FOTO. La 30 de kilometri de Alba, Romgaz construiește o mare centrală termoelectrică, în valoare de 269 de milioane de euro – cea mai mare investiție a statului român
La 30 de kilometri de Alba, la Iernut, județul Mureș, Romgaz construiește o mare centrală termoelectrică, în valoare de 269 de milioane de euro. Suma reprezintă cea mai mare investiție din bani publici, iar centrala va funcționa cel puțin 30 de ani.
Directorul sucursalei de producere a energiei electrice Iernut, Călian Dorel, a declarat, marţi, în timpul unei vizite la noua centrala termoelectrică de la Iernut, că acesta este cel mai important proiect al Romgaz, atât din punct de vedere al valorii investiţiei, cât şi al complexităţii lucrărilor.
”În primul rând noua investiţie e una benefică pentru Romgaz pentru că Romgaz are posibilitatea accesării pieţelor de energie electrică şi, totodată, această centrală e şi de importanţă strategică şi pentru sistemul energetic naţional. Este o centrală nouă, modernă, o centrală de reglaj, care va contribui la o mai bună stabilitate a sistemului energetic, cel puţin în zona Ardealului şi nu numai. Poate să aducă beneficii importante Romgazului şi, mai departe, Romgaz poate fi un jucător competitiv pe piaţa de electricitate în România şi chiar în zona ţărilor vecine”, a spus Călian Dorel.
Termenul de finalizare a lucrărilor este ianuarie 2020.
”Noi considerăm că această centrală va funcţiona cel puţin 30 de ani pe pieţele energetice din România”, a mai spus Călian Dorel.
La rândul său, directorul general al Romgaz, Adrian Volintiru, a spus, în cadrul prezentării investiţiei CTE Iernut, că până în prezent a fost o muncă foarte grea, însă construcţia este necesară sistemului energetic românesc.
De asemenea, Balazs Bela, managerul de proiect, a declarat că centrala aflată în construcţie are o putere instalată de 430 demegawaţi, fiind un proiect important atât pentru Romgaz, cât şi pentru sistemul energetic naţional.
”Venim cu un aport de putere într-o zonă deficitară a nord-vestului României. Este un proiect care în mare măsură înlocuieşte un echipament şi o centrală veche de peste 50 de ani cu o tehnologie foarte modernă (…) Aş putea să spun că tradiţia energetică de la Iernut va fi continuată pentru următorii 30-40 de ani, ceea ce este un lucru foarte important, nu numai pentru Romgaz, ci pentru toată România”, a spus Balazs Bela.
În timpul vizitei de la Iernut, a fost prezentată atât centrala aflată în construcţie, cât şi cea veche, preluată în anul 2012 de Romgaz, în urma unei datorii.
În anul 2016 Romgaz a desfăşurat o procedură de atribuire prin licitaţie deschisă în urma căreia a încheiat cu ofertantul câştigător, o asociere româno-spaniolă, un contract de lucrări ce are ca obiectiv realizarea ”la cheie” a proiectului de dezvoltare şi modernizare a termocentralei Iernut, respectiv proiectarea, livrarea echipamentelor, execuţia lucrărilor necesare şi punerea în funcţiune.
Valoare investiţiei este de circa 269 milioane de euro fără TVA. 75% din bani provin din fondul Romgaz, iar 25% reprezintă finanţare nerambursabilă din Planul Naţional de Investiţii.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Satul Boțani, comuna Râmeț, locuit de o singură familie de peste 20 de ani: „Ne-am obișnuit aici. Ne-am învățat așa, am crescut așa”
Satul Boțani, comuna Râmeț, locuit de o singură familie de peste 20 de ani: „Ne-am obișnuit aici. Ne-am învățat așa, am crescut așa” În satul Boțani, comuna Râmeț, județul Alba, își mai duce traiul o singură familie de vârstnici. Dacă în trecut, în zonă locuiau aproximativ 15 familii, în prezent doar familia Meteșan a mai […]
VIDEO | Aiudeanca Avram Andreea Daniela, vicecampioană la Campionatul Naţional pe clase de la Reșița: ,,Ea visează să își facă clubul ei de dans sportiv”
Aiudeanca Avram Andreea Daniela, vicecampioană la Campionatul Naţional pe clase de la Reșița: ,,Ea visează să își facă clubul ei de dans sportiv” Aiudeanca Avram Andreea Daniela a obținut o performanță remarcabilă la Campionatul Național pe clase, desfășurat la Reșița, în sala Polivalentă. La doar 15 ani, Daniela a urcat pe a doua treaptă a […]
ANGAJĂRI la STAT 2025: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 14 decembrie 2025. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS
ANGAJĂRI la STAT 2025: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 14 decembrie 2025. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 14 decembrie 2025 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]