FOTO: După ce nu a mai fost lăsată să îşi continue activitatea şi a fost angajat un alt muzeograf, Monica Rotaru, fiica lui Pamfil Albu, vrea să retragă colecţia din Muzeul Etnografic de la Lupşa
Muzeul Etnografic din comuna Lupșa este în pericol să rămână fără celebra colecție, ca urmare a unor decizii luate la nivelul administrației locale. Monica Rotaru, fiica învățătorului Pamfil Albu, întemeietorul muzeului, nu mai este dorită ca muzeograf, calitate pe care o ocupă de 40 de ani.
”Azi se caută ca această valoroasă colecţie de familie să fie înstrăinată către persoane care nu au legatură nici cu familia, nici cu colecţia, nici măcar cu dragostea și interesul, manifestate de cei din familia Albu, în scopul păstrării, dezvoltării şi valorificării acestui tezaur existent la Lupșa. Pentru a evita distrugerea muncii a trei generaţii, urmașii celor care au colectat și organizat această colecţie se văd obligaţi să retragă toate piesele personale adunate de către Pamfil Albu, să găsească o altă locaţie de expunere și prezentare, cȃt și de dezvoltare în scopul pentru care a fost creată, astfel încȃt și generaţiile viitoare să poată vedea viaţa și etapele de dezvoltare a satului romȃnesc în decursul timpului”, spune Monica Rotaru.
Fiica lui Pamfil Albu are 65 de ani și a ieșit la pensie în anul 2015. A dorit să continue să se ocupe de muzeu, chiar și gratuit, însă a fost refuzată. Anul trecut a existat chiar și un proiect de hotărâre în acest sens în Consiliul local, dar a fost respins de majoritatea aleșilor.
În august 2017, Primăria Lupșa a organizat un concurs pentru ocuparea postului de muzeograf, despre care Monica Rotaru afirmă că trebuia să fie cu ”dedicație”. Au putut participa la concurs candidații cu studii de filologie sau istorie, care să dețină cunoștințe de operare pe calculator.
Femeia în vârstă de 65 de ani spune că, deși s-a pensionat în 2015, ea a continuat să meargă la muzeu și să îi primească pe vizitatori, lucru pe care îl va face și în continuare.
”Împreună cu frații mei am decis că nu vom renunța la colecția din muzeu. A fost adunată cu atâta trudă de tatăl nostru și vrem să ducem tradiția mai departe, ca un membru al familiei să se ocupe în continuare. Nu vrem să vină altcineva necunoscut și să o distrugă. Eu o să merg până mai pot, apoi vreau să îl aduc pe fiul meu care este acum plecat în străinătate. Dacă nu ne vor lăsa în clădirea de acum o să mutăm colecția într-o casă veche pe care o avem”, a completat Monica Rotaru.
Primarul comunei, Dănuț Bârzan, afirmă că o colaborare cu Monica Rotaru este necesară, dar din punct de vedere legal nu se mai poate. ”O înțeleg sufletește pentru că a lucrat atâția ani acolo. Imaginea muzeului și a învățătorului Pamfil Albu va avea mult de suferit dacă se întâmplă ceva cu colecția. Cel mai bine este ca aceasta să rămână acolo unde este acum. Împreună cu alte primării am decis, recent, la Zlatna, să înființăm o asociație intercomunitară prin care să se promoveze cultura și tradițiile zonei. În cadrul acesteia îi vom găsi un loc și doamnei Monica Rotaru”, a afirmat primarul Dănuț Bârzan.
Dorin Ţimonea
[nggallery id=4612]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Primăria Șugag a solicitat acord de mediu pentru modernizarea drumului forestier Oașa-Poarta Raiului: Ce prevede proiectul care va ușura accesul la Domeniul Schiabil Șureanu
Primăria Șugag a solicitat acord de mediu pentru modernizarea drumului forestier Oașa-Poarta Raiului: Ce prevede proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat, luni, 26 ianuarie 2026, depunerea de către Primăria Șugag a unei solicitări de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Modernizare drum forestier Oașa – Poarta Raiului”. Suprafața totală care urmează să […]
VIDEO | Truck Tuning Art, cel mai mare festival de camioane din România, NU se organizează în 2026: ,,Am încercat din greu să fim mai buni de la an la an, dar trebuie să luăm o pauză”
Truck Tuning Art, cel mai mare festival de camioane din România, NU se organizează în 2026: ,,Am încercat din greu să fim mai buni de la an la an, dar trebuie să luăm o pauză” Truck Tunning Art, festivalul camioanelor tunate care aduna la Alba Iulia sute de mastodonți și mii de vizitatori și participanți […]
FOTO | ACCIDENT MORTAL pe DN7: Un tânăr de 19 ani a murit şi alte patru persoane au fost rănite după impactul violent dintre un autoturism și un TIR
ACCIDENT MORTAL pe DN7: Un tânăr de 19 ani a murit şi alte patru persoane au fost rănite după impactul violent dintre un autoturism și un TIR O persoană a murit şi alte patru au fost rănite, în dimineața zilei de luni, 26 ianuarie 2026, în urma unui accident în care au fost implicate un […]