Rămâi conectat

Sport

FOTO, VIDEO: CSU Alba Iulia – Sănătatea Cluj 1-0 (0-0) | Rectorul Daniel Breaz, intrat pe teren pe final!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CS Universitatea Alba Iulia a învins in extremis, cu 1-0 (0-0), pe Stadionul ”Cetate”, pe Sănătatea Cluj, într-o partidă contând pentru etapa a 7-a din play-out-ul Seriei 9 a eșalonului terț, cu un gol marcat în prelungiri de Kilyen, care s-a revanșat astfel pentru prestația modestă din partida cu Viitorul Cluj (motiv pentru care a fost lăsat pe bancă).

Pe lista de rezerve a gazdelor s-a aflat și Daniel Breaz (48 de ani), rectorul Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, fost ministru al Culturii și interimar al Educației. Acesta a debutat în Liga 3, intrând în minutul 90+2, după ce gazdele au deschis scorul, însă nu a reușit să atingă balonul, meciul consumându-și ultimele secvențe.

În precedentele întâlniri albaiulienii au învins în două rânduri cu 3-1 în sezonul regular, dar au pierdut 1-4 în urmă cu o lună.

Circa 150 de spectatori au asistat la meciul de pe Stadionul ”Cetate”.

Vescan, de la oaspeți (28), a expediat primul șut pe poartă al meciului. Prima repriză a fost una modestă din punct de vedere tehnic și spectacular. Repriza a doua a fost mult mai dinamică, pe contre.

Ocazie mare Bucurică (62), șut de la 13-14 metri, deturnat cu dificultate în corner. Paradă senzațională a portarului Șerban la reluarea lui Vescan din interiorul careului (69). O nouă paradă a portarului lui CSU la șutul lui Zărnescu (71).

Ratare monumentală Frențiu (80) – reluare din gura porții, după o centrare impecabilă a lui Bucurică; portarul Cotârlă a respins cu piciorul in extremis, de pe linie.

În replică, Saroși a irosit din câțiva metri o șansă rarisimă de a înscrie, trimițând peste (90).

Echipa universitară s-a impus greu, dar meritat, prin golul marcat în minutul 90+2 de Kilyen, după un contraatac purtat de Bolojan.

Evenimentul meciului rămâne, fără îndoială, intrarea pe teren, în prelungiri, a rectorului Daniel Breaz, revenit în iarbă în tricoul lui CSU după 3 ani.

„Dacă ne raportăm la ce ocazii au ratat oaspeții, poate nu meritam această victorie, dar a venit momentul în care am avut și noi, prima oară, cum se spune, noroc la fotbal. Ei, în minutul 90, au ratat o cazie rarisimă, iar noi, imediat după acea fază, în minutul 90+2, am marcat prin Kilyen Szabolcs. Obiectivul nostru este să câștigăm fiecare joc. Implicit, dacă le câștigăm pe toate de acum încolo, vom fi primii în play-out la finalul sezonului… Dar cel mai important este să creăm ceva pentru viitor! Jucătorii trebuie să înțeleagă că încă nu a venit vacanța și să muncească, să aibă aceeași determinare pe care au avut-o până la meciul cu Viitorul Cluj (n.a. pierdut cu 3-0 în deplasare în runda precedentă)!”, a declarat antrenorul Mihai Manea.

Echipe:

CSU Alba Iulia: Fl. Șerban – Cunțan, R. Popa, Ionică, Bucurică/ cpt – Frențiu (90+3, Al. Bodea), Al. Petresc, Paleoca (60, Kilyen), Gilyen (90+3, M. Toma) – Bolojan (90+3, Kis), Vasinc (90+3, Breaz); pe bancă Spînu, Adjani, D. Trifu, Amihăesei. Antrenor Mihai Manea.

Sănătatea: Cotârlă – Poenar, G. Florescu, Mureșan (60 M. Muntean), C. Câmpean (50, Goga), An. Pașca/ cpt, Vescan (87, Cobârzan), Pașcalău (60, Saroși), An. Ștefan, D. Paul, Zărnescu; rezerve G. Toma, Zanc, Petriș, Lemnaru, Szoloszi. Antrenori Marius Semeniuc și Csaba Kis.

Arbitri An. Vremăroiu, Ad. Păunescu, Fl. Mocanu (toți Târgoviște) Observatori I. Duma (Sibiu), I. Orosfoian (Tg. Mureș)

Lucian DĂRĂMUȘ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Sport

Sport

Veste extraordinară, Alba intră în Europa! Arbitrul Alexandru Vodă, delegat în premieră în Europa League, la partida Celta Vigo – Bologna

Dan HENEGAR

Publicat

în

Veste extraordinară, Alba intră în Europa! Arbitrul Alexandru Vodă, delegat în premieră în Europa League, la partida Celta Vigo – Bologna, de joi, 11 decembrie Veste extraordinară pentru arbitrajul din Alba: albaiulianul Alexandru Vodă fiind delegat, în premieră, la o partidă din Europa League. Alexandru Vodă (39 de ani) este astfel ambasador al fotbalului județean, iar […]

Citește mai mult

Sport

Student Sport Alba Iulia, primul loc, cu maximum de puncte, la Under 15, fotbal feminin

Dan HENEGAR

Publicat

în

Student Sport Alba Iulia a terminat primul loc, cu maximum de puncte și un golaveraj impresionant, la Under 15, fotbal feminin Echipa Student Sport Alba Iulia, care colaborează cu Corvinul Hunedoara, a terminat pe prima poziție, cu maximum de puncte și un golaveraj impresionant, 100-4, în Seria 4 a Campionatului Național de fotbal feminin Under […]

Citește mai mult

Sport

Cupa Unirii 2025 la bridge, ediție jubiliară a unui eveniment sportiv de marcă desfășurat la Alba Iulia

Dan HENEGAR

Publicat

în

Cupa Unirii 2025 la bridge a ajuns la ediția XX, ediție jubiliară a unui eveniment sportiv de marcă desfășurat la Alba Iulia Cupa Unirii la bridge, unul dintre cele mai prestigioase competiții de profil din România, s-a desfășurat în Cetatea Marii Uniri, cu sprijinul Primăriei municipiului Alba Iulia, marcând o ediție jubiliară. Citește și: Cupa Unirii […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea