FOTO: ”Infractorii te pot cunoaşte mai bine decât crezi” – o campanie de prevenire a furturilor şi tâlhăriilor, derulată de IPJ Alba
Campania de prevenire ”Infractorii te pot cunoaşte mai bine decât crezi”, a debutat în luna iunie a acestui an şi se desfășoară până la finele lunii septembrie 2014. Ea are ca scop informarea populaţiei cu privire la modalităţile de prevenire a furturilor şi tâlhăriilor și a fost iniţiată la nivel naţional, de Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Groupama Asigurări S.A.
Campania se axează pe trei module: prevenirea furturilor din locuinţe, prevenirea furturilor de şi din autoturisme şi prevenirea tâlhăriilor, iar activităţile circumscrise acestei campanii vizează transmiterea de recomandări cu caracter preventiv şi promovarea campaniei prin intermediul mass-media, distribuirea unor materiale informativ-preventive, precum şi întâlniri cu grupuri ţintă.
Pentru atingerea scopului campaniei, de la debutul ei până în prezent, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba au participat la întâlniri cu cetăţenii, în cadrul cărora au fost abordate aspecte de interes privind moduri de operare folosite de infractori, măsurile ce trebuie luate pentru a nu deveni victime ale infracțiunilor şi au distribuit materiale informativ – preventive.
Astfel de activităţi au fost organizate în zilele de 29 august şi 11 septembrie a.c., de către poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, în parcările centrelor comerciale, în Gara Alba Iulia, în autogară şi pe b-dul Transilvaniei din municipiul Alba Iulia.
Iată câteva din recomandările transmise:
– Asiguraţi un iluminat corespunzător la intrarea în bloc şi în faţa liftului;
– Nu permiteţi persoanelor necunoscute accesul în scară;
– Evitaţi să urcaţi în lift cu persoane dubioase;
– Instruiţi-vă copiii ca atunci când sunt singuri acasă, să nu deschidă uşa persoanelor străine, indiferent de motivele invocate de acestea;
– Ţineţi uşa de acces în locuinţă încuiată permanent, chiar şi atunci când sunteţi acasă;
– Înlocuiți rapid orice încuietoare devenită nefuncţională sau a căreia cheie aţi pierdut-o.
[nggallery id=2304]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Mihaela Mih-Dehelean, la Gala Excelenței în Fitness: “Inima mea a bătut pentru visul meu și pentru România”
Mihaela Mih-Dehelean, la Gala Excelenței în Fitness: “Inima mea a bătut pentru visul meu și pentru România” Mihaela Mih-Dehelean a participat, ieri, 21 martie 2026, la Gala Excelenței în Fitness – Performanțele anului 2025. Sportiva a publicat un mesaj emoționant, pe o rețea de socializare, în care a vorbit despre anii de muncă, disciplina și […]
FOTO | ACCIDENT rutier la Petrești, pe DN67C: Două autoturisme, implicate. Intervine de urgență un echipaj de prim-ajutor
ACCIDENT rutier la Petrești pe DN67C: Două autoturisme, implicate Un accident rutier a avut loc astăzi, 22 martie 2026, la Petrești, pe DN67C. Din primele informații, două autoturisme sunt implicate. Citește și: ACCIDENT rutier MORTAL pe autostrada A1, sensul Sibiu – Sebeș: Un autoturism s-a izbit de parapetul median, iar șoferul a decedat Potrivit ISU […]
VIDEO | Panseluțele, vedetele primăverii timpurii: „Rezistă la frig și se întrețin ușor”. Alegerea ideală în această perioadă, spune un producător din Sâncrai
VIDEO | Panseluțele, vedetele primăverii timpurii: „Rezistă la frig și se întrețin ușor”. Alegerea ideală în această perioadă, spune un producător din Sâncrai Bolgar Geza, producător de flori din Sâncrai, sat ce aparține municipiului Aiud, prezent la Plantfest Aiud, a vorbit despre cele mai potrivite plante pentru această perioadă, prețurile din acest an dar și […]