Ştirea zilei

FOTO/ La Alba Iulia a debutat Festivalul Național de Folclor Strugurele de Aur: Patru zile de Unire prin cântec a celor care iubesc tradițiile populare românești

Ioana Oprean

Publicat

în

Un număr de 40 de tineri concurenți din întreaga țară, dar și dincomunitățile românești din Serbia, Ucraina, Kazahstan și Republica Moldova, participă în aceste zile la Festivalul Național de Folclor Strugurele de Aur, dorind să păstreze și să valorifice tradițiile populare autentice, istoria, graiul, cântecul și obiceiurile românilor.


Ajuns în acest an la cea de-a XVIII-a ediție, festivalul se desfășoară în perioada 6-9 septembrie 2018 la Casa de cultură a Sindicatelor din Alba Iulia și în localitatea Jidvei.

Un adevărat regal al cântecului popular, evenimentul este organizat sub egida Centenarului Marii Uniri.

Manifestarea de înaltă ținută marchează sărbătorirea celor 100 de ani de la Marea Unire din 1918 prin unirea simbolică a tuturor celor care doresc să contribuie la conservarea și promovarea culturii tradiționale românești. În acest context, în concursul Festivalului a fost introdusă o nouă sub-secțiune Cântec de Mare Unire, în cadrul căreia concurenții interpretează unele dintre cele mai emoționante cântece care, prin textul poetic, vorbesc despre istoria și despre identitatea națională.

Se luptă pentru câștigarea trofeului ”Strugurele de aur” din aces an:

1. Acatrinei Carmen-Lorena – Moldova
2. Anton Cătălina – Muntenia/Muscel
3. Anutoiu Ana Teodora – Ţinutul Pădurenilor
4. Bădulescu Simona-Nicoleta – Cluj
5. Bălan Florina Sabina – Valea Bârgăului BN
6. Băluţel Iulian – Moldova
7. Bărăştean Alexandru Marian – Valea Aiudului
8. Betej Andrada – Gorj
9. Bîrlan Cosmin Valentin – Mehedinţi Nord
10. Cocos Ionuţ – Muntenia/Bărăgan
11. Cozma Ancuţa Maria – Valea Mureşului
12. Crăciunescu Mihaela-Daniela – Mărginimea Sibiului/Ciobănie
13. Creţu Diana Maria – Valea Târnavelor
14. David Elena Geanina – Romanaţi
15. Dobra Nadia Elena – Munţii Apuseni
16. Dorca Vasile-Cosmin – Valea Secaşelor
17. Dulău Raluca Cătălina – Zona Târnavelor/Valea Cibinului
18. Farcaş Cristina Maria – Valea Mureşului Superior
19. Foamete Constantin-Ionuţ – Mărginimea Sibiului
20. Gavriluţ-Pîrvoni Dorinel Dănuţ – Banatul De Munte
21. Girel Andrei-Nicolae – Dobrogea
22. Olaru Robert Dănuţ – Moldova Centru
23. Oneţiu Paul – Ţara Moţilor
24. Păun Stelian – Vlaşca
25. Polacek Alexandra-Yasmine – Gorj
26. Raicu Lorena Cosmina – Gorj
27. Răspop Ionela Ana-Maria – Mărginimea Sibiului
28. Rus Marius Cătălin – Alba
29. Ştefan Florin – Dâmboviţa/Muntenia
30. Tartau-Bucur Cosmina Mădălina – Câmpul Pâinii
31. Ţirlea Daniel Cornel – Valea Hârtibaciului
32. Togănel Alexandra – Câmpia Mureşului
33. Urs Alexandru – Ţara Oltului
34. Venţel Oana-Elena Valea Arieşului/Munţii Apuseni
35. Vîrciu Tudor Ciprian – Ţara Moţilor
36. Zselnyan Lavinia-Iasmina Banatul De Munte

Concurenţi din zonele istorice

37. Abramovic Silvija – Bor, Serbia
38. Bostan Odorica – Cernăuţi, Ucraina
39. Muntean Yana – Kazahstan
40. Secheşan Valentina – Belgrad, Serbia

Juriul este format din: conf. univ. Dr. Rodica Nicolaescu – Universitatea Națională de Muzică București, Departamentul de Muzicologie și Științele educației muzicale; conf. univ. Dr. abil. Gabriela Rusu Păsărin – realizator emisiuni în Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Teritoriale din cadrul SRR; Elise Stan – etnomuzicolog, realizator emisiuni TVR; Ioana Maria Ardelean – interpret folclor, directorul Festivalului; Alexandru Pal – dirijor, director al Centrului Cultural „Augustin Bena”; Sergiu Cipariu – interpret de folclor; conf. univ. Zinaida Bolboceanu – Artistă a Poporului, șef secție Canto popular Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice; Vitalian Vaida – realizator emisiuni TV; Roman Bugar – dirijor, director al Filarmonicii din Novi Sad, Serbia; Violeta Ianculescu – realizator evenimente folclorice Radio România; Bogdan Toma – interpret de folclor, laureat al ediției din 2011 a Festivalului.

În fiecare seară, după evoluția concurenților, pe scena festivalului urcă artiști consacrați ale cărăr melodii sunt așteptate și foarte apreciate de public. Astfel, joi seara, în prima zi a evenimentului au susținut recitaluri: Andreea Voica, Alexandru Pugna, Zinaida Bolboceanu, Sergiu Cipariu, Aneta Stan, Ciprian Roman, Valentin Albeșteanu, Marinela Baba, Ansamblul Jidvei România.

În următoarele zile vor încânta spectatorii:

*Vineri, 7 septembrie: Gheorghe Roşoga, Niculina Stoican, Anghelina Timiş Lungu, Ionuț Fulea, Reta Rus, Liviu Butiu si Antonela Ferche Butiu, Alexandru Pal, Ioana Maria Ardelean, Ilie si Giulia Medrea, Bogdan Toma şi „Ansamblul Pădurenesc din Ciulpăz”, Grupul vocal „Fetele din Bucovina” – Cernăuţi, Ansamblul „Jidvei România”, solişti ai Ansamblului Folcloric al judeţului Alba.

*Sâmbătă, 8 septembrie: Alexandra Chira (Marele Premiu al Festivalului ediţia 2017), Leontina Fărcaş şi grupul vocal „Muguri de Tezaur”, Nicolae Furdui Iancu, Floarea Calotă, Sava Negrean Brudaşcu şi prof. Ioan Berci, Mariana şi Adriana Anghel, Lia Lungu, Orchestra de Muzică Populară a C.N.M.N.R. — Novi Sad, Serbia, dirijor Roman Bugar, Ansamblul „Jidvei România”.

*Duminică, 9 septembrie, la Jidvei: Nicolae Furdui Iancu, Gheorghe Roşoga, Zinaida Bolboceanu, Ionut Fulea, Lia Lungu, Reta Rus, Anghelina Timiş Lungu, Mariana şi Adriana Anghel, Ansamblul „Jidvei România”.

[nggallery id=6072]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Cei mai căutați 4 infractori din Alba: Condamnați pentru fapte grave, dar încă nu au fost prinși

Bogdan Ilea

Publicat

în

Cei mai căutați 4 infractori din Alba: Condamnați pentru fapte grave, dar încă nu au fost prinși Mai mulți infractori din județul Alba, condamnați pentru fapte grave sau căutați în baza unor mandate de executare a pedepsei ori de arestare preventivă, figurează pe lista persoanelor urmărite la nivel național de Poliția Română. Jurnaliștii de la […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Policlinica din Ocna Mureș, modernizată printr-o investiție de 5 milioane de lei, prin PNRR

Bogdan Ilea

Publicat

în

Policlinica din Ocna Mureș, modernizată printr-o investiție de 5 milioane de lei, prin PNRR Primăria Ocna Mureș a finalizat lucrările de modernizare și eficientizare energetică a policlinicii din oraș, în cadrul unui proiect finanțat prin PNRR. Investiția, în valoare de aproximativ 5 milioane de lei, a vizat reabilitarea completă a clădirii și modernizarea instalațiilor. Silviu […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

5 ani și 4 luni de închisoare pentru exploatarea sexuală a unei minore: Tribunalul Alba a demontat, probă cu probă, mecanismul din spatele „afacerii”

Ioana Oprean

Publicat

în

5 ani și 4 luni de închisoare pentru exploatarea sexuală a unei minore: Tribunalul Alba a demontat, probă cu probă, mecanismul din spatele „afacerii” O relație de concubinaj, apartamente schimbate frecvent, anunțuri sexuale pe internet, telefoane folosite în comun, curse cu taxi și Bolt și bani cheltuiți la jocuri de noroc și pe droguri. Este […]

Citește mai mult