FOTO | Finanțare de 20 de milioane de lei pentru reabilitarea și extinderea Școlii Generale Micești. Au fost trecute cu bine etapele de evaluare
Finanțare de 20 de milioane de lei pentru extinderea și reabilitarea Școlii Generale Micești. Au fost trecute cu bine etapele de evaluare
Reabilitarea și extinderea Școlii Generale Micești cu o valoare totală din fonduri nerambursabile elvețiene de peste 3,7 milioane de franci elvețieni (aproximativ 20 milioane de lei) a fost inclusă de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației Publice pe lista proiectelor din România propuse pentru finanțare în cadrul Programului de Cooperare Elvețiano – Român, după ce a trecut cu bine de etapele de evaluare: conformitate administrativă și eligibilitate și evaluarea tehnico- economică.

După aprobarea în Comitetul de monitorizare al Programului de Cooperare Elvețiano-Român, contractul de finanțare va putea fi semnat și demarată achiziția pentru realizarea acestei investiții atât de importante pentru comunitatea noastră locală, un proiect mult așteptat, care va aduce un plus de confort și condiții moderne și sigure pentru elevi și cadrele didactice.
Pe lângă componenta de renovare și extindere a clădirilor existente, proiectul prevede și alte componente care au adus plus valoare în procesul de evaluare: dotarea și echiparea sălilor de clasă, achiziționarea unui autobuz electric și 2 microbuze electrice pentru transportul sustenabil al elevilor, stații încărcare biciclete electrice și alte elemente complementare care vor transforma investiția într-un proiect de referință în reabilitarea termică a clădirilor publice din Alba Iulia.
„Alba Iulia continuă să demonstreze că investițiile în educație sunt o prioritate și că prin proiecte ambițioase și planificate cu rigurozitate putem contribui la un viitor mai bun pentru copiii noștri.
Este o realizare importantă pentru comunitatea noastră! Acest proiect nu înseamnă doar o clădire renovată, ci un pas înainte spre un mediu educațional de calitate pentru copiii noștri și o recunoaștere a muncii depuse de echipa Primăriei, mai ales ca va reprezenta și primul proiect cu finanțare elvețiană implementat de municipalitatea noastră.
Mulțumesc tuturor celor implicați pentru profesionalism și perseverență!”, a precizat gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Aproape un milion de euro pentru furnizarea și montajul unui sistem inteligent de afișaj în stațiile de autobuz din Alba Iulia: Licitație în derulare
Aproape un milion de euro pentru furnizarea și montajul unui sistem inteligent de afișaj în stațiile de autobuz din Alba Iulia: Licitație în derulare Primăria Alba Iulia a lansat în 12 februarie 2026 în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) procedura de contractare prin licitație publică a furnizării și montajului echipamentelor tehnologice din cadrul proiectului […]
Care va fi în 2026 cuantumul contribuției vârstnicilor din Alba Iulia beneficiari ai serviciului de îngrijire la domiciliu
Care va fi noul cuantum al contribuției vârstnicilor din Alba Iulia beneficiari ai serviciului de îngrijire la domiciliu Pe ordinea de zi a ședinței ordinare de joi, 19 februarie 2026 a Consiliului Local Alba Iulia se regăsește și un proiect de hotărâre privind stabilirea contribuției persoanelor vârstnice beneficiare ale Serviciului de îngrijire la domiciliul pentru […]
FOTO | Justiția din Alba, cu deficit de personal în 2025: 6 posturi de judecător vacante și 15 posturi neocupate
Justiția din Alba, cu deficit de personal în 2025: 6 posturi de judecător vacante și 15 posturi neocupate Tribunalul Alba și judecătoriile din circumscripție au funcționat în 2025 cu posturi vacante atât la nivelul judecătorilor, cât și în rândul personalului auxiliar și conex, arată Raportul de activitate pe anul trecut. La nivelul întregului sistem din […]