Ştirea zilei

FOTO VIDEO: Întrunire pentru înființarea unei asociații a locuitorilor din Micești, Alba Iulia. Nemulțumiri legate de condițiile de pe unele străzi și de lipsa comunicării cu administrația

Mădălina Opriș

Publicat

în

Târgul Grădinarului

La inițiativa consilierului local Mircea Trifu și a unui grup de locuitori din zona Micești, a avut loc vineri seara la Vila Elisabeta, o întâlnire prin care aceștia și-au propus să se organizeze într-o asociație care să reprezinte locuitorii de pe anumite străzi din cartierul Orizont, Micești și nu numai, nemulțumiți de condițiile de secol XIX din zonele în care locuiesc.

La întâlnire au luat parte, alături de Mircea Trifu și Bogdan Medrea – directorul Electrica S.A. și peste 50 de persoane din cartierul albaiulian.

intalnire08Mircea Trifu: ”Am luat în calcul să facem ceva concret, să putem să realizăm lucruri care nu s-au făcut. Scopul acestei întâlniri este să discutăm, să găsim concret niște soluții”.

Pe tot parcursul întâlnirii, oamenii şi-au exprimat pe larg dorinţele şi nemulțumirile privitoare la lipsa energiei electrice pe străzile unde locuiesc sau în legătură cu sumele uriașe pe care au trebuit sa le scoată din buzunare pentru a fi posibilă racordarea locuințelor la rețeaua de energie electrică.

Întânirea s-a finalizat cu întocmirea unui tabel unde cei interesați de crearea acestei asociații s-au înscris, urmând ca la următoarea adunare să se aleagă și membrii fondatori, iar fiecare stradă să își numească câte un reprezentant. De asemenea, pe viitor se așteaptă ca și reprezentanți ai Apa CTTA Alba și E-On Gaz să răspundă invitației de a lua parte la aceste reuniuni și de a veni cu soluții la problemele ridicate de cetățeni.

[nggallery id=3005]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Comisar-șef Luminița Prodan, o carieră dedicată poliției și comunicării: „Am primit apeluri și la 1 noaptea, dar a fost un rol asumat”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Comisar-șef Luminița Prodan, o carieră dedicată Poliției și comunicării: „Am primit apeluri și la 1 noaptea, dar a fost un rol asumat” Comisarul-șef de poliție Luminița Prodan și-a dedicat 24 de ani carierei în Poliție, timp în care a trăit atât numeroase momente frumoase, cât și situații dificile, pe care a reușit să le depășească […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Vlad Bințințan, de la HCC Alba Iulia, dublă calificare la olimpiadele naționale de informatică 2026. Vrea sa-și continue studiile la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca

Ioana Oprean

Publicat

în

Vlad Bințințan, de la HCC Alba Iulia, dublă calificare la olimpiadele naționale de informatică 2026. Vrea sa-și continue studiile la Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca Elevul Bințințan Vlad Cosmin de la Colegiul Național ”HCC” din Alba Iulia s-a calificat la două olimpiade naționale de informatică în 2026, obținând locul 1 pe județ. Acesta va reprezenta județul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Medicul Adrian Ienea, din Sebeș, trimis în judecată pentru luare de mită: Ar fi primit de nouă ori sume cuprinse între 100 și 1.000 de euro. În trecut a mai avut astfel de ,,isprăvi”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Medicul Adrian Ienea, din Sebeș, trimis în judecată pentru luare de mită: Ar fi primit de nouă ori sume cuprinse între 100 și 1.000 de euro. În trecut a mai avut astfel de ,,isprăvi” Medicul primar din Sebeș, Adrian Ienea, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, fiind acuzat […]

Citește mai mult