Curier Județean

FOTO: Garda Romană şi dacii de la Apulum au făcut spectacol la Dac Fest, în Hunedoara

Alexandra Mates

Publicat

în

Garda Romană şi dacii de la Apulum au participat, în perioada 21-23 august,  la cea de a IV-a ediţie a festivalului Dac Fest de la Costeşti, judeţul Hunedoara. Şi de această dată reenactorii albaiulienii s-au făcut remarcaţi, prezenţa lor fiind mult apreciată de publicul prezent. „Organizatorii au considerat că reconstituirea bătăliei dintre daci şi romani a fost cea mai reuşită din istoria festivalului„, au transmis reprezentanţii Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia.

Prezentarea bătăliei a fost făcută cu umor de cei doi istorici de la Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia, Tudor Roşu, care l-a întruchipat pe împăratul Domiţian şi Liviu Zgârciu, în rolul istoricului antic Dio Cassius.

Participarea la acest festival face parte dintr-un proiect de promovare a bogatului patrimoniu arheologic roman de care dispune municipiul Alba Iulia, oraş care se întinde peste anticul Apulum. Proiectul este susţinut  de Societatea de Transport Public Alba Iulia (S.T.P.), S.C. Elit S.R.L., Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia şi Asociaţia Culturală Apulum Reenactment.

Vă prezentăm mai jos imagini cu Garda Romană şi Lupii de Fier ai Apoulonului de la Festivalul Dac Fest de la Costeşti:

[nggallery id=121]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Trecerea pe sub masă, în Vinerea Mare: Ce semnificație are gestul trecerii pe sub Sfântul Epitaf

Ioana Oprean

Publicat

în

Trecerea pe sub masă, în Vinerea Mare: Ce semnificație are gestul trecerii pe sub Sfântul Epitaf Vinerea Mare, Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor este ziua în care Domnul Iisus Hrisos, Mântuitorul lumii, a fost răstignit. Este zi de mare doliu a întregii creştinătăţi. Zi aliturgica, pentru ca Liturghia reprezinta jertfa nesangeroasa a lui […]

Citește mai mult

Curier Județean

CTS Alba, apel la DONARE DE SÂNGE pentru grupele O negativ, A pozitiv și AB pozitiv: ,,Avem multe solicitări pe aceste grupe, iar stocul este insuficient”

Bogdan Ilea

Publicat

în

CTS Alba, apel la DONARE DE SÂNGE pentru grupele O negativ, A pozitiv și AB pozitiv: ,,Avem multe solicitări pe aceste grupe, iar stocul este insuficient” Reprezentanţii Centrului de Transfuzie Sanguină (CTS) Alba au făcut, miercuri, 8 aprilie 2026, un nou apel către persoanele care pot să doneze sânge din grupele O negativ, AB pozitiv […]

Citește mai mult

Curier Județean

Secretarul general al Primăriei Alba Iulia, Marcel Jeler, s-a pensionat, după mai bine de 28 de ani în această funcție: Cine i-a preluat atribuțiile

Ioana Oprean

Publicat

în

Secretarul general al Primăriei Alba Iulia, Marcel Jeler, s-a pensionat, după mai bine de 28 de ani în această funcție: Cine i-a preluat atribuțiile Secretarul general al Primăriei Municipiului Alba Iulia, Marcel Jeler (63 de ani), s-a pensionat după aproape 3 decenii în această funcție. Mai precis, Marcel Jeler, a fost secretar al municipiului Alba […]

Citește mai mult