FOTO: Metalurgistul Cugir – Minaur Baia Mare 0-4 (0-3)!!! Cruntă deziluzie în baraj, dezamăgire „roș-albastră”, calificarea e tranșată
Dezamăgire sub Drăgana, Metalurgistul Cugir pierzând drastic turul barajului cu Minaur Baia Mare, scor 0-4 (0-3). Una dintre cele mai usturătoare înfrângeri din ultimul deceniu a înregistrat formația de sub Drăgana, după o întâlnire în care Minaur a predat o lecție de fotbal, în cazul gazdelor confirmându-se zicala „prea mici pentru un război atât de mare”
*Lucian Itu: „N-aș fi crezut niciodată că putem pierde așa dur”
„N-aș fi crezut niciodată cu putem pierde de maniera asta, după cum a început meciul. La fel cum niciodată nu mi-aș fi închipuit că Baia Mare va deschide scorul dintr-o fază fixă! De fapt nici acum nu-mi vine să cred că scorul e 0-4, ținând cont de modul cum s-a jucat. În prima repriză am avut ocazii, însă scorul a fost 0-3 din trei șuturi ale adversarului. Și la pauză le-am spus băieților că am încredere că putem marca. E dureros, atâta s-a putut, din păcate. „, a spus Lucian Itu.
*Tudor Șaucă: „E multă supărare și frustrare…”
„Sunt foarte supărat! Este frustrare pentru acest rezultat, consider eu nedrept după modul cum s-a jucat. Fotbalul nu a fost corect cu noi. Și mă doare foarte mult reacțiile suporterilor după acest eșec dueros. Noi tot ce am realizat în ultimii ani a fost pe muncă și unitatea grupului. Am ținut Cugirul sus, atât cât am putut, în condițiile în care ne batem an de an cu echipe net superioare din punct de vedere financar. Se pare că i-am învățat prost. La urma urmei era mai bine dacă jucam în play-out și câștigam toate meciurile? Mulțumim suporterilor care au fost alături de noi, atmosfera în stadion fiind una extraordinară”, a explicat Tudor Șaucă, purtătorul banderolei de căpitan.
*Cocan, Gondiu și Bănică, „roșu” la final!
Nervi la final, cu intervenția forțelor de ordine. Dragoș Bănică a pătruns pe teren pentru a-i cere socoteală lui Gondiu (care a injurat la marginea terenului și a arătat semne obscene), provocându-se o busculadă pe teren (Bănică, trecut delegat la acest meci, a primit cartonașul roșu pentru reacția sa, la fel și băimăreanul). Jocul a fost întrerupt, s-a fluierat finalul tocmai pentru a se liniști spiritele. Jandarmii i-au escortat pe arbitri la vestiare, iar băimărenii au rămas pe gazon pentru calmarea spiritelor.
Zaruile sunt aruncate, finala barajului fiind Minaur Baia Mare – CS Hunedoara. Echipa lui Florin Maxim s-a impus în deplasare cu scorul de 4-2 (1-1), iar albaliulianul Andrei Roșu a marcat ultimul gol al oaspeților, mai având și două pase decisive, una pentru zlătneanul Antonio Brado (golul de 3-1)
Copleșiți de miză au fost “roș-albaștrii”, în fața unei tribune arhipline, cu o galerie entuziastă a gazdelor (copiii de la Optimum Alba iulia fiind iarăși în prim-plan), iar campioana Seriei a 10-a a avut rolul unui asasin cinic, toate cele 3 gloanțe trimise în prima repriză lovind ținta, respectiv plasa lui Opric, ce a avut o zi neagră.
“Minerul” a fost cu golurile, cugirenii au fost cu ocaziile și așa s-a scris soarta unei partide așteptate cu speranță, dar încheiată cu o cruntă deziluzie a reprezentantei Albei. Metalurgistul Cugir, la al doilea baraj consecutiv, a avut un act întâi de coșmar, un “black out” răvășitor în privința tabelei, similar cu acela din actul secund la acel 2-5 cu Hunedoara, asta chiar dacă în câmp elevii lui Lucian Itu au încercat să construiască, dar au fost năuciți de loviturile primite: trei goluri încasate în 19 minute! Un eșec aspru pentru Metalurgistul, echipă ce se poate considera deja eliminată, returul de sâmbătă din Maramureș fiind o formalitate. Gruparea cugireană a suferit mult în defensivă și bifează al treilea meci consecutiv de baraj fără a marca, după dubla de anul trecut cu SCM Zalău.
*0-1, MIN. 14: D: SIMION, reluare cu capul din 6 metri, la o centrare de pe stânga a lui P. Petre
*0-2, MIN. 21: eurogol CHINDE, șut în diagonală, în vinclul stâng, de la marginea careului
*0-3, MIN. 33: GNEBA, torpilă de la peste 35 de metri, pe deasupra lui Opric, surprins de traiectoria balonului
*0-4, MIN. 74: R. STĂNESCU, șut din 8 metri, din unghi, sub bară, după un un-doi cu P. Petre
În minutul 10, Al. Rus a tras de la 25 de metri, în diagonală, alături. M. Lupu (12) a reluat iar Băilă a respins cu piciorul, fază la care Lazăr a luftat. Băilă (18) îl blochează în lateral pe M. Lupu, scăpat singur. Ocazie mare a gazdelor, Udrea, din 6 metri, alături, la centrarea lui Șaucă din stânga. Cap M. Lupu (42), prins de portar
După pauză, o nouă mare ocazie a gazdelor: paradă Băilă (50) la reluarea cu capul M. Lupu. R. Stănescu (63) a tras din 16 metri, pe lângă vinclul drept. Gondiu (85) a scăpat singur, a intervenit Opric.
În tribune au fost peste 800 de spectatori, între care 20 veniți din Maramureș. Galeria Cugirului a fost fomată de copiii de la Optimum Alba Iulia, unde activează Ciprian Selagea și Vitinha
“Roș-albaștrii” bat pentru al doilea an consecutiv la porțile eșalonului secund, după ce sezonul trecut au pierdut dubla cu SCM Zalău. Învingătoarea din această dublă va juca cu promovarea pe masă contra formației calificate dintre CA Oradea și CS Hunedoara, etapa finală din 4 și 8 iunie, primul meci în deplasare. Oaspeții sunt la a treia tentativă de a accede în Liga a 2-a, în 2020 pierzând cu Fotbal Comuna Recea, condusă tocmai de Ciprian Danciu, actualul antrenor.
Echipe de start:
Metalurgistul: R. Opric – Al. Rus (46, Haj), Vlădia, Dohotariu, Vitinha – Șaucă/ cpt, Udrea (80, Șuteu), Boldea, Nicula (72, L. Contra) – Selagea (58, Cocan), M. Lupu; rezerve Perjeriu, P. Păcurar, L. Itu, Andriuc, S. Itu. Antrenor Lucian Itu.
Minaur: Băilă – Potcoavă, M. Lazăr, Mondragon (60, Tand), D. Simion – Jucan (78, văsălie), Gneba (78., C. Stanciu), Donca/ cpt, Chinde (46, R. Stănescu) – P. Petre, Petran (55, Gondiu); rezerve Breban, D. Matei, S. Ciocan, Duruș. Antrenor Ciprian Danciu.
Arbitri: An. Țiți (Șura Mică), C. Bojan (Tg. Mureș), G. Suciu (Câmpia Turzii); rezervă Cl. Ștef (Tg. Mureș) Observatori D. Jiga (Bistrița), V. Călușer (Voiniceni)
Avesrtismente: Vlădia (22), Selagea (27), Cocan (90+1) *Cartonaș roșu: Cocan (90+1), N. Bănică (90+3), Gondiu (90+3).
Foto: Lucian DANCIU
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
Bogdan Szijj, la CSM Unirea Alba Iulia, al treilea jucător venit de la CSU Alba Iulia | Glonț merge în Austria
Bogdan Szijj, la CSM Unirea Alba Iulia, al treilea jucător venit de la CSU Alba Iulia | Glonț merge în Austria Apărătorul lateral dreapta Bogdan Szijj (26 de ani), este al treilea jucător ajuns în această vară la CSM Unirea Alba Iulia de la concitadina CSU Alba Iulia, după mijlocașul Gavrilă și atacantul Banyoi. Citește […]
Florin Istrate (ex-CSM Unirea Alba Iulia), prima achiziție pentru CIL Blaj | Echipa din „Mica Romă”, prelungiri de contracte cu 8 jucători
Florin Istrate (ex-CSM Unirea Alba Iulia), prima achiziție pentru CIL Blaj | Echipa din „Mica Romă”, prelungiri de contracte cu 8 jucători Mijlocașul Florin Istrate (36 de ani, ultimele două sezoane la CSM Unirea Alba Iulia) este prima achiziție anunțată în această vară de CIL Blaj, experimentatul jucător acceptând propunerea venită de la gruparea pregătită […]
Gabriel Cotoară, victorie spectaculoasă în Cupa României! Antrenorul din Alba, despărțire de Gloria Geoagiu
Gabriel Cotoară, victorie spectaculoasă în Cupa României! Antrenorul din Alba, despărțire de Gloria Geoagiu Gloria Geoagiu a produs surpriza în Cupa României, învingând cu 3-1 (1-1) în faza regională a Cupei României, pe CSM Târgu Jiu, echipă nou-promovată în Liga 3, care a suferit primul eșec, de la înființare Citește și: FOTO: Performanță repetată! Antrenorul […]