FOTO: În ajunul „Zilei Internaționale a femeii” la Sebeș a avut loc vernisajul expoziției personale a pictoriței Marieta Constantin
În ziua de 7 martie 2017, în spațiile Casei de Cultură „Lucian Blaga Sebeș”, a avut loc expoziția personală de pictură a doamnei Marieta Constantin, care a expus peste 50 de picturi în ulei pe pânză, cu dimensiuni de la 30×40 la 60x8o cm.
Lucrările în care predomină impresionismul (mișcare artistică apărută în a doua jumătate a sec.XIX, caracterizată prin renunțarea la contururile precise, în detalii la clarobscur, spre a reda cât mai sugestiv lumina), prezintă o varietate de teme, flori, portrete, peisaje, natură statică etc. ce reprerzintă o selecție din realizările ultimilor patru ani de activitate artistică.
Expoziția s-a bucurat de un număr record de participanți, estimând la peste 200 de iubitori de artă și frumos, dintre care colegi de la cercul de pictură, foști colegi de serviciu, prieteni, membrii familiei și alte cunoștințe și invitați de breslă de la Sibiu și de la Academia Doamnelor Alba Iulia. Majoritatea participanților, odată cu felicitările prezentate, i-au fost dăruite și frumoase buchete de flori, ca gest de recunoștință pentru strădania de a cultiva și transmite generațiilor viitoare arta frumosului prin culoare.
Din cuvântul de deschidere a președintelui „ Asociației ARTTRAD (Artă și Tradiție) Vale Frumoasei Sebeș”, domnul Dori Susan – pictor și mentorul acestei expoziții și a domnului Nelu Hulea – vicepreședinte ARTTRAD, renumit sculptor și a pictorului a căror lucrări fac obiectul expoziției doamna Marieta Constantin, au fost reținute următoarele date biografice și activitate artistică.
Doamna Marieta Constantin s-a născut în localitatea Cincu jud. Brașov, iar de la vârsta de doi ani trăiește în Sebeș. După anii de muncă ca inginer și director tehnic la CISEROM Sebeș, trecând la pensie în 2006 s-a dedicat picturii la îndemnul fiicei sale. Talentul la descoperit încă din liceu, perioadă în care a realizat primele două tablouri. Odată cu înființarea Asociației ARTTRAD în urmă cu cinci ani, face parte din acest colectiv care numără peste 40 de membrii activi, a căror mentor este pictorul Dori Susan ca președinte, perioadă în care a organizat peste 25 de expoziții colective și individuale, cu lucrări realizate de elevii cursanți, majoritatea femei, care și-au descoperit talentul după pensionare, ceea ce denotă că talentul n-are vârstă acolo unde este dragoste și voință.
Expoziția prezentă este cea de a doua din acest an, organizată de către ARTTRAD, iar în luna aprilie 2017 mai sunt programate alte trei, din care una va aparține lucrărilor pictorului Mihai Oltean din Roman.
Doamna Marieta Constantin, este la a patra expoziție, celelalte trei au avut loc în anul 2013.
– Prima tot la Casa de Cultură Lucian Blaga Sebeș cu sprijinul Primăriei din Sebeș:
– Cea de a doua la Casa Memorială Lucian Blaga din Lancrăm, cu ocazia Festivalului Lucian Blaga;
– A treia la terenul de golf din Pian, cu ocazia campionatului sponsorizat de firma ALPIN 57 Sebeș.
Tot în anul 2013, cel mai fructuos, a participat la expoziția colectivă de la Bruxeles, Belgia, la care au expus 45 de artiști români, iar din Sebeș au mai participat Dori Susan, Eugen Măcinic, Ioana Dicu, Isabelle Susan și Mariana Hera.
Între timp a mai participat cu lucrări la trei saloane de pictură în județul Alba și la un salon național, cu rezultate deosebit de pozitive.
Printre participanții care a luat cuvântul în deschiderea evenimentului s-a numărat și poetul sebeșan Ion Kamla, care în cuvântul său de apreciere privind lucrările expuse, a recitat versuri ale poetului Mircea Dinescu.
Cuvântul de deschidere a fost urmat de un fermecător moment muzical interpretat la vioară de către eleva din cls. a-V-a de la „Colegiul de Artă Regina Maria Alba Iulia,” nimeni alta decât laureata cu premiul unu în 2015 și locul doi în 2016 la Olimpiada pe țară la vioară, micuța și talentata ANTONIA MANCER, care făcând parte din delegația Academiei Doamnelor Alba Iulia invitată la începutul acestui an la Ambasada Chinei din București, unde a concertat cu succes în fața ambasadorului și a membrilor acestei ambasade. Acest moment virtuos a fost răsplătit cu aplauze prelungite.
Participanții, pe lângă buchetele de flori a recunoștinței ce străjuiau fiecare șevalet, și-au lăsat scrise impresiile consemnate într-un caiet special pus la îndemână de către amfitrioana expoziției.
După desfășurarea evenimentului, participanții cu greu s-au despărțit de imaginile din tablourile expuse și de atmosfera creată, plecând la casele lor încărcați de frumos și sentimente mai bune și curate, pe care numai arta le poate oferi, tânjind după următoarele expoziții ce vor avea loc în această urbe. (Jr. Dragomir Vlonga)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
MESAJE de Sfântul Gheorghe haioase: Felicitări şi urări de „La mulţi ani” pe care le puteţi trimite celor dragi de ziua numelui
SMS -uri haioase şi amuzante de Sfântul Gheorghe 2025. Mesaje de Sfântul Gheorghe hazlii. Felicitări de Sfântul Gheorghe. Urări de la mulţi ani de Sfântul Gheorghe. Cele mai frumoase Urări de Sfântul Gheorghe. În fiecare an, pe 23 aprilie, se sărbătoreşte Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Peste 900.000 de români îşi sărbătoresc onomastica […]
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor care îşi sărbătoresc onomastica
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. URĂRI de „La mulţi ani” de Sf Gheorghe, FELICITĂRI, TEXTE şi SMS-uri haioase și amuzante pentru cei care îşi sărbătoresc onomastica. În fiecare an, pe 23 aprilie, creştinii îl sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă. Peste 900.000 de români, care poartă numele de Gheorghe, Gheorghiţă, George sau Georgeta […]
MIERCUREA ALBĂ din Săptămâna Luminată, ziua în care bărbații se întorc să muncească la câmp
MIERCUREA ALBĂ din Săptămâna Luminată, ziua în care bărbații se întorc să muncească la câmp Miercurea din Săptămâna Luminată se mai numește și Sfânta Mercurie, ori „nunta șoarecilor”. Ziua cu „dezlegare la pește” în care porțile Raiului sunt deschise pentru sufletele păcătoşilor reţinute în iad. Femeile nu ai voie să muncească astăzi fiindcă aduc rozătoarele […]