Rămâi conectat

Politică Administrație

FOTO: La Alba Iulia, despre un erou român autentic într-o țară plină de impostori! Povestea anticomunistului Ion Gavrilă

Bogdan Presecan

Publicat

în

Într-o societate săracă în repere morale și în modele consistente, în care majoritatea membrilor săi suferă de complexe de inferioritate și superioritate, povestea unui erou român, cum este cea a lui Ion Gavrilă Ogoranu, poate avea un efect terapeutic.

comemorare la Alba Iulia a eroului Ion Gavrila Ogoranu (5)In memoriam Ion Gavrilă Ogoranu (1923-2006)“ este un eveniment care merită toată aprecierea și susținerea, pentru că, pe lângă lecția de istorie recentă, face cunoscută viața impresionantă a unui patriot român care, odată cunoscută, trezește și inspiră în mințile și sufletele noastre emoții și reflecții superioare.

Simpozionul aflat la a IV-a ediție a fost organizat joi, 22 mai 2014, în Sala Unirii, de către Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia. Evenimentul este dedicat memoriei unuia dintre cei mai cunoscuți luptători anticomuniști, Ion Gavrilă Ogoranu, care a trăit în apropiere de Alba Iulia, la Galtiu.Au vorbit despre viața și activitatea luptătorului anticomunist: istoricii Liviu Pleșa (cercetător CNSAS), Liviu Zgârciu, ziaristul Ioan Hănțulescu, Coriolan Baciu, președintele Fundației ”Ion Gavrilă Ogoranu” și profesorul Pompilian Medrea, un apropiat al lui Ion Gavrilă.

Am aflat că Ion Gavrilă Ogoranu s-a născut în anul 1923 într-o familie românească cu şase copii, în Ţara Făgăraşului. Afãcut parte din Frăţia de Cruce „Negoiul”. A urmat timp de patru ani cursurile a două facultăţi: Facultatea de Agronomie din Cluj şi Academia de Înalte Studii Economice Braşov. S-a angajat ca luptător anticomunist şi în facultate, la Cluj şi la Braşov. S-a încadrat cu întreaga viaţă deplin şi pentru totdeauna în Rezistenţa armată anticomunistă, conducând şapte ani Grupul Carpatin Făgărăşan. Pentru lupta sa a fost condamnat de instanţele comuniste în contumacie la zeci de ani închisoare şi, la urmă, de două ori la moarte. Timp de 29 de ani, organele securităţii nu au putut să-l captureze. Prins în 1976, a fost salvat de la execuţie la intervenţia directă a preşedintelui american, Nixon. Ion Gavrilă s-a angajat apoi tehnician agricol la Miercurea Sibiului. La vârsta de 70 de ani a început să scrie cărţi şi, în 13 ani, a terminat zece volume. În 2006, eroul Ogoranu a încetat din viaţă, la vârsta de 83 de ani. După 1989 s-a implicat participativ în viaţa socială şi politică, a devenit preşedinte al Partidului Pentru Patrie, şi a desfăşurat o intensă activitate publicistică. A decedat la 1 mai 2006 după ce şi-a petrecut bătrâneţile în satul Galtiu, comuna Sântimbru, jud. Alba.

Coriolan Baciu, preşedintele Fundaţiei „Ion Gavrilă Ogoranu” le-a povestit celor prezenți la evenimentul din Sala Unirii, că timp de 21 de ani, mai exact în perioada anilor 1955-1976, Ion Gavrilă a stat ascuns de Securitate, în casa familiei Ana Săbăduş din localitatea Galtiu, de lângă Alba Iulia. Că, dând dovadă de forță interioară ieșită din comun, a reuşit să supravieţuiască zece ani ascuns în sălbăticia din Munţii Făgăraş, plus alţi 21 în pivniţa sau grajdul și beciul văduvei Ana din Galtiu. Dacă în primii săi zece ani petrecuți la Galtiu, Securitatea îl credea mort, după ce, în urma unei vizite la mama sa, aceasta la mutat pe Ion Gavrilă de la pomelnicul morților la cel al viilor, torționarii au reînceput căutările. În cele din urmă, a fost găsit de Securitate, în 1976, în Cluj-Napoca, arestat și eliberat la intervenția președintelui SUA, Richard Nixon și datorită faptului că încrâncenarea feroce a regimului comunist împotriva opozanților săi se diminuase.

Ion Hănţulescu, care în anii 1994-1995 a realizat câteva emisiuni document („Istorie vie”) cu luptătorul anticomunist, ale căror înregistrări au fost din păcate pierdute, a mărturisit emoționat că interacțiunea cu Ion Gavrilă, i-a schimbat destinul. A avut șansă să cunoască forme autentice ale demnității umane, toleranței, ale puterii de a înțelege și ierta.

O altă poveste emoționantă, relatată de profesorul clujean Pompiliu Medrea, ne amintește că în 2006 Facultatea de Agronomie din Cluj i-a acordat diploma de Inginer de Onoare, după 58 de ani de la absolvire. „Spunea că este cea mai frumoasă zi din viaţa sa, în care s-a întâlnit cu tot senatul universitar, foști colegi şi studenţii cărora le povestea toate pe care le-a pătimit în această viaţă”,  își amintea  apropiatul lui Ion Gavrilă..

Evenimentul a fost organizat de Consiliul Județean Alba, Fundația „Ion Gavrilă Ogoranu” și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia”.

[nggallery id=1785]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament

Ziarul Unirea

Publicat

în

Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament Florin Roman va ocupa în perioada următoare funcția de președinte a Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă. Citește și: Cum şi-au împărţit […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea