Crişul Alb, cu încuviinţarea arhiepiscopului Ghelasie în zilele regelui Ludovic în anul 6885 (1377), luna iulie 2”. De-a lungul timpului, domnitori şi mitropoliţi au ocrotit mănăstirea Matei Corvin, Radu Vodă cel Mare şi Mihai Viteazu.

Începând cu anul 1792 şi până în 1940, viaţa monahală a mănăstirii a fost întreruptă, iar apoi, până în anul 1955, mănăstirea a fost locuită de monahi. Din anul 1955, la mănăstire au trăit maici, care au păstrat cu sfinţenie rânduiala monahală. Patru ani mai târziu, mănăstirea a avut de suferit din pricina regimului comunist: s-au interzis slujbele, iar maicile au fost alungate din Mănăstirea Râmeţ până în anul 1969.

Dar Dumnezeu s-a îndurat de suferinţele maicilor, astfel că acestea au fost sprijinite de părintele duhovnic Dometie Manolache, care a trudit pentru a-şi îndeplini sfintele rosturi. Au trecut anii şi maicile au muncit pentru a schimba faţa mănăstirii. S-au renovat clădirile vechi, au fost construite altele noi, pentru a găzdui maicile conduse de credinţă şi de apropiere de cuvântul lui Dumnezeu.

Renumele mănăstirii este legat de cel al Episcopului Emilian, cel care a reînfiinţat Episcopia de Alba Iulia, ne-au mărturisit dr. ing. Eugeniu Iordăchescu şi Maica Ambrosia. „Episcopul Emilian a văzut Mănăstirea Schitul Maicilor, din Bucureşti, prima lucrare de translare a unei clădiri; construcţia cântărea 750 de tone şi pentru a fi adusă în locul stabilit a fost nevoie de 5 mişcări pe o suprafaţă de 245 de metri şi o ridicare de la pământ de 1,6 metri. Episcopul Emilian a observat lucrarea, m-a contactat şi i-am promis că îi voi face o vizită. Am venit pe drumul neasfaltat spre Mănăstirea Râmeţ, după ce Episcopul Emilian mi-a spus ideea lui de a-l ajuta cu vechea biserică de la Râmeţ. Aici, râul Geoagiu a adus aluviuni, era apă în biserică şi orice încercare de a scăpa de infiltraţii a fost sortită eşecului. Atât Episcopul Emilian, cât şi Maica îşi doreau ca biserica să fie salvată. Au venit aici, rând pe rând, echipe de specialişti, dar nu au găsit soluţii. Am început să studiez proiectul şi pot să spun că Dumnezeu m-a îndrăgostit de această idee, iar la data de 8 august 1988 am demarat lucrarea. Maicile de aici mă rugau să le ajut pentru că nu aveau un loc unde să se roage. În biserică, apa trecea uneori deasupra genunchilor şi mi-am concentrat eforturile spre a le ajuta”, îşi aminteşte Eugeniu Iordăchescu, cel care a venit cu această idee, o premieră la noi în ţară, dar şi în lume, invenţie care a fost şi brevetată. Maica Ambrosia spune că „biserica s-a ridicat cu multă jertfă. Au venit aici mulţi specialişti de la IJCM, pentru a urmări cum se derulează lucrările, potrivit proiectului ing. Eugeniu Iordăchescu”.

Eugeniu Iordăchescu a explicat că vechea biserică s-a ridicat cu 2,08 metri, folosindu-se o tehnică prin care s-a urmărit mereu păstrarea orizontalităţii. Pe conturul bisericii au fost montate aparate maister, care semnalau orice înclinare a edificiului. Lăcaşul de cult a fost ridicat manual, folosindu-se 24 de prese – 12 active şi alte 12 pasive. Biserica a fost ridicată cu un pas de 10 cm, folosindu-se 12 prese care lucrau, iar în acest timp celelalte 12 erau în pauză. „Era tensiune mare în rândul specialiştilor prezenţi la faţa locului. Nu e uşor să lucrezi la o construcţie care nu e monolit, aşa cum e betonul, care are şi armătură!”, a spus ing. Iordăchescu.

Potrivit mărturisirilor sale, în timpul lucrărilor la fundaţia bisericii s-au găsit 20 de schelete, ce au fost duse apoi la Institutul de Antropologie de la Iaşi. Acolo, experţii au stabilit că o parte din schelete datează din secolul 11, iar celelalte din secolul 17. Sunt rămăşiţele unor bărbaţi ce nu au trăit mai mult de 50-60 de ani şi erau lacto-vegetarieni. E posibil ca aici să fi fost un centru monahal puternic, înainte de anul 1377, an înscris pe cel de-al treilea strat de pictură realizat de Mihu – zugravul de la Crişul Alb, cel care consemnează şi numele arhiepiscopului autohton al Transilvaniei – Ghelasie. Vechea biserică are şi subsol, cu o înăţime de 1,60-1,70, ce poate fi pus în valoare, însă amenajarea sa e dificilă din cauza înălţimii încăperii.

*Muzeul mănăstirii – cu prispă şi muşcate la ferestre

Mănăstirea Râmeţ are un muzeu ce găzduieşte o colecţie de carte veche, icoane pe lemn şi pe sticlă, obiecte etnografice şi de cult. Trecând pragul muzeului înfiinţat de părintele Dometie intrăm într-o altă lume, plină de farmec, păstrată de măcuţele mănăstirii. Vizitatorii pot mângâia cu privirea piatra din Sfânta Golgota, adusă din Ierusalim, o piatră cu rugul Maicii Domnului de la Muntele Sinai şi obiecte de îmbrăcăminte specifice portului popular din zonă. Am admirat icoanele vechi, din anii 1764, 1792 şi 1849, o bancă din lemn de la prima şcoală românească, o maşină de calculat, dar şi desagii cu care părintele Dometie, devenit preot duhovnic la Râmeţ, în 1959, căutat de credincioşi pentru puterea sa duhovnicească, se plimba pe dealuri.

Clădirea ce găzduieşte muzeul a avut de suferit din pricina camioanelor de mare tonaj care au trecut prin curtea mănăstirii la momentul construirii noii biserici şi a chiliiilor. Pereţii s-au fisurat, iar ing. Eugeniu Iordăchescu nu vrea să lase muzeul să se distrugă. „Din anul 2009 ne luptăm să găsim o sursă de finanţare pentru refacerea muzeului. Vrem să consolidăm structura clădirii, e un monument important şi de aceea am adus aici specialişti de la Ministerul Culturii. Iniţial, eu am vrut să consolidăm clădirea folosind elemente de piatră care să facă legătura între stâlpi şi grinzi. Până la urmă mi-am dat seama că nu e soluţie potrivită şi am ales consolidarea clădirii cu fibră de carbon. Am făcut o probă pe o suprafaţă mică a unui perete al muzeului şi la final vom alege fibră mai moale, care să se muleze pe suprafaţa peretelui din piatră, şi mai deschisă la culoare”, a declarat ing. Iordăchescu. El ne-a mărturisit că îşi doreşte să pună în valoare şi subsolul clădirii, unde pe o înălţime de 2,2 metri încăperea e umplută cu nisip, astfel că doar 80 de cm mai sunt acum liberi. Se va ajunge la nivelul de acum 1.300 de ani, după excavarea materialului de umplutură aflat la subsolul clădirii. Ing. Iordăchescu îşi doreşte să reuşească să extindă clădirea, iar muzeul să aibă instalaţie de încălzire proprie.

Plin de energie, cu gândul la proiectele viitoare, ing. Iordăchescu a adus la Râmeţ specialişti care vor recondiţiona icoanele şi vor restaura cărţile vechi. La cei 85 de ani ai săi, Eugeniu Iordăchescu ne-a mărturisit că Mănăstirea Râmeţ e locul care i-a rămas la suflet. La rândul lor, maicile ne-au spus că tot ce s-a ridicat în jurul bisericii noi s-a realizat cu sprijinul ing. Iordăchescu. „El a rămas de-atunci, de când a venit prima dată la Râmeţ, un sprijin important pentru noi, îi cerem sfatul de multe ori la telefon, iar dacă e nevoie domnul Iordăchescu vine aici, la mănăstire”, ne-a spus Maica Ierusalima. Desigur că soarta vechii biserici nu ar fi fost aceeaşi dacă Dumnezeu nu l-ar fi îndrăgostit pe Eugeniu Iordăchescu de ideea de a salva vechiul lăcaş de cult. Acum, domnul Iordăchescu e cu gândul la alte proiecte care să prindă viaţă aici, la Mănăstirea Râmeţ şi timpul are răbdare cu el.

Adriana DURIGĂ

FOTO: Alexandra MATEŞ

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI