FOTO: Metalurgistul Cugir – Sănătatea Cluj 0-1 (0-0), într-o partidă de verificare | Împotriva „virușilor verzi”, prima înfrângere amicală
La încheierea stagiului centralizat, Metalurgistul Cugir a pierdut pe „Parc”, într-o partidă de
verificare cu divizionara terță Sănătatea Cluj, în distribuția „virușilor verzi” fiind jucători cu experiență precum ex-dinamovistul L. Goian, D. Roman, D. Matei sau Tilincă.
Unicul gol al jocului a fost înscris în minutul 79 de nou-intratul Tischiță, șut de la marginea careului la care N. Bănică a alunecat. În precedentele două amicale, Metalurgistul a învins pe CS Ocna Mureș 4-3 și CS Hunedoara, scor 2-0
Căldura și-a pus amprenta pe evoluția combatantelor, dar și așa prima repriză a fost colorată de câteva oportunități, cea mai importantă fiind bara lui L. Itu (15) – din lovitură liberă. A replicat L. Goian (22) – șut peste, iar Lăzăreanu a scos spectaculos lovitura de cap trimisă de B. Lemac (27). Ultima oportunitate a mitanului întâi a fost irosită de R. Dicu (45) – șut alături din apropiere.
A oficiat o brigadă din Hunedoara, întrucât arbitrii din Alba nu au dorit să conducă un joc de pregătire, deși AJF Alba a căutat să găsească soluții, dar nu a identificat doritori. Antrenorul Călin Moldovan i-a testat pe juniorii Cercel (Sporting Roșiori), Jipa (
LPS Buzău) și Copilași (Pandurii Tg. Jiu), căutările continuând la acest capitol.
Metalurgistul: Crivăț – Cercel, Itu, Șt. Radu, Vărărean – Șaucă, L. Tudor, Dican, R. Dicu – Necșulescu – B. Lemac; la reluare N. Bănică, Jipa, I. Tătaru, M. Neagu, Vaștag, M. Codrea, Făgărășanu, Copilași, Vîjdea (a împlinit azi 17 ani); au absentat din motive medicale G. Goronea, Mihaiu și Șuteu. Antrenori Călin Moldovan și Lucian Itu.
Sănătatea: F. Lăzăreanu – D. Bucur, D. Matei, L. Goian, Creț – Budean, Lupu, P. Cristian, Tilincă – Ceaca, D. Roman; rezerve Kerecheș, Pintea, Șoimușan, Crișan, Beldean, Tischiță. Antrenor Csaba Kiss.
Miercuri, 8 august, de la ora 11.00, Metalurgistul Cugir va juca, tot pe propriul teren, cu CNS Cetate Deva.
[nggallery id=5978]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Liga 3 | Sâmbătă, 28 martie 2026, pe „Cetate”, CSM Unirea Alba Iulia – CSC Ghiroda și Giarmata Vii: Meciul care stabilește play-off-ul
Liga 3 | Sâmbătă, 28 martie 2026, pe „Cetate”, CSM Unirea Alba Iulia – CSC Ghiroda și Giarmata Vii: Meciul care stabilește play-off-ul Sâmbătă, 28 martie 2026, de la ora 15.00, se dispută ultima rundă a sezonului regular în Seria 7 a Ligii 3, urmând ca de săptămâna viitoare să se treacă la faza secundă […]
Înfrângere pentru CSM Unirea Alba Iulia și în al doilea meci la turneul final 8 al Conference Cup la polo feminin
Înfrângere pentru CSM Unirea Alba Iulia și în al doilea meci la turneul final 8 al Conference Cup la polo feminin Bilanțul primei zile, cea de joi, 25 martie 2026, la turneul final 8 al Conference Cup la polo feminin este de două înfrângeri pentru campioana României, CSM Unirea Alba Iulia. În al doilea joc […]
Campioana României la polo feminin, CSM Unirea Alba Iulia, învinsă în primul meci de la turneul final al Conference Cup
Campioana României la polo feminin, CSM Unirea Alba Iulia, învinsă în primul meci de la turneul final al Conference Cup Campioana României, CSM Unirea Alba Iulia, a fost învinsă de Panionios Atena cu scorul de 14-2 (3-1, 2-0, 5-0, 4-1), joi, 26 martie 2026, la Atena, în meciul său de debut în Grupa A a […]
