Rămâi conectat

Ştirea zilei

FOTO | Klaus Iohannis, întâlnire privată cu episcopii greco-catolici din România, la Blaj

Suciu Andra-Ioana

Publicat

în

FOTO | Klaus Iohannis, întâlnire privată cu episcopii greco-catolici din România, la Blaj

Președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, miercuri, la sediul Curiei Arhiepiscopiei Majore din Blaj, cu episcopii greco-catolici din România, în contextul evenimentului dedicat împlinirii a 75 de ani de la scoaterea în afara legii, de către comuniști, a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

Întâlnirea cu Sinodul Episcopilor Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică a fost una privată.

Președintele a fost însoțit de soția sa, Carmen Iohannis.

La Blaj, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră „Sfânta Treime”, a avut loc evenimentul „Ceasul Vinerii Mari – 75 de ani de la dezlănțuirea prigoanei împotriva Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică”.

Cu această ocazie, Klaus Iohannis a ținut o alocuțiune. Ulterior, potrivit programului, mesajul Sfântului Scaun a fost transmis de Cardinalul Claudio Gugerotti, Prefectul al Dicasterului pentru Bisericile Orientale, iar Cardinalul Lucian Mureșan, Arhiepiscop Major și Mitropolit al Bisericii Române Unite cu Roma, a susținut un discurs.

Evenimentul s-a încheiat cu prezentarea unui fragment din Scrisoarea Pastorală a Fericitului Episcop Martir Ioan Suciu și intonarea Imnului Fericiților Episcopi martiri de către soprana Antonia Beteag, acompaniată de autorii acestuia, Camelia Benedict și Francisc Opreanu.

Klaus Iohannis a făcut a patra sa vizită la Blaj în calitate de șef al statului, cele trei precedente având loc în primul său mandat de președinte.

Astfel, în 2015, Iohannis a rostit un discurs în Catedrala Greco-Catolică „Sfânta Treime”, evidențiind jertfa episcopilor greco-catolici martiri sub regimul comunist și i-a înmânat Cardinalului Lucian Mureșan Ordinul Național „Steaua României” în grad de Ofițer.

În 2018, a participat la ceremonia de reinaugurare după restaurare a Palatului Cultural de la Blaj și a depus o coroană de flori la Monumentul Gloria, ridicat în memoria revoluționarilor pașoptiști.

În 2019, președintele a asistat, pe Câmpia Libertății, la beatificarea episcopilor martiri de către Papa Francisc.

În anul 1948, după instaurarea dictaturii comuniste, Biserica Română Unită cu Roma, care număra în jur de 1,8 milioane de credincioși, a fost scoasă în afara legii. Prin Decretul nr. 358 din 1 decembrie 1948, bunurile sale au fost preluate de către stat, iar cele aproximativ 2.500 de biserici au fost atribuite Bisericii Ortodoxe Române.

În noaptea de 28 spre 29 octombrie 1948, episcopii greco-catolici au fost arestați, fiind închiși la Sighet, Gherla, Aiud, unde au fost supuși torturii, iar cei mai mulți au murit.

Prin Decretul Lege nr. 9 din 31 decembrie 1989, s-a abrogat Decretul nr. 358/1948 și s-a recunoscut oficial Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică.

Această biserică a luat naștere în Transilvania la sfârșitul secolului al XVII-lea, în contextul politic al integrării Transilvaniei în Imperiul Austriac în 1691, prin unirea cu Biserica Catolică a unei părți a românilor ortodocși. În urma unirii, aceștia își puteau păstra ritul, tradițiile, limba liturgică, sărbătorile, respectiv specificul instituțional. În schimb, recunoșteau supremația papală, existența purgatoriului, împărtășirea cu azimă și Filioque.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Descoperiri arheologice importante la Alba Iulia: Structuri de locuire și străzi romane bine conservate în arealul în care se va construi noua autobază pentru autobuze și microbuze electrice de la Partoș

Rebecca Buzdugan

Publicat

în

Descoperiri arheologice în Alba Iulia. Lucrările pentru centrul de transport au scos la iveală structuri de locuire și străzi romane bine conservate Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat că lucrările pentru Centrul de mobilitate urbană, o investiție europeană de peste 9 milioane de euro pentru transport public, au scos la iveală vestigii arheologice importante. Descoperirile […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Vis împlinit: O simfonie compusă de Vlad-Andrei Jurcoveț, elev al Liceului de Arte „Regina Maria” Alba Iulia, interpretată pe o scenă prestigioasă

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Vis împlinit: O simfonie compusă de Vlad-Andrei Jurcoveț, elev al Liceului de Arte „Regina Maria” Alba Iulia, interpretată pe o scenă prestigioasă Primul mare vis al lui Vlad-Andrei Jurcoveț, elev al Liceului de Arte „Regina Maria” Alba Iulia, s-a împlinit. O simfonie compusă de el, mai precis a cincea simfonie, „Vieneza”, a fost interpretată pe […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Lovitură de teatru! Castelul de la Zlatna nu poate fi demolat, deocamdată…

Bogdan Ilea

Publicat

în

Lovitură de teatru! Castelul de la Zlatna nu poate fi demolat, deocamdată… Castelul de la Zlatna ar urma să nu fie demolat, cel puțin momentan, după ce un memoriu apărut la Direcția Județeană de Mediu Alba ar putea să transforme „comoara“ uitată din Apuseni într-un hotel. Într-un memoriu consultat de ziarulunirea.ro era menționată intenția de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea