Ştirea zilei

FOTO Intervenții SMURD și Salvamont la Domeniul Schiabil Șureanu: Trei persoane accidentate pe pârtie au ajuns la spital cu fracturi

Ioana Oprean

Publicat

în

În ultimele 24 de ore ehipajele SMURD din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba au fost solicitate să intervină pentru acordarea primului ajutor medical la Domeniul Schiabil Șureanu.

Citește și: Punct de lucru SMURD al salvatorilor ISU Alba, la Domeniul schiabil Șureanu: Trei paramedici vor acționa pentru urgențele pasionaților sporturilor de iarnă

Până la momentul de față au intervenit în 3 situații în cooperare cu Salvamont Alba:

-o femeie în vârstă de 42 de ani din județul Ilfov a suferit o dublă fractură la unul dintre membrele inferioare ca urmare a accidentării pe pârtie. Aceasta a fost transportată la CPU Sebeș.

-în cursul acestei dimineți, echipajul a fost solicitat din nou sa intervină pentru a prelua o pacienta de 25 ani cu un traumatism de genunchi în urma accidentării pe pârtie. Aceasta a fost transportată la CPU Sebeș.

La momentul de față intervin pentru acordarea primului ajutor medical la un pacient de 32 de ani cu traumatism (suspiciune fractură) de membru superior. Acesta va fi transportat la CPU Sebeș.

Vă reamintim faptul ca până la sfârșitul sezonului de schi (în funcție de condițiile meteo și afluxul de turiști), un nou punct de lucru SMURD este deschis temporar la Domeniul schiabil Șureanu – Munții Sebeșului pentru a reduce timpul de răspuns în situații de urgență medicale, iar colegii noștri vor intervenii în cooperare cu echipajele IJJ sau Salvamont prezente în zonă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Cosmin Nicolae Oltean, noul director interimar al Camerei de Conturi Alba: Are aproape 3 decenii de experiență în finanțe

Ioana Oprean

Publicat

în

Cosmin Nicolae Oltean, noul director interimar al Camerei de Conturi Alba: Are aproape 3 decenii de experiență în finanțe Economistul Cosmin Nicolae Oltean (51 de ani) este noul director interimar al Camerei de Conturi Alba, începând de miercuri, 1 aprilie 2026, înlocuind-o pe Theodora Oprean-Crașoveanu. Cosmin Nicolae Oltean este din Cugir, a absolvit în anul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

ANGAJĂRI la STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 5 aprilie 2026. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS

Ioana Oprean

Publicat

în

ANGAJĂRI la STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 5 aprilie 2026. Calendarul examenelor și condițiile de înscriere la CONCURS Mai multe instituţii publice din Alba anunță posturi vacante la data de 5 aprilie 2026 și organizează concursuri în următoarea perioadă. Pentru ocuparea posturilor, candidaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, privind […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Supărați că Direcția Silvică are sediul la Alba, hunedorenii au făcut plângere împotriva hotărârii de Guvern: „Nu ne lăsăm”

Ioana Oprean

Publicat

în

Supărați că Direcția Silvică are sediul la Alba, hunedorenii au făcut plângere împotriva hotărârii de Guvern Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara a început demersurile oficiale prin care contestă Hotărârea de Guvern 123/2026 referitoare la reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) – Romsilva, apreciind că trecerea Direcţiei Silvice Hunedoara în subordinea unei noi structuri, cu sediul în […]

Citește mai mult