FOTO Eclipsa parțială de soare s-a văzut mai bine de la Alba Iulia. Sesiune de observații astronomice, la Obeliscul din Cetate
Eclipsa parțială de soare s-a văzut mai bine de la Alba Iulia. De la ora 10.30, esplanada Obeliscului “Horea, Cloşca şi Crişan” s-a transformat într-un observator astronomic. Fenomenele astronomice și eclipsa parțială de soare au fost observate de turiști și albaiulieni, grație amplasării a trei telescoape și a vremii foarte bune. Totodată,
cei prezenți au primit și ochelari speciali de protecție, pentru a nu se expune unor riscuri majore pentru sănătate, chiar orbire, după cum au arătat medicii. Sesiunea de observații a fost oferită publicului de Primăria Alba Iulia şi Clubul “Universul de lângă noi”.
Eclipsa se poate observa între orele 10.48 – 13.04. Acesta este singurul fenomen astronomic de acest tip din 2015 şi din următorii cinci ani. „O să se vadă din toată ţara, iar cel mai bine in nord-vest şi cel mai prost, în sud-estul extrem, dar nu o să fie o mare diferenţă, pentru că diferenţa de acoperire este de câteva procente. În principiu, pentru că o sa fie o acoperire destul de mare, Luna o să acopere peste jumătate din discul Soarelui, s-ar putea să se observe şi vizual asta, lumina din jurul său va fi altfel, va fi diferită. Vom pierde jumătate din lumina Soarelui. La ora 11.56, când este maximul, vom vedea o lumină diferită faţă de în restul zilelor, când este Soarele neeclipsat. Pentru toată ţara, la ora asta va fi maximul, însă eclipsa va începe la 10.48 şi se termină la 13.04″, a explicat Adrian Sonka.
Dupa eclipsa de Soare din 20 martie vor urma cinci ani fara eclipse.
Urmatoarea eclipsa de Soare, vizibila din Romania, va fi pe 21 iunie 2020. Atunci, Luna va acoperi 11% din discul Soarelui, in timp ce pe 20 martie va fi o acoperire de 53%, la Bucuresti, a explicat Adrian Sonka.
Cea mai recenta eclipsa de Soare vizibila din Romania a avut loc in anul 2011, a mai spus Adrian Sonka.
(D.S.)
[nggallery id=161]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
20 martie | IPJ Alba: Vrei să devii polițist? Sesiune de pregătire sportivă pentru admiterea în școlile de poliție, la Alba Iulia
IPJ Alba: Vrei să devii polițist? Sesiune de pregătire sportivă pentru admiterea în școlile de poliție, la Alba Iulia Tinerii care își doresc o carieră în Poliție sunt invitați, vineri, 20 martie 2026, de la ora 13:00, la o sesiune de pregătire sportivă organizată în municipiul Alba Iulia, în sala de Sport a Universității „1 […]
VIDEO | Elevii Liceului Agricol din Ciumbrud au participat la plantarea a peste 200 de mesteceni într-o zonă din Aiud: ,,Am păstrat specificul arborilor de munte, pentru că de aici începe TransApuseana”
Elevii Liceului Agricol din Ciumbrud au participat la plantarea a peste 200 de mesteceni într-o zonă din Aiud: ,,Am păstrat specificul arborilor de munte, pentru că de aici începe TransApuseana” Peste 200 de mesteceni au fost plantați, astăzi, pe strada Moților din Aiud, cu ajutorul elevilor Liceului Agricol din Ciumbrud, specializarea „Grădinar urban”, în cadrul […]
VIDEO | Femeie din Alba Iulia, înșelată de falși reprezentanți ANAF: Escrocii au făcut nevăzuți peste 86.000 de lei retrași din contul firmei administrate de aceasta
Femeie din Alba Iulia, înșelată de falși reprezentanți ANAF: Escrocii au făcut nevăzuți peste 86.000 de lei retrași din contul firmei administrate de aceasta O femeie de 49 de ani, din Alba Iulia, a rămas fără 86.630 de lei din contul firmei pe care o administrează, după ce a fost înșelată de persoane care s-au […]