FOTO: Mihaela Blaga (CSȘ Blaj) – campioană națională la juniori 2, rezultat extraordinar pentru atleta din “Mica Romă”!
Atleta blăjeană Mihaela Blaga a reușit un rezultat extraordinar, câștigând titlul național în proba de 2000 de metri obstacole din cadrul Campionatului Național de Juniori 2 ce s-a desfășurat la Pitești, rezultatul său
fiind doar la o secundă de recordul național al probei!
O perfomanță deosebită a talentatei sportive din “Mica Romă”, ce a cucerit aurul, deși a concurat la o categorie superioară de vârstă. Legitimată la CSȘ Blaj (director Silvia Marcu) și pregătită de antrenorul Cristina Man, Mihaela Blaga, la 15 ani, se anunță o sportivă de mare perspectivă, în anul 2019 urcând pe podiumul național la diverse probe de patru ori, acest titlu reprezentând cea mai importantă distincție obținută în carieră.
“Din păcate nu a reușit să doboare recordul național aflându-se la doar o secundă în spatele acestuia. Sper să fie sănătoasă și să rămână la fel de serioasă în pregătire, iar rezultatele vor fi pe măsură. Este un copil talentat aflat la începutul carierei sportive care trebuie susținut și sprijinit pentru a ajunge cât mai sus pe treptele performanței”, a declarat Cristina Man, antrenor recunoscut pentru succesele obținute cu tinerii sportivi pe care-i călăuzește.
În urmă cu o săptămână, Mihaela Blaga, la Campionate Naționale pentru Juniori 1, și-a adjudecat bronzul în proba de 1500 de metri. O medalie ce s-a adăugat zestrei prețioase formată din precedentele cucerite: medalie de bronz în sală, în proba de 800 metri, juniori 3, respectiv o medalie de argint la cros pentru juniori 3, devenind vicecampioană națională.
La Campionatele Naționale de Juniori 2, CSȘ Blaj le-a avut la start pe Mihaela Blaga și Andreea Bogdan, pregătite de Cristina Man, în probele de 2000 metri obstacole și 800 metri. În cursa de 2000 de metri obstacole, Mihaela Blaga (născută în 2004) a realizat un remarcabil loc întâi, devenind campioană națională, cu timpul 7:03.70, la doar o secundă de stabilirea unui nou record național. Andreea Bogdan (născută în 2005), în aceeași cursă, a terminat a 8-a, cu rezultatul 7:51,45, o performanță foarte bună, având în vedere că a fost la prima cursă de acest gen, iar în proba de 800 de metri a sosit a 11-a (timpul 2:34,24).
Rezultatele obținute de reprezentantele CSȘ Blaj sunt remarcabile, ambele sportive sunt junioare 3 și concurând la o categorie superioară de vârstă. Sezonul competițional se va încheia în weekend, 7-8 iulie, la Pitești, Campionatul Național de Juniori 3, unde Mihaela Blaga este favorită în proba de 1500 de metri obstacole, după această întrecere urmând o binemeritată vacanță.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
CSM Unirea Alba Iulia, criză în zona centrală a defensivei | Vomir și Balaur, absenți în confruntarea cu Progresul Pecica
CSM Unirea Alba Iulia, criză în zona centrală a defensivei | Vomir și Balaur, absenți în confruntarea cu Progresul Pecica, programată vineri, la ora 14.00, pe „Cetate” CSM Unirea Alba Iulia, liderul Seriei 7 din Liga 3, la egalitate de puncte cu Poli Timișoara, are probleme în zona centrală a defensivei înaintea confruntării cu Progresul […]
Turneu de calificare la polo feminin, în Bazinul Olimpic, în perioada 14-16 noiembrie | Campioana CSM Unirea Alba Iulia, în preliminariile Conference Cup
Turneu de calificare la polo feminin, în Bazinul Olimpic, în perioada 14-16 noiembrie | Campioana CSM Unirea Alba Iulia, în preliminariile Conference Cup, la finele săptămânii CSM Unirea Alba Iulia va participa la Conference Cup la polo feminin, a treia competiție continentală ca importanță, în perioada 14-16 noiembrie urmând să se dispute în Bazinul Olimpic […]
FOTO | Alexandru Sibișan și Laura Bogdan, judoka CS Unirea Alba Iulia, medalii de aur și argint pentru la Campionatul Național Ne Waza U23
Alexandru Sibișan și Laura Bogdan, judoka CS Unirea Alba Iulia, medalii de aur și argint pentru la Campionatul Național Ne Waza U23 Judoka CS Unirea Alba Iulia, Alexandru Sibișan și Laura Bogdan, au obținut rezultate foarte bune la Campionatul Național Ne Waza U23, desfășurat la Cluj-Napoca, în perioada 7–8 noiembrie 2025. Alexandru Sibișan a urcat […]