FOTO: Lucrările continuă la Secţia de Urgenţă a Spitalului Judeţean Alba. Renovarea va fi terminată la finele lunii octombrie
Spaţiile Unităţii de Primiri Urgenţe au intrat în lucrări de reabilitare din 25 iunie. Durata reabilitării va fi de aproximativ 4 luni, iar în această perioadă reprezentanţii spitalului recomandă locuitorilor judeţului Alba să se adreseze în primul rând medicilor de familie, dacă nu au probleme grave de sănătate şi doar apoi să vina la Secţia de Urgenţă care va funcţiona doar în două săli. Din 25 iunie intrarea la Secţia de Urgenţă a Spitalului Judeţean Alba se va face pe uşa imediat următoare (a fostei intrări de la Secţia de Urgenţă) din faţa spitalului, iar spaţiul în care se desfăşoară acum activitatea medicală de urgenţă s-a diminuat considerabil fiind în doar două săli. Această măsură se va aplica pe durata a două luni, iar extinderea va fi terminată în aproximativ patru luni.
Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba a postat pe pagina de Facebook 4 fotografii cu stadiul lucrărilor. La licitaţia pentru reabilitarea şi extinderea spaţiilor Secţiei de Urgenţe au participat 13 firme, una a fost descalificată iar contractul a fost semnat cu societatea „Compact Construct” SRL Alba Iulia şi are o valoare de 975.000 lei fără TVA.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
VIDEO | VACANȚĂ pentru elevii din Alba: Sfaturi pentru părinți și bunici din partea polițiștilor
VACANȚĂ pentru elevii din Alba: Sfaturi pentru părinți și bunici din partea polițiștilor Elevii din județul Alba se vor afla în vacanță în perioada 23 februarie – 1 martie 2026. În acest context, Inspectoratul de Poliție Județean Alba a făcut, sâmbătă, 21 februarie 2026, câteva recomandări părinților și bunicilor acestora. „Această vacanță reprezintă atât pentru […]
Șofer de 56 de ani din Alba, rănit într-un accident în Hunedoara: Conducea o autotutilitară, lovită de o mașină condusă de un bărbat băut și fără permis, care a părăsit locul evenimentului rutier, fiind ulterior reținut
Șofer de 56 de ani din Alba, rănit într-un accident în Hunedoara: Conducea o autotutilitară, lovită de o mașină condusă de un bărbat băut și fără permis, care a părăsit locul evenimentului rutier Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au reținut, pentru 24 de ore, conducătorul unui autoturism implicat într-un eveniment rutier în urma căruia […]
FOTO | Lucrările la prima creșă din Zlatna, pentru 40 de copii, se desfășoară în ritm accelerat: „Avansăm puternic”
Lucrările la prima creșă din Zlatna, pentru 40 de copii, se desfășoară în ritm accelerat: „Avansăm puternic” Lucrările la prima creșă din Zlatna se desfășoară în acest moment în ritm accelerat, a anunțat, sâmbătă, 21 februarie 2026, primarul Silviu Ponoran. „Avansăm puternic la creșa pentru 40 de copii”, a precizat edilul zlătnean într-o postare în […]



