Curier Județean

FOTO | Elevi de gimnaziu de la 8 școli din mediul rural din Alba la ediția 2025 a concursului de matematică „ArhimatematicuS”, la Colegiul Militar din Alba Iulia: Care au fost câștigătorii

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Elevi de gimnaziu de la 8 școli din mediul rural din Alba la ediția 2025 a concursului „ArhimatematicuS”, la Colegiul Militar din Alba Iulia: Care au fost câștigătorii

Câteva zeci de elevi de la școli gimnaziale din mediul rural au participat, la Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, la ediția 2025 a Concursului de matematică „ArhimatematicuS”.

Ineditul concursului constă în faptul că este organizat în totalitate de elevii militari care se ocupă de pregătirea subiectelor și corectarea lucrărilor, sub coordonarea profesorilor de matematică, precum şi de activităţile surpriză pregătite după proba de concurs.

La evenimentul din acest an au fost prezenți elevi din clasele a VII-a și a VIII-a de la opt instituții de învățământ din județul Alba, iar cei care au obținut cel mai bun punctaj au primit premii și diplome.

Iată care sunt elevii cu cele mai bune punctaje obținute:

*Clasa a VIII-a:

Alessia Toma – 90 p.

Natalia Toma – 85 p.

Clasa a VII-a :
Eduardo Andrei Sumzuian, Melania Moga și Miroiu Andrei – 85 p.

După testare, participanţii la concurs au putut asista la un exerciţiu demonstrativ de instrucţie de front, prezentat de elevii din clasa a XI-a A și clasa a X-a C, conduşi de elev caporal Alexandru Dumitru.

„Prin organizarea Concursului de matematică „ArhimatematicuS”, Colegiul Naţional Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia continuă tradiția de a sprijini performanța, educația de calitate și șansele egale pentru toți elevii.

Felicitări tuturor participanților pentru implicare, perseverență și curajul de a gândi logic și lansăm invitația de participare și la următoarea ediție a concursului ArhimatematicuS!”, au transmis repreezentanții colegiului militar albaiulian.

foto: elev Andreas Stamorean


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

UPDATE FOTO | ACCIDENT în Sebeș: Două mașini s-au ciocnit pe strada Mureșului

Ioana Oprean

Publicat

în

ACCIDENT în Sebeș: Două mașini s-au ciocnit pe strada Mureșului Un accident rutier a avut loc marți seara, în jurul orei 21.00, în municipiul Sebeș. Două mașini s-aau ciocnit pe strada Mureșului. Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru asigurarea măsurilor specifice și acordarea primului ajutor medical la evenimentul rutier produs în municipiul Sebeș, pe strada […]

Citește mai mult

Curier Județean

Lucrările de modernizare a gărilor din Teiuș, Aiud și Războieni, aproape de start: Au predate amplasamentele către constructori

Ioana Oprean

Publicat

în

Lucrările de modernizare a gărilor din Teiuș, Aiud și Războieni, aproape de start: Au predate amplasamentele către constructori Sucursala Regională de Căi Ferate Brașov a Companiei Naționale CFR SA a început oficial lucrările de modernizare pentru stațiile Aiud, Teiuș și Războieni, incluse în proiectul național de reabilitare a 47 de stații feroviare. Valoarea investițiilor Predarea […]

Citește mai mult

Curier Județean

FOTO | Varianta ocolitoare a Blajului, cu un pas mai aproape de finalizare: Au fost montate primele grinzi la viaductul de la Petrisat

Bogdan Ilea

Publicat

în

Varianta ocolitoare a Blajului, cu un pas mai aproape de finalizare: Au fost montate primele grinzi la viaductul de la Petrisat Varianta ocolitoare a Blajului se află cu un pas mai aproape de finalizare după ce au fost montate primele grinzi la viaductul de la Petrisat.  Anunțul a fost făcut, pe o rețea de socializare, […]

Citește mai mult