Sport

FOTO: Mihai Manea – noul antrenor al Unirii Alba Iulia!!! Reunire cu surprize în Cetatea Marii Uniri

Dan HENEGAR

Publicat

în

Reunirea de azi a divizionarei terțe Unirea Alba Iulia a adus o surpriză în privința băncii tehnice: Mihai Manea (38 de ani) fiind noul antrenor principal al echipei din Cetatea Marii Uniri, o bombă în fotbalul județean în această vară!!!

Acesta va fi ajutat de George Țălnar și Petru Clep – cu care a colaborat la CS Ocna Mureș în campionatul precedent, când formația ocnamureșană a retrogradat din Liga a 3-a. “Trio”-ul care a încheiat sezonul anterior în “alb-negru” va rămâne la dispoziția formației din Cetatea Marii Uniri, urmând să activeze în cadrul clubului, Adrian Bicheși (care știa până luni dimineață că va continua) – director tehnic, Marcel Rusu – șeful Centrului de copii și juniori, Raul Oargă – team manager.

Debutul lui Mihai Manea pe banca noii echipe se va produce miercuri, în jocul amical din deplasare cu divizionara secundă CSM Școlar Reșița (sâmbătă, un alt test, cu juniorii de la Gaz Metan Mediaș), numele său fiind vehiculat în câteva rânduri în campionatul trecut ca și variantă de preluare a Unirii Alba Iulia.

*Mihai Manea: “Este o bucurie că am revenit la Unirea!”

Am acceptat oferta, ne așteaptă o muncă dificilă, în actualele condiții de la club, dar aceasta ne obligă să dăm ce este mai bun și să obținem rezultate. Este o bucurie că am preluat Unirea Alba Iulia, sperăm să ne ridicăm la nivelul așteptărilor suporterilor. Perioada de la Ocna Mureș a fost o experiență din care am avut foarte multe de învățat”, a spus Mihai Manea, antrenor care în ultimele două sezoane și jumătate a activat în Liga a 3-a, la Performanța Ighiu și CS Ocna Mureș.

*Bicheși pregătise programul…

O mutare ce nu se putea anticipa zilele trecute, în condițiile în care Adrian Bicheși, fostul principal, căruia îi s-a încheiat contractul în 30 iunie, a stabilit programul de pregătire, inclusiv câteva jocuri de verificare, vestea fiind primită în această dimineață de antrenorul ce a pregătit Unirea în ultimul an și jumătate.

Ne propunem cu mult mai mult decât în campionatul precedent, când ne-am salvat pe ultima sută de metri de la retrogradare. Am considerat că trebuie să facem modificări la nivelul băncii tehnice și, în continuare, ne propunem să întărim lotul. Așteptăm să încasăm banii cuveniți din transferurile lui Nicolae Stanciu”, a declarat Armando Popescu, managerul general al Unirii Alba Iulia, cel care a insistat pentru instalarea lui Mihai Manea.

Astfel, la primul antrenament sub comanda noului antrenor au fost prezenți 18 jucători, între care noutățile Guț și F. Morar (CS Ocna Mureș), Al. Petresc (CS Hunedoara), Coltor (Olimpia Aiud, s-a pregătit cu Metalurgistul Cugir), Uță (Spicul Daia Română),  mai fiind așteptați Angeru (CS Ocna Mureș), S. Culda (Astra Giurgiu) și I. Grozav (Metalurgistul Cugir), dar și Mâlnă (junior, “U” Cluj).

Lotul prezent (fără niciun portar): Al. Petresc, Coltor, F. Morar, Uță, Chiorean (junior), E. Szabo (junior), Fetița, Selagea, Mardare, Cr. Păcurar, An. David, Lăutaru, Tat, M. Dăscălescu jr, Haj, Ad. Matei, Bârdea, Guț; învoiți: Sporea, Mazilu, Al. Giurgiu, Davidaș, Zsigmond (Boboia a plecat).

[nggallery id=7341]

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Student Sport Alba Iulia, calificare remarcabilă în semifinalele Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin

Dan HENEGAR

Publicat

în

Student Sport Alba Iulia, calificare remarcabilă în semifinalele Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin, după victoria de la Bistrița Student Sport Alba Iulia a realizat o calificare remarcabilă în semifinale Ligii Elitelor Under 15 la fotbal feminin. Echipa din Cetatea Marii Unrii, care are o colaborare cu Corvinul Hunedoara, a învins, în deplasare, scor […]

Citește mai mult

Sport

Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea duelului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Antrenorul Dragoș Militaru, înaintea derby-ului pentru Liga 2, Poli Timișoara – CSM Unirea Alba Iulia: „Cheia meciului suntem noi!” Dragoș Militaru, antrenor care a preluat la finele anului trecut CSM Unirea Alba Iulia, este în fața celui mai important examen de până acum pe banca „alb-negrilor”, duel extern cu Poli Timișoara, în penultima rundă a […]

Citește mai mult

Sport

FOTO: Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă

Dan HENEGAR

Publicat

în

Înotătorii de la LPS Alba Iulia, prestații remarcabile la calificările pentru naționalele de copii: 8 medalii, aur pentru Nicolas Dan și Mihai Stănilă, sportivii antrenați de Daniela Bob Sportivii de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia au realizat prestații remarcabile la Oradea, la calificările pentru campionatele naționale de înot copii 10-11 ani. Citește și: FOTO: […]

Citește mai mult