FOTO | Lucrările pe DJ 705 Zlatna-Almașu Mare continuă în ritm alert: Luna septembrie 2025, termenul de finalizare
Lucrările pe DJ 705 Zlatna-Almașu Mare continuă în ritm alert, iar termenul de finalizare este la începutul toamnei, mai exact luna septembrie 2025.
”Lucrările la Drumul Județean Zlatna-Almașu Mare înaintează. Orice depășire legată de termenul de finalizare este EXCLUSĂ!
Alături de colegul meu Ciprian Orlea, de la Serviciul Administrarea Drumurilor Județene, am revenit, în cursul zilei de joi, pe șantierul DJ 705.
Transmit, pe această cale, că până în clipa de față aici au fost realizate o serie de lucrări de anvergură, după cum urmează: terasamente (decopertare drum și strat de balast), podețe tubulare, podețe dalate, rigole ranforsate, ziduri de sprijin și piloți forați.
Citește și: FOTO | Primii kilometri de asfalt pe „vechiul drum al Pianului”: Lucrare realizată în cadrul Programului „Anghel Saligny”

Urmează ca, în perioada următoare, să se mai realizeze o serie de terasamente (decopertare, strat de balast, strat de piatră), 3 straturi de asfalt, rigolă ranforsată, consolidări, marcaje și semnalizare rutieră.
I-am solicitat constructorului o mobilizare mai bună, pentru ca termenul de finalizare să fie respectat cu sfințenie. Oricum, din punctul meu de vedere, orice întârziere este exclusă!
Reamintesc faptul că lungimea acestui drum este de 6,195 kilometri și că finanțarea, în valoare de 31.979.707,84 lei cu TVA, vine din partea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin programul „Anghel Saligny”
Termenul de execuție are ca dată limită luna septembrie a acestui an”, a transmis Marius Hațegan, vicepreședintele CJ Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia va continua să fie finanțat cu fonduri europene. Victor Negrescu: Investițiile în sănătate trebuie să rămână o prioritate europeană
Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia va continua să fie finanțat cu fonduri europene. Victor Negrescu: Investițiile în sănătate trebuie să rămână o prioritate europeană Proiectul noului Spital Județean de Urgență Alba Iulia va continua să fie finanțat cu fonduri europene, după ce Comisia Europeană a aprobat transferul finanțării pentru mai multe spitale din România […]
AUR scade sub pragul de 40%: Cum stau PSD și PNL. Sondaj INSCOP realizat în perioada 2-6 martie 2026
AUR scade sub pragul de 40%: Cum stau PSD și PNL. Sondaj INSCOP realizat în perioada 2-6 martie 2026 Conform BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026, AUR se menține pe prima poziție în preferințele românilor pentru alegerile parlamentare, dar coboară sub pragul de 40%, cu trei procente […]
VIDEO | Doar 36 de posturi la Prefectura Alba, după restructurări: Câți angajați trebuie să plece. Ce spune prefectul Nicolae Albu
Doar 36 de posturi la Prefectura Alba, după restructurări: Câți angajați trebuie să plece. Ce spune prefectul Nicolae Albu Nicolae Albu, Prefectul județului Alba, a oferit luni, 9 martie 2026, o serie de explicații cu privire la reducerea numărului de posturi din Prefectura Alba. Astfel, instituția va rămâne cu 36 de posturi și, cu toate […]