FOTO| Dublă calificare la olimpiada națională de matematică și fizică pentru Călin Hartzos, elevul caporal la Colegiul Militar din Alba Iulia
FOTO| Dublă calificare la olimpiada națională de matematică și fizică pentru Călin Hartzos, elevul caporal la Colegiul Militar din Alba Iulia
„Atunci când descoperi adevărata față a matematicii, toate ecuațiile cu necunoscută își găsesc rezolvarea. Încă din școala gimnazială, această disciplină a aprins în mintea elevului caporal Călin Hartzos, scânteia dorinței de cunoaștere. Matematica, această știință complexă care studiază structuri şi teorii proprii, îl ajută pe Călin să își dezvolte gândirea și implicit să se pregătească pentru viață. Lucrul constant și perseverența i-au adus elevului militar calificarea la etapa națională a Olimpiadei de Matematică, punctajul obținut de Călin la etapa județeană fiind unul foarte bun, având în vedere nivelul ridicat de dificultate al subiectelor din acest an.
„Învățând matematica, înveți să gândești” spunea Grigore Moisil. Aceste cuvinte m-au motivat încă din clasa a V-a, când am participat pentru prima dată la olimpiada de matematică. Sunt de părere că atunci când mă pregătesc la matematică, mă pregătesc de fapt pentru viată, dezvoltându-mi, gândirea. Acest lucru nu s-a schimbat nici anul acesta în urma etapei județene. Această calificare reprezintă rodul muncii și al doamnelor profesoare, cărora le mulțumesc pentru atenția și timpul acordat”, a spus elevul caporal Călin Hartzos.
De pregătirea lui Călin se ocupă doamnele profesoare de matematică Iulia Bogdan-Todică și Anamaria Fuia. Sub aceeași coordonare, la prima participare la faza județeană a Olimpiadei de Matematică, elevul fruntaș Darian Pațica a reușit o clasare care promite rezultate bune în concursurile viitoare.
În acest an școlar, elevul caporal Călin Hartzos a reușit performanța dublei calificări la națională, la disciplinele matematică și fizică.
Felicitări tuturor pentru rezultatele obținute, mult succes la concursurile care vor urma!”, au transmis reprezentanții Colegiul Național Militar ” Mihai Viteazul” Alba Iulia
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Venituri din arendă în 2027 în Alba: Care sunt prețurile medii la principalele produse agricole propuse în vederea calculării
Venituri din arendă în 2027 în Alba: Care sunt prețurile medii la principalele produse agricole propuse în vederea calculării Consiliul Judeţean Alba a pus în consultare publică proiectul de hotărâre nr. 256/27 octombrie 2026 privind stabilirea preţurilor medii la principalele produse agricole pe baza cărora se calculează veniturile din arendă în anul 2027 în judeţul […]
Cât vor plăti locuitorii județului Alba în 2027 pentru certificate de urbanism și autorizații de construire: Taxele propuse de Consiliul Județean
Cât vor plăti locuitorii județului Alba în 2027 pentru certificate de urbanism și autorizații de construire: Taxele propuse de Consiliul Județean Locuitorii județului Alba care vor solicita în 2027 certificate de urbanism, avize sau autorizații de construire ar putea achita taxe cuprinse între câțiva lei și un procent din valoarea lucrărilor, în funcție de documentul […]
31 octombrie – 1 noiembrie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână
31 octombrie – 1 noiembrie 2026 | Radare de WEEKEND în județul Alba: Drumurile monitorizate de Poliția Rutieră la sfârșit de săptămână Inspectoratul de Poliție Județean Alba a comunicat amplasarea radarelor pe drumurile din județ, în perioada 31 octombrie – 1 noiembrie 2026. Șoferii sunt îndemnați să circule cu prudență și să respecte limitele de […]

