Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Sport

FOTO, LIVE-SCOR: Minaur Baia Mare – Industria Galda 2-0 (1-0) | Se îngroașă gluma! Al 5-lea eșec consecutiv!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Industria Galda a pierdut la Baia Mare, scor 0-2 (0-1), cu Minaur, echipa lui Paul Ciucă înregistrând a 5-a înfrângere din tot atâtea jocuri în actuala ediție pentru formația găldeană, ce se află într-o situație disperată în ierarhie, fără niciun punct!!!

Vizitatorii au încercat să nu se întoarcă cu mâna goală din deplasarea în fieful unei pretendente la promovare, au solicitat gol în minutul 37, la reluarea lui Cioară, însă au căzut după primirea primului gol, mai ales că gazdele au majorat avantajul imediat la reluare.

Industria traversează momente dificile, după cel mai modest start de stagiune din sezoanele petrecute în Liga a 3-a și încearcă reabilitarea miercuri, în cel mai important meci din istoria clubului, în „16”-imile Cupei României, cu Petrolul Ploiești, eșecul conturând o rundă neagră a conjudețenelor, ce au pierdut pe linie.

*1-0, MIN. 42: R. LUPU a deschis scorul cu o lovitură de cap, la o lovitură liberă executată de Duruș

*2-0, MIN. 49: K. SZEKELY a înscris cu un șut plasat, din 7 metri, după centrarea venită de pe stânga de la V. Giurgiu

*Daniel Lupșan: „Suntem supărați, nu avem nicio scuză”

Suntem supărați pentru rezultat și mai ales pentru parcursul acesta foarte slab. Nu avem nicio scuză că suntem pe penultimul loc. Iarăși am primit primul gol în urma unei faze fixe și e păcat, întrucât am reușit o primă repriză bună în care am avut și ocazii„, a declarat căpitanul oaspeților, Daniel Lupșan, înlocuit în actul secund din pricina unor probleme la spate.

În prima repriză Cioară (18) a șutat pe lângă poartă, iar în minutul 37 golgheterul oaspeților a fost în prim-planul celei mai controversate faze a jocului: a reluat cu capul, după un corner, balonul respins de portar fiind reclamat de vizitatori că a depășit linia porții. În minutul 48, V. Giurgiu a trimiș un șut puternic în transversală, tot el, după 2-0, mai având un șut periculos pe lângă bară. Până la final au mai fost ocaziile lui Piper (60), K. Szekely (68), Truță (68) – voleu alături, Cioară (76) – lovitură liberă alături, Duruș (79), G. Goronea (86) și Șter (90+1) – reluare din cinci metri alături

În minutul 15 Rus a șutat din 14 metri a respins portarul, iar în minutul 30 Piper a executat o lovitură liberă de la 30 de metri, scoasă de Căt. Suciu de sub bară

Între deplasările din eșalonul terț, azi în Marmureș, sâmbăta viitoare la Dej, se intercalează partida cu Petrolul Ploiești din cadrul “16”-imilor de finală ale Cupei României, de miercuri, 25 septembrie, meciul anului pentru divizionara terță.

Echipe:

Minaur: Dombradi – Duruș, R. Rus, K. Szekely, Piper, V. Giurgiu, Prunescu, A. Coroian, Liheț, R. Lupu, Muscă; rezerve Gudea, Șter, Mitracu, D. Simion, Bedea, R. Stanciu, Bococi. Antrenor Dorin Toma.

Industria: Căt. Suciu – Fl. Schiau (46, Puha), D. Lupșan (58, G. Goronea), Cioplântă, Petruse  – V. Truță, Circov (65, Frentiu), Al. Costea, Ad. Lăcătuș – P. Muntean (58, S. Mureșan), Cioară; rezerve Lepădat, Cunțan, Baghiu. Antrenor Paul Ciucă.

Ioan ȘTER (baiamaresport.ro)

Gligor UDREA

[nggallery id=7437]

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Metalurgistul Cugir – Viitorul Cluj 2-3 (1-0), în ultima rundă a turului în play-out | „Roș-albaștrii”, eșec după ce au condus cu 2-0!!!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Eșec neverosimil pentru Metalurgistul Cugir, 2-3 (1-0) pe propriul teren cu Viitorul Cluj, asta după ce gazdele au condus cu 2-0 și au primit 3 goluri în actul secund în mai puțin de 10 minute În minutul 15, căpitanul gazdelor, Tudor Șaucă a deschis scorul (șut din voleu), iar Vitinha (60, reluare cu capul la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea