Politică Administrație

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată”

Bogdan Ilea

Publicat

în

FOTO | Lucrările la noul pod peste râul Arieș de la Câmpeni, aproape de finalizare: ,,Ne dorim ca  până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată”

Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor din Câmpeni, peste râul Arieș, se apropie de final, după ce astăzi a fost turnat primul strat de mixtură asfaltică la Podul 1.

Potrivit primarului din Câmpeni, luni, 23 martie, urmează să fie turnat al doilea strat de asfalt, iar marți, dacă vremea va permite, vor fi realizate marcajele rutiere. 

Autoritățile estimează că investiția va fi finalizată și dată în folosință până la sărbătorile pascale.

,,Lucrările la noul pod de pe strada Izvoarelor, peste râul Arieș, se apropie, pas cu pas, de finalizare. Astăzi a fost turnat primul strat și mixtură asfaltică la Podul 1, o etapă esențială în procesul de modernizare.

Conform graficului de execuție, luni, 23 martie, constructorul va turna cel de-al doilea strat, iar dacă vremea va fi favorabilă, marți vor fi realizate marcajele rutiere.

Ne dorim ca, în viitorul foarte apropiat, până la sărbătorile pascale, această investiție să fie complet finalizată și pusă în funcțiune pentru toți cetățenii.

Proiectul este finanțat prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și reprezintă un pas concret în direcția dezvoltării infrastructurii locale, contribuind la creșterea mobilității și siguranței în zonă.

Continuăm să construim, împreună, un oraș mai modern și mai sigur!”, se arată într-un mesaj publicat de primarul din Câmpeni, pe o rețea de socializare.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Drept la replică | PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale

Bogdan Ilea

Publicat

în

PSD Alba: Domnule vicepreședinte Hațegan, când nu iubiți școala, ajungeți să criticați proiectele educaționale Domnul vicepreședinte Marius Hațegan, unul dintre liderii PNL Alba, s-a trezit din nou vorbind fără rost și demonstrând că este departe de a fi „urmașul Brătienilor”, ci mai degrabă urmașul comuniștilor lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Altfel, nu se poate explica cum un […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Drept la replică | Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cabinet europarlamentar Victor Negrescu: Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță Afirmațiile domnului Marius Hațegan sunt false și profund nedrepte. Din păcate, în locul unui dialog onest despre nevoile reale ale tinerilor din județul Alba, asistăm la un nou atac politic lipsit de substanță, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Comunicat de presă | Marius Hațegan (PNL): PSD Alba nu există! Iar când mai există, își face campanie electorală prin școli!

Ioana Oprean

Publicat

în

Marius Hațegan (PNL): PSD Alba nu există! Iar când mai există, își face campanie electorală prin școli! Cu aproape zero rezultate pentru cetățenii din Alba, PSD-iștii din județ au apelat la o soluție de avarie. Recent, au călcat pragul unor unități de învățământ sub pretextul unei caravane al cărui șef este Victor Negrescu. Au numit-o […]

Citește mai mult