FOTO: Întâmpinaţi cu pâine şi sare, la Şcoala „Avram Iancu” din Alba Iulia – Festivalul Naţional „La Porţile Apusenilor”
La Şcoala Gimnazială „Avram Iancu” din Alba Iulia a avut loc cea de-a şasea ediţie a Festivalului Naţional de Tradiţii şi Obiceiuri Populare „La Porţile Apusenilor”, la care au fost invitaţi să participe sute de elevi din mai multe zone etnofolclorice ale ţării: Alba, Mureş, Sibiu, Hunedoara, Maramureş sau Harghita.
Deschiderea oficială a festivalului a avut loc cu începere de la ora 11.00, pentru ca o oră mai târziu participanţii şi invitaţii să viziteze spaţiile expoziţionale, iar la ora 12.30 au fost programate activităţi pe secţiuni: Concursul „icoane pe sticlă”, Concursul de desene „Tradiţii oglindite în pictură”, Concursul de afişe „Promovăm tradiţia – ea ne defineşte”, Concursul de reţete culinare tradiţionale „Reţetarul bunicii” şi concursul de obiceiuri şi tradiţii „Din lada de zestre a neamului”. După cum a precizat directorul instituţiei de învăţământ Elena Ignat, festivalul nu doreşte să găsească un câştigător, ci să scoată din fiecare ce este mai bun. Astfel, participanţii au avut ocazia să îşi pună în valoare talentul, măiestria artistică şi creativitatea în cadrul fiecărei secțiuni.
La această ediţie au fost invitaţi să participe şi elevii claselor de meşteşuguri din cadrul Centrului de Cultură „Augustin Bena”. Obiectele tradiţionale lucrate manual de micii artizani de la clasele de pictură, ceramică, olărit, icoane pe sticlă, ţesături vor face obiectul unei expoziţii amenajate în curtea şcolii.
Premiile ce au fost oferite câştigătorilor şi materialele promoţionale (mape, cărţi, pliante, broşuri, obiecte de artizanat etc.) sunt asigurate de Consiliul Judeţean Alba, precum şi de sponsorii care susţin realizarea acestui festival.
„Aşa cum ştim cu toţii tradiţia este un element important în identitatea noastră şi noi suntem datori să conştientizăm ce înseamnă şi să transmitem mai departe aceste elemente importante care ne identifică într-o societatea globalizată. Trăim într-o epocă a vitezei, în care comunicarea este mai mult în spaţiul virtual, decât o facem noi astăzi aici împreună. Festivalul e un cadru important în care cei mari şi cei mari îşi manifestă creativitatea şi talentul”, a precizat directorul Elena Ignat.
La festivalul şi-au făcut simţită prezenţa şi oficialităţi locale dintre care amintim vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Florin Roman şi viceprimarul Dorin Şerdean. A fost prezent şi directorul Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia, Gabriel Rustoiu. Toţi invitaţii au fost întâmpinaţi la intrare cu pâine, ţuică şi sare.
[nggallery id=1776]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Andrei Răchieriu, elev al Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia, MENȚIUNE la etapa națională a Olimpiadei de Limba Engleză 2026
Andrei Răchieriu, elev al Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia, MENȚIUNE la etapa națională a Olimpiadei de Limba Engleză 2026 Performanță deosebită pentru un elev al Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” Alba Iulia. Andrei Răchieriu a obținut mențiune la etapa națională a Olimpiadei de Limba Engleză 2026. „Suntem mândri să anunțăm rezultatul remarcabil al elevului nostru, […]
Pentru ce a fost trimisă în judecată Anamaria Barbu, fost manager al Spitalului Municipal Aiud și consilier local PNL: Și-ar fi falsificat vechimea în specialitatea studiilor. Comunicat DNA
Pentru ce a fost trimisă în judecată Anamaria Barbu, fost manager al Spitalului Municipal Aiud și consilier local PNL: Și-ar fi falsificat vechimea în specialitatea studiilor. Comunicat DNA Într-un comunicat dat publicității joi, 9 aprilie 2026, Direcția Națională Anticorupție (DNA) a detaliat motivele pentru care a fost trimisă în judecată Anamaria Barbu, fost manager al […]
FOTO | ACCIDENT rutier la Sebeș: Două autoturisme s-au ciocnit pe strada Tudor Vladimirescu
ACCIDENT rutier la Sebeș: Două autoturisme s-au ciocnit pe strada Tudor Vladimirescu Un accident rutier a avut loc astăzi, 9 aprilie 2026, la Sebeș, pe strada Tudor Vladimirescu. Din primele informații disponibile, în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme. Potrivit ISU Alba, detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și prim ajutor […]
