FOTO: LPS Alba Iulia – locul 6 la turneul final al CN de baschet feminin 4×4
La prima ediție a Campionatului Național Under 12 de baschet 4×4, echipa feminină a Liceului cu Program Sportiv Alba Iulia s-a clasat pe poziția a 6-a.
Cele mai valoroase 16 echipe din țară au participat la Târgoviște la turneul final, derulat atât la masculin cât și la feminin. Formația albaiuliană pregătită de antrenorul Valentin Urian a obținut dreptul de participare în urma turneelor preliminare, respectiv cel de la Cluj-Napoca. La ediția pilot, organizată în premieră de Federația Română de Baschet, s-a impus, la feminin, Dan Dacian Portocaliu București (40-32 cu NBS Cluj-Napoca în finala mare), iar pe locul al 3-lea a terminat CSM București (43-40 în finala mică cu KSE Tg. Secuiesc). 
În Dâmbovița, gruparea din Cetatea Marii Uniri a susținut 5 întâlniri, dintre care a câștigat două, după cum urmează: 29-68 cu Dan Dacian Portocaliu București (viitoarea campioană), 24-55 cu KSE Tg. Secuiesc și 55-27 cu CSȘ Craiova (toate în grupă), 67-15 cu ABC Laguna București (în meciul pentru locurile 5-8) și 36-44 cu CSȘ Sf. Gheorghe (în partida pentru pozițiile 5-6).
Efectivul a fost format din Carla Andreea Alexandru, Alexia Maria Birău, Alina Natalia Balaș, Cristina Maria Cioara, Eliza Maria Căta, Anca Ecaterina Damian, Ingrid Baicon-Ciban, Maya Ioana Niga, Elisabeta Ioana Suciu, Alexia Maria Panescu, Georgiana Elena Panescu, Anastasia Maria Jitaru, Antonia Terezia Jitaru, Karina Maria Onea.
“Chiar dacă suntem la început și aceasta este doar a doua competiție oficială pentru majoritatea fetelor, ne-am descurcat onorabil. Am evoluat de la un meci la altul și am acumulat experiență. Mai este mult de lucru, dar avem potențial, fetele își doresc enorm să progreseze și cel mai important este că iubesc baschetul! Urmează o pauză competițională, pentru că doar în luna ianuarie, la Under 13 vom avea competiție”, a spus Valentin Urian
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Atleta Lenuța Constantin (CSU Alba Iulia), dublă campioană națională la Under 20 | Andrei Crașovan (MIca Romă Blaj) – medalie de bronz
Atleta Lenuța Constantin (CSU Alba Iulia), dublă campioană națională la Under 20 | Andrei Crașovan (MIca Romă Blaj) – medalie de bronz la naționalele în sală Lenuța Constantin, sportivă legitimată la CS Universitar Alba Iulia, a devenit dublă campioană națională în cadrul campionatelor Naționale de sală Under 20 de la București. De asemenea, Andrei Crașovan […]
LPS Sebeș, eliminare din Cupa României Under 19, după 0-1 în deplasare cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii
LPS Sebeș, eliminare din Cupa României Under 19, după înfrângerea, 0-1 în deplasare, cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii La primul meci din acest an, duminică, 8 martie, LPS Sebeș a pierdut în deplasare, scor 0-1 (0-0), cu CSC Ghiroda și Giarmata Vii, în optimile de finală ale Cupei României Under 19, confruntarea care deschide […]
FOTO: Cupa României, optimi de finală: victorii la scor pentru ȘF Valea Frumoasei și Viitorul Sântimbru | Inter Unirea, eliminare – surpriză!
Cupa României, optimi de finală: victorii la scor pentru ȘF Valea Frumoasei și Viitorul Sântimbru | Inter Unirea, eliminare – surpriză, după înfrângerea de la Câmpeni În optimile de finală ale Cupei României, faza județeană, s-au consemnat victorii la scor pentru Școala de Fotbal Valea Frumoasei (15-0 cu Viitorul Vama Seacă, echipă retrasă din SuperLigă) […]