Rămâi conectat
MA-RA-MU

Economie

FOTO| La 20 de ani de activitate a Star Transmission, îi cunoaștem pe Lucian Fulea și Paul Radu, doi ingineri care au însoțit dezvoltarea companiei încă de la început

Ziarul Unirea

Publicat

în

2021 este un an foarte special în istoria Star Transmission, compania sărbătorind 20 de ani de activitate. Ce ocazie mai bună decât să îi cunoaștem pe doi dintre inginerii noștri înalt calificați – Lucian Fulea, inginer calitate și Paul Radu, inginer planificare, care au însoțit dezvoltarea companiei încă de la început.

Colegii noștri sunt cei care formează și antrenează o echipă unită; adevărați profesioniști, pasionați de ideile lor și promotori ai inovației. În ceea ce privește ingineria, esența sa constă în practică – astfel, abilitățile speciale ale inginerilor se dezvoltă prin rezolvarea problemelor. Lucian Fulea și Paul Radu, doi dintre partenerii noștri de lungă durată în povestea de 20 de ani a Star Transmission, ne-au împărtășit experiența lor profesională.

Lucian Fulea ocupă funcția de inginer în cadrul departamentului de Management al Calității. Și-a început cariera la Star Transmission în decembrie 2001, debutând pe același post pe care îl deține și în prezent.

Paul Radu este inginer în cadrul departamentului de Planificare al Star Transmission din primăvara anului 2002. Timp de aproape trei ani, a lucrat ca programator de comenzi numerice. La început, a fost singurul responsabil de crearea programelor de prelucrare pentru utilaje. Pe măsură ce nucleul din planificare s-a extins, a revenit la profesia sa de bază de inginer tehnolog.

1. Care sunt provocările pe care le-ați întâmpinat în activitate de-a lungul timpului?

Lucian Fulea: De-a lungul anilor, au fost auditate diverse procese și teme, fiecare solicitând atenția și experiența noastră. Într-o anumită măsură, necesitatea îndeplinirii cerințelor și asigurarea certificării sistemului de management, cu fiecare audit, poate veni cu anumite provocări. Cu toate acestea, datorită efortului și contribuției colegilor mei de la Star Transmission și Star Assembly, auditurile noastre au avut întotdeauna succes. Întotdeauna am depășit situațiile dificile alături de echipă, prin buna colaborare cu colegii.

Paul Radu: Când mă gândesc la provocări, îmi amintesc diferite momente, unele mai tensionate decât altele. Inevitabil, pe parcursul anilor, te confrunți cu astfel de situații; însă, ce a contat cel mai mult pentru mine, a fost faptul că rezolvarea era întotdeauna în birou, în cadrul echipei departamentului de planificare. Astfel, găsirea soluției devine scop comun și imboldul pentru a duce mai departe proiectul. Acest lucru se datorează și faptului că a existat întotdeauna un mediu de lucru care încurajează colaborarea, spiritul de echipă, performanța, entuziasmul și învățarea.

2. Ne puteți împărtăși niște experiențe memorabile din cariera dumneavoastră?

Lucian Fulea: Voi începe cu un citat: „Eu am să mă pregătesc și voi fi gata, poate că de undeva mi se va ivi și mie șansa.” – Abraham Lincoln. Reușita elaborării și implementării unui sistem al calității pentru laboratoare conform cerințelor legale pentru laboratorul de metrologie a reprezentat o reușită cheie în cariera mea, alături de implementarea proiectelor Six Sigma. Six Sigma este mai mult decât o statistică, este cea mai complexă metodologie de rezolvare a problemelor din aproape orice domeniu. De asemenea, datorită strânsei colaborări dintre Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Star Assembly, am avut șansa de a contribui la coordonarea unor studenți în realizarea unor proiecte de diplomă, proiecte susținute în cadrul universității.

Paul Radu: Cu siguranță, de-a lungul celor aproximativ 20 de ani petrecuți în cadrul companiei, am trăit multe astfel de momente de satisfacție și împlinire profesională. Îmi amintesc cu drag de toamna anului 2006 când, coordonator de proiect fiind, am fost responsabil de transferarea de la Hamburg, Germania, a liniei de producție a axului cu came pentru modelul Mercedes Smart, și implementarea acesteia în cadrul Star Transmission. Anul 2010 a fost de asemenea un an memorabil din punct de vedere profesional, când Star Transmission a început construcția unei noi hale în Sebeș, extinzându-și astfel activitatea pentru prima dată în afara orașului Cugir. Aici, subliniez nucleul a tot ceea ce reprezintă Star Assembly astăzi, ca infrastructură. Coordonând proiectul întinzătorului de lanț, m-am ocupat de transferul din Cugir a primelor utilaje în noua hală din Sebeș, punerea lor în funcțiune și producerea primelor piese în noua locație.

3. Care este partea meseriei dumneavoastră care vă place cel mai mult?

Lucian Fulea: Sunt multe aspecte ale meseriei mele care îmi plac, însă, pe departe, auditul este preferatul meu. Acesta este un proces sistematic, independent și documentat, cu scopul de a evalua corectitudinea și analiza performanțelor. Ca parte a activității mele în cadrul Star Transmission și Star Assembly, am participat atât la audituri interne, cât și externe.

Paul Radu: Diversitatea activităților și provocările apărute pe parcursul derulării proiectelor sunt elementele care îmi plac cel mai mult. Domeniul tehnic este în continuă dezvoltare, astfel încât dorința de a ține pasul cu noutățile este cu siguranță o provocare, mai ales cele din ultima perioadă, când se pune accent atât de mare pe digitalizare. Astfel, nu am avut niciun moment de îndoială privind alegerea meseriei și locului de muncă.

4. Lucrați în această companie de o perioadă semnificativă de timp. Ce înseamnă Star Transmission pentru dumneavoastră și ce v-a determinat să rămâneți în companie?

Lucian Fulea: Pentru mine, Star Transmission este o familie, unde mă bucur de un mediu de lucru plăcut și de colegi minunați. Aprecierea pe care am primit-o chiar de la începutul carierei mele a fost un factor important care a contribuit la continuarea activității mele aici. Dorința de a asimila noi cunoștințe în managementul calității și de a le împărtăși cu noii colegi sunt o motivație zilnică constantă, de curând fiind și Trainer Intern soft skills.

Paul Radu: În primul rând, apartenența la echipă – colegii de departament, oamenii cu care lucrez și, bineînțeles, activitatea pe care o desfășor alături de ei. În al doilea rând, mediul de lucru – cultura organizațională, beneficiile, oportunitățile de dezvoltare a carierei și spațiul de lucru. În plus, cred cu tărie faptul că parcursul vieții noastre depinde, în mare parte, de suma alegerilor făcute, a deciziilor luate. Acum, după 20 de ani, în ceea ce privește cariera mea, pot spune că am luat deciziile potrivite, care m-au îndrumat spre continuarea carierei în cadrul în aceleiași companii până în prezent.

5. Cât de important este mediul de lucru, de la echipă la procese, pentru a avea succes?

Lucian Fulea: Mediul de lucru este un factor extrem de important, atât din punct de vedere tehnic, pentru buna funcționare a proceselor și proiectelor implementate, cât și din partea relațiilor interpersonale, comunicarea și înțelegerea cu colegii fiind, de asemenea, esențiale. În ceea ce privește metodologia Six Sigma, parcurgerea teoriei în sala de curs nu asigură înțelegerea suficientă, fapt valabil și pentru Deltalyze. Derularea în echipă a unui proiect Six Sigma/Deltalyze contează cel mai mult pentru fixarea noilor cunoștințe. Zilnic, fiecare dintre noi se confruntă cu multe probleme. În prezent, rezolvarea o găsim bazându-ne pe experiența comună, fler sau intuiție.

Radu Paul: Ne petrecem cea mai mare parte a zilei la muncă. Așadar, mediul de lucru este foarte important pentru dezvoltarea profesională, pentru randament, pentru starea de bine. În tot acest timp, am cunoscut și colaborat cu oameni deosebiți. Vorbesc despre o carieră de 20 de ani și este firesc ca structura echipei să se schimbe, dar ce îmi oferă cea mai multă satisfacție este faptul că atmosfera plăcută de lucru a rămas neschimbată, iar colegii nou veniți pe parcurs s-au integrat perfect în acest mediu.

Despre Star Transmission și Star Assembly

Locațiile de producție din Romania, respectiv compania Star Transmission cu sediul în Cugir și compania Star Assembly cu locația în Sebeș, sunt subsidiare deținute integral de Mercedes-Benz AG. Ambele sunt parte importantă a rețelei globale de producție powertrain Mercedes-Benz autoturisme. La Sebeș sunt asamblate transmisii pentru Mercedes-Benz. Locația Cugir găzduiește producția de roți, axe, țevi de înaltă presiune și componente prelucrate mecanic pentru motoare, transmisii și sisteme de direcție, precum și un centru tehnologic unde sunt produse, printre altele, prototipuri. Cu sprijinul guvernului român, Star Transmission este una dintre primele companii românești care oferă un sistem de învățământ dual bazat pe modelul german din Baden-Württemberg. În calitate de parteneri ai acestui program, Star Transmission și Star Assembly oferă instruire practică în fiecare din cele două unități de producție.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Economie

Economie

Anunț finalizare proiect „Modernizare Străzi: Aurel Vlaicu, 8 Martie, Fântâna de Aur, Sticlarilor, Municipiul Sebeș”, cod SMIS 143511

Andreea Ștefan

Publicat

în

Anunț Proiectul „Modernizare Străzi: Aurel Vlaicu, 8 Martie, Fântâna de Aur, Sticlarilor, Municipiul Sebeș”, cod SMIS 143511 a contribuit la realizarea obiectivului priorității de investiție 9.1 – Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială, prin măsuri integrate, fiind realizată modernizarea străzilor Aurel Vlaicu, 8 Martie, Fântâna de Aur și Sticlarilor, […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea