FOTO: Ionuţ Văidean, un sculptor, pictor şi fotograf desăvârşit al oraşului Alba Iulia
Medaliat la mai multe concursuri naţionale şi internaţionale de sculptură şi pictură, Ionuţ Văidean este elev în clasa a 12-a, la Liceul de Arte “Regina Maria” din Alba Iulia. Pictura, sculptura şi fotografia sunt a doua “casă” a micului artist care doreşte să urmeze cursurile Universităţii de Artă şi Design din Cluj Napoca.
Printre concursurile la care a participat şi a făcut cinste oraşului Alba Iulia se numără: Concursul Naţional de Arte Vizuale organizat la Gorj, la care au participat peste 200 de elevi, iar albaiulianul a câştigat locul 1, după ce a sculptat o reproducere după lucrarea “Strigătul”, de Constantin Brâncuşi. La concursul numit “Brâncuşiana Copiilor” au fost expuse peste 500 de lucrări care au provenit de la elevi din ţară, din toată gama învăţământului preuniversitar, de la grădiniţe până la licee. Locul 1 a câştigat şi la Concursul Naţional de Interpretare Instrumental şi Arte Vizuale “Margareta Sterian” organizat la Buzău, în perioada 1-3 martie 2013, respectiv la Festivalul Internaţional “Lucian Blaga” Ediţia XXXIII– a, organizat în 10-12 mai 2013. Acesta a mai câştigat din 2012 până în prezent diverse concursuri de creativitate, pictură, sculptură şi fotografie.
Ionuţ se caracterizează ca fiind un băiat ambiţios căruia îi place studiul. “Sunt un om căruia îi place atitudinea de învingător. Şcoala este un loc unde ne cultivăm imaginaţia, este a doua casă pentru noi şi ar fi păcat dacă nu am studia cum trebuie. La şcoală învăţăm pentru a deveni “cineva”. Îmi place foarte mult sculptura, pictura şi fotografia şi doresc să fac carieră în acest domeniu”, a spus Ionuţ Văidean.
[nggallery id=755]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Societate
Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul
Mircea Vintilă, invitat special la Alba Folk „Poezie pe muzică”, ediția 2026: Când va avea loc evenimentul Muzica folk revine în prim-plan la Alba Iulia! Casa de Cultură a Studenților organizează vineri, 30 octombrie 2026, de la ora 18:30, cea de-a treia ediție a evenimentului „Alba Folk – Poezie pe muzică”, care aduce pe aceeași […]
Foto: Show de excepție la Alba Iulia! Orchestra Simfonică București a ridicat sala în picioare cu Vivaldi Rocks
Show de excepție la Alba Iulia! Orchestra Simfonică București a ridicat sala în picioare cu Vivaldi Rocks, un spectacol senzațional Sala plină, muzică live, emoție și aplauze la scenă deschisă! Orchestra Simfonică București a oferit duminică seara, 25 octombrie 2026, un spectacol memorabil la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia. Concertul Vivaldi Rocks […]
MESAJE de SFANTUL Dumitru 2026: Felicitări, urări, SMS-uri pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc onomastica
Mesaje de Sfântul (Sf.) Dumitru 2026 • Felicitări, mesaje, SMS -uri, urări de „la mulţi ani” pe care le poți trimite prietenilor care își sărbătoresc ziua numelui. Mesaje de Sfântul Dumitru haioase și amuzante. Considerat apărătorul păstorilor și al ostașilor, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie (prăznuit la 26 octombrie) a trăit pe vremea împăraţilor Diocleţian şi […]
