Ştirea zilei

FOTO: Încep lucrările la bazinul acoperit de înot din Blaj. Investiție a primăriei, de 4,5 milioane de lei

Ioana Oprean

Publicat

în

Târgul Grădinarului

În această primăvară vor începe lucrările la bazinul acoperit de înot, ce va fi construit de Primăria Blaj din fondurile proprii. Investiţia va costa aproximativ 4,5 milioane lei (fără TVA) şi se va derula pe o perioadă de doi ani de zile, autorităţile locale sperând ca bazinul acoperit de înot să fie gata până la sfârşitul anului viitor, astfel încât să fie dat în funcţiune în iarna anului 2019/2020.

Destinaţia bazinului este mixtă, fiind construit atât pentru elevii din Blaj, cât şi pentru amatorii de înot din zona Blaj. Bazinul acoperit de înot va fi amplasat lângă baza de agrement inaugurată în 2016 şi va completa complexul sportiv din zona Iuliu Maniu – Parcul Avram Iancu.

Investiţia face parte din programul „Blaj 2016-2020” al administraţiei publice locale, care şi-a propus construirea unui bazin acoperit de înot, astfel încât părinţii să nu-şi mai ducă copiii la lecţii de înot în alte localităţi. De altfel, după finalizarea construcţiei bazinului, vor fi angajaţi doi profesori de sport cu specializarea înot, bazinul fiind destinat activităţilor şcolare în fiecare zi, de luni până vineri, până la ora 14:00 şi, după o pauză de igienizare, tuturor amatorilor de înot, care se vor putea bucura de facilităţile bazinului în fiecare după amiază şi seară, în weekend-uri şi în vacanţele şcolare.

Bazinul acoperit de înot va avea lungimea de 25 m şi lăţimea de 12,5 m, fiind compus din cinci culoare, adâncimea apei fiind variabilă, de la 1,20 m până la 1,80 m în zona de block starturi, şi este prevăzut cu suprafeţe de încălzire şi plajă, cele mai largi fiind în zona de start. Bazinul va avea facilităţi complete: vestiare, grupuri sanitare, duşuri, saune, staţie de tratare şi pompare apă, centrală termică, staţie filtrare apă, punct de prim ajutor, oficii, o parcare cu 14 locuri, iluminat exterior. Atât accesul pietonal, cât şi cel auto se va face din strada Iuliu Maniu.

Clădirea în care va funcţiona bazinul de înot este acoperită „în boltă” cu arce de lemn ce sprijină cele două părţi laterale ale bazinului. Bolta din elemente de lemn laminat încleiat s-a dovedit a fi un sistem cu bune rezultate în exploatare, care nu a implicat costuri mari de întreţinere şi implementare, se arată în proiectul tehnic.

Bazinul nu se adresează activităţilor competiţionale, suprafeţele lui fiind dimensionate, atât pentru zona de înot, cât şi pentru cea a anexelor-vestiarelor, conform normelor europene şi naţionale în vigoare pentru bazine utilizate în cadrul educaţional. Suprafeţele de gardă ale bazinului şi dimensionarea vestiarelor au ţinut cont de aceste recomandări, încercând, în acelaşi timp, să ofere o suprafaţă cât mai condensată a construcţiei, se mai arată în proiectul tehnic al investiţiei.

Mai jos, câteva fotografii cu bazine de acest gen realizate în țară:

[nggallery id=5279]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

VIDEO | Jandarmii din Alba și-au testat forța, rezistența și ambiția în competiția „Cel mai puternic jandarm” 2026: Cine a triumfat

Ioana Oprean

Publicat

în

Jandarmii din Alba și-au testat forța, rezistența și ambiția în competiția „Cel mai puternic jandarm” 2026 Cu prilejul activităților dedicate Zilei Jandarmeriei Române, marți, 24 martie 2026, în Poligonul MApN Micești din municipiul Alba Iulia, a avut loc prima ediție a competiției „Cel mai puternic jandarm”. La această provocare au participat 15 jandarmi din cadrul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | Tensiuni în Teiuș: Viceprimarul Aurel Breaz a fost SANCȚIONAT contravențional după ce a efectuat lucrări fără autorizație pe domeniul public. Cum explică situația

Bogdan Ilea

Publicat

în

Tensiuni în Teiuș: Viceprimarul Aurel Breaz a fost SANCȚIONAT contravențional după ce a efectuat lucrări fără autorizație pe domeniul public. Cum explică situația Viceprimarul orașului Teiuș, Aurel Breaz, a fost sancționat contravențional cu avertisment de Poliția Locală după ce ar fi efectuat lucrări pe domeniul public fără autorizație. ,,A efectuat lucrări pe domeniul public fără […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

SUBIECTE ȘI BAREME SIMULARE Bacalaureat 2026: Ce au avut de rezolvat elevii la proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie

Ioana Oprean

Publicat

în

SUBIECTE ȘI BAREME SIMULARE Bacalaureat 2026: Ce au avut de rezolvat elevii la proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie Marți, 24 martie 2026, s-a desfășurat proba obligatorie a profilului (Matematică sau Istorie) din cadrul simulării examenului național de Bacalaureat 2026. Accesul elevilor în săli a fost permis până la ora 8.30, iar proba a […]

Citește mai mult