FOTO: Felicitări albaiulienilor, și nu numai! Adrian Vințan a strâns cei 75.000 de euro pentru șansa lui la viață. A făcut prima perfuzie și continuă, încrezător, tratamentul
Întreg municipiul Alba Iulia, și nu numai, este alături de Adrian Vințan, tânărul de 31 de ani, bolnav de cancer de piele. Și asta o demonstrează impactul incredibil pe care l-a avut campania de strângere de fonduri pentru tratamentul care-i poate reda șansa la viață. În doar aproximativ trei săptămâni de la lansarea apelului umanitar, s-a strâns din donații puțin peste suma necesară de 75.000 de euro.
De la mic la mare, oamenii au donat sume de bani și chiar bunuri de toate felurile care mai apoi au fost materializate în bani prin licitații organizate pe rețeaua de socializare Facebook. De asemenea, s-au strâns fonduri prin amplasarea unor cutii în biserici și localuri din oraș și au fost organizate evenimente și concerte caritabile, iar mobilizarea impresionantă a prietenilor, oamenilor de afaceri sau chiar a simplilor cetățeni sensibilizați de caz a reușit să facă posibil accesul la tratamentul de care are nevoie.
De curând, tânărul a început tratamentul, este optimist și își pune toată încrederea în Dumnezeu că va face o minune.
”Dragii mei, vreau să vă spun că acum la câteva zile după prima perfuzie vindecătoare mă simt bine, nu am avut reacții adverse!!! Am reușit, datorită vouă, tuturor, să strâng o sumă considerabilă de bani într-un timp atât de scurt încât mi-a permis să încep tratamentul chiar la începutul acestei săptămâni. Un simplu mulțumesc mi se pare banal pe lângă recunoștința pe care v-o port!!! Să vă dea Dumnezeu sănătate multă tuturor și promit să revin cu vești bune”, transmite Adrian.
Peste două săptămâni, tânărul va face cea de-a doua perfuzie. În total, sunt necesare patru perfuzii, costul uneia se ridică la suma de 19.000 de euro și se administrează o dată la trei săptămâni.
Adrian are încă nevoie de susținerea noastră morală. Dacă ajută Dumnezeu și tratamentul își va face efectul, este posibil ca pe urmă să fie supus unei intervenții chirurgicale pentru îndepărtarea țesutului mort și să urmeze tratamente de susținere a imunității.
Reamintim că Adrian Vințan a fost diganosticat cu melanom în urmă cu patru ani, la un semn pe călcâiul piciorului stâng, iar apoi, în 2016, cu metastază ganglionară inghinal. “Totul a început în 2014, când, în urma unor controale la dermatologi, am fost diagnosticat cu melanom la un semn pe care l-am avut pe piciorul stâng.
În 2016 mi-a apărut un ganglion în zona inghinală, a început să se inflameze, am revenit la doctor mi-a spus că este metastaza de la acel semn şi trebuie făcută operaţie de urgenţă”, spune Adrian Vinţan. După mai multe încercări de a se vindeca, singura șansă rămasă este tratamentul cu medicamentul IPILIMUMAB, a cărui cost se ridică la suma de 75.000 de euro.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Ştirea zilei
Arhimandritul Samuel Cristea, din Ciuruleasa, județul Alba, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului
Arhimandritul Samuel Cristea, din Ciuruleasa, județul Alba, ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului Arhimandritul Samuel Cristea a fost ales în demnitatea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, cu titulatura „Bistrițeanul”, în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată miercuri, 2 iulie 2025, sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh […]
Gudor Eszter, cea mai bună absolventă de liceu de la secția maghiară din județul Alba, se pregătește pentru Facultatea de Medicină. A obținut rezultate excelente la diverse concursuri din țară și din Ungaria
Gudor Eszter, cea mai bună absolventă de liceu de la secția maghiară din județul Alba, se pregătește pentru Facultatea de Medicină. A obținut rezultate excelente la diverse concursuri din țară și din Ungaria Gudor Eszter, a fost elevă la Colegiul Bethlen Gábor și a absolvit studiile liceale ca șefă de promoție, obținând rezultate excelente la […]
FOTO | Accident MORTAL pe DC114: O FETIȚĂ de nici 3 anișori a DECEDAT după ce a fost lovită de o mașină
Accident MORTAL pe DC114: O FETIȚĂ de nici 3 anișori a DECEDAT după ce a fost lovită de o mașină Un accident mortal a avut loc în data de 2 iulie 2025, în jurul orei 18.45, în localitatea Căpușu Mic din județul Cluj. O fetiță de nici 3 anișori a decedat după ce a fost […]