FOTO: Emoții superioare la Catedrala Romano – Catolică din Alba Iulia, marca Bach și Orchestra de Cameră „Augustin Bena”
Peste 200 de localnici și turiști melomani au avut parte de emoție superioară vineri seară la concertul susținut în Catedrala Romano – Catolică din Alba Iulia de Orchestra de Cameră „Augustin Bena”.
După aproape doi ani de la înființare, după o îndelungă recrutare și sute de ore de repetiții, instrumentiștii tinerei orchestre de cameră a județului Alba au dovedit că s-a creat între ei un nivel de armonie absolut necesar pentru a susține o reprezntație precum cea de ieri seară. Totul sub conducerea dirijorului Dan Liviu Cernat, principalul inițiator al acestui de succes proiect cultural local.
Întâlnirea publicului cu muzica compozitorului Johann Sebastian Bach a fost potențată de invitaţii speciali ai evenimentului – violonistul Mircea Lazăr şi flautista Emma Damian – și de acustica unică a Catedralei Romano Catolice din Alba Iulia.
Concertul a adus pe scenă lucrări de o deosebită frumuseţe şi profunzime din creaţia compozitorului cum ar fi: Erbarme Dich mein Gott, Concertul pentru vioară şi orchestră în Mi Major, Concertul pentru două viori şi orchestră în re minor , Suita pentru orchestră nr.2 în si minor.
Dacă se va reuși încheierea unui parteneriat între Centrul de Cultură Augustin Bena și Arhieparhia Romano-Catolică din Alba Iulia, administratorul Catedralei Romano Catolice, acest gen de manifestare artistică ar putea putea avea loc săptămânal în perioada sezonului turistic de anul viitor. Este un demers pe care directorul Centrului A.B., Daniela Floroian, a mărturisit că dorește să îl înceapă după o consultare cu toate părțile de sprijinul cărora este nevoie în acest sens.
Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Alba şi Centrul de Cultură ”Augustin Bena” Alba.
[nggallery id=1035]
Orchestra de Cameră “Augustin Bena” funcţionează în cadrul Centrului de Cultură Augustin Bena Alba şi a luat fiinţă în anul 2013. Debutul scenic a avut loc în octombrie 2013 în cadrul proiectului ,,Zilele Augustin Bena,, iar de atunci orchestra a repurtat succes după succes având prilejul să colaboreze cu mari muzicieni ai lumii cum ar fi Tadashi Imai, Federico Crisanaz, Daniela Vladescu, Radu Popa. Încă de la primul concert, orchestra a fost condusă de dirijorul Dan Liviu Cernat.
Johann Sebastian Bach a fost un compozitor german şi organist din perioada barocă, considerat în mod unanim ca unul dintre cei mai mari muzicieni ai lumii. Operele sale sunt apreciate pentru profunzimea intelectuală, stăpânirea mijloacelor tehnice şi expresive şi pentru frumuseţea lor artistică.
Dan Liviu Cernat – absolvent al Academiei regale din Londra şi al Academiei de muzică Gheorghe Dima din Cluj Napoca. Activeayă pe scena muzicală de la vârsta de 9 ani participând la evenimente culturale marcante cum ar fi: concerte ale Filarmonicii Banatul din Timişoara, concerte ale SouthBank Sinfonia din Londra, recitaluri extraordinare în Marea britanie, Suedia, Germania şi Polonia. Din anul 2013 este dirijorul orchestrei de cameră din cadrul centrului de Cultură Augustin Bena Alba.
Mircea Lazăr – violonist, absolvent al Universităţii de Muzică din Bucureşti şi al studiilor de master la Ohio State University din America a susţinut numeroase concerte în America, Marea britanie şi România fiind membru titular al Orchestrei New World Simphony din Miami, SUA.
Emma Damian – flautistă, absolventă a Conservatorului ”Gheorghe Dima” din Cluj Napoca a susţinut numeroase concerte în ţară şi străinătate, fiind actualmente profesor al Liceului de arte ”Regina Maria” din Alba Iulia.
B.P.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Povestea ultimului cojocar din județul Alba: Liviu Similie, din Șugag, duce mai departe o meserie pe cale de dispariție: „Cojocul este casa ciobanului”
Povestea ultimului cojocar din județul Alba: Liviu Similie, din Șugag, duce mai departe o meserie pe cale de dispariție: „Cojocul este casa ciobanului” Liviu Similie, din Șugag, este ultimul cojocar din județul Alba care încă produce cojoace ciobănești de miel și de oaie pentru ciobanii din țară și din străinătate. Bărbatul a învățat meseria de […]
VIDEO | Iosif și Viorel, doi frați în vârstă din Apuseni, au primit șansa la un trai decent: Voluntarii OffRoadAjută le-au renovat casa, au tras apa și le-au dăruit televizor. Bătrâneii vor primi spijin permanent și asistență medicală
Iosif și Viorel, doi frați în vârstă din Apuseni, au primit șansa la un trai decent: Voluntarii OffRoadAjută le-au renovat casa, au tras apa și le-au dăruit televizor. Bătrâneii vor primi spijin permanent și asistență medicală Doi vârstnici din Apuseni au primit de curând sprijinul voluntarilor OffRoadAjută Apuseni, care le-au curățat locuința și le-au creat […]
TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic
TRAGEDIE în Sebeș: Bărbat găsit inconștient în apartament de fiica sa, căzut pe podeaua din bucătărie. Medicii nu au mai putut face nimic Un bărbat din Sebeș a fost găsit în stare de inconștiență de către fiica sa, căzut pe podeaua din bucătăria locuinței, astăzi 22 martie 2026. Medicii ajunși la fața locului nu au […]
